vineri, 23 ianuarie 2015

Declaraţie de presă senator PSD Sorin Bota

23.01.2015


        
Am purtat discuţii cu privire la situaţia partidului cu mai mulţi colegi şi am decis lansarea unei scrisori deschise, constructive, care să ducă la redescoperirea democraţiei interne în PSD şi la clarificarea defectelor, greşelilor, precum şi a viitorului; la scoaterea gunoiului adâncit sub preş de la o lună la alta şi la igienizarea partidului; la o discuţie serioasă a modului în care e condus PSD-ul de către actualul BPN, care a lăsat resursa umană din partid pe locul 2 şi întreaga expertiză a fost înlocuită de experţii abonaţi la banul public.
 Cred că e cazul să ne revenim mai repede, iar cei care ne-au adus în această situaţie să mai şi dea socoteală. Consider că există o lipsă totală de viziune politică, de strategie şi comunicare. Avem vectori de imagine necarismatici, care vorbesc de toate şi despre nimic. Nu cred că un om e vinovat, mai degrabă cred în vinovăţia celor care îl sfătuiesc şi care au făcut posibil ca să ajungem aici prin faptele şi deciziile luate sau prin lipsa acestora. Cred că încă nu e prea târziu dacă vrem să ieşim din logica în care am funcţionat până acum.
Pe cei care gândesc ca mine, îi invit să se alăture demersului meu şi să vină cu propuneri constructive! PSD a avut întotdeauna soluţii, de ce nu ar avea şi acum?! Demersul meu este cu atât mai oportun, cu cât constat că actuala conducere se ascunde de întâlnirea cu membrii de partid şi aplică strategia: „timpul le rezolvă pe toate”.
Acum e vremea dialogului. Fuga de răspundere şi ascunderea în spatele guvernării nu este o soluţie.


                                                  Sorin Bota








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu