sâmbătă, 31 ianuarie 2015

De ce se minte atît de mult în România?!

De mai multă vreme, lucrurile merg prost în România. De ce? În primul rînd, din cauza politicienilor şi a sistemului, parcă diabolic, pe care l-au creat. Dar, de ce avem asemenea politicieni, în cel mai bun caz mediocri, unii dintre ei păşind chiar în sfera penalului? De ce ne facem de rîs în atîtea ocazii, în străinătate? De ce sîntem trataţi, uneori, mai rău decît o colonie, nu doar de marile puteri, ci şi de acelea mai mici, ai căror reprezentanţi au ajuns să ştie că pot obţine de la mai-marii noştri cam tot ce îşi doresc, la preţuri foarte mici? De ce se minte atît de mult în România? Flota maritimă a dispărut. În ceaţă, am putea zice, dacă am putea reduce la absurd o asemenea entitate şi i-am spune, bunăoară, măgar! Acest animal are bunul-simţ, cu toate invectivele inventate despre el, să se facă nevăzut, atunci cînd îi vine vremea. Numai că vapoarele noastre n-aveau termen pentru sucombare. Şi, ca dovadă că erau bune, stă mărturie funcţionabilitatea lor prin porturile din cele străinătăţuri. Aşa s-a mai pus o cărămidă la temelia a ceea ce se numeşte paradox: noi avem ieşire la mare, avem şi fluviu navigabil, dar nu avem flotă. Pe cînd alţii fac dintr-un lac un ocean şi au în dotare vase comerciale, de război, pescadoare şi alte împigătoare. Ei, dar ce să-i faci cînd dosarul este clasat! Căci eram prea-prea cu flota noastră cea vestită. Pentru care, să nu uităm, am flămînzit cu toţii înainte de ’89. Ca de altfel şi pentru fabricile şi uzinele care, cu hîr, cu mîr, au început să fie la concurenţă cu acelea care, nu-i aşa, ne voiau binele. Drept pentru care, patrioţii naţionali, în cîrdăşie cu ce eşalon doriţi dvs. – dar ziceţi-le cozi de topor! – au reuşit eliminarea lor din peisaj. Acum, toată lumea monitorizează Justiţia. Dar n-are rost să vă agitaţi, să vă izbiţi violent de întrebări existenţiale, să despicaţi firul în patru cu satîrul. De ce de atîta amar de vreme ne tot mirăm de ineficienţa guvernelor care promit marea cu sarea, după care apa mării se evaporă miraculous, iar sarea e vîndută la export? Gata, la culcare şi somn liniştit! După dezvăluirile unor foşti miniştri strînşi cu uşa Parchetului, nu-ţi mai trebuie nici ceai de tei, nici valeriană şi începi să vezi viaţă cu mai multă îngăduinţă, de parcă ai fi la începuturile lumii. N-aţi auzit ce a declarat Gabriel Sandu, fost ministru? Că, pentru a rămîne în funcţie, avea de cotizat din greu (şi cînd spun din greu, mă refer la sute de mii de euro, nu la un săpun şi un deodorant, acolo) către zona politică de unde primea propteaua guvernamentală. Traseul bănetului cuprinde halte în care veneau, la Primărie, purtători de funcţii plumbuite, ceea ce conturează imaginea unui sistem înfricoşător. Cînd ai de rostogolit bulgări de sute de mii, milioane de euro, cînd ai ceafa umezită în permanenţă de emoţiile manevrării „sfintelor daruri” din zilele noastre, adică şpăgile, nu mai ai timp de fleacuri ministeriale, de căutat şi dibuit soluţii pentru proştii ăia care n-au văzut în viaţa lor 300 de mii de euro la un loc. Cînd trăieşti cu 250 – 300 de euro pe lună, nu ai cum să înţelegi povara sutelor de mii de euro pe care trebuie să-i împărţi pentru a-ţi menţine sub fesele devenite brusc sensibile un scaun a cărui textură poate răspunde exigenţelor tale. Am înţeles, e mare lucru să ajungi ministru, te vor invidia toţi ăia cu care băteai mingea pe maidan, în copilărie, te vor saluta pupincuristic vecinii cu „să trăiţi”, neamurile se vor uita la tine ca la cel mai răsărit exemplar al familiei, dar nu-i cam mare preţul pentru capriciul ăsta aducător de belele?
PRELUARE ROMÂNIA MARE


                                                                           PETRU IOSIPESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu