duminică, 21 septembrie 2014

Stagiunea literară a Cenaclului Scriitorilor a debutat cu doi poeţi de generaţii diferite

Sâmbătă, 20 septembrie 2014, s-a deschis activitatea literară la Cenaclul Scriitorilor din Maramureş. Au fost prezenţi, alături de preşedintele cenaclului, distinsa scriitoare Florica Bud, un număr de 18 membri ai cenaclului.
        Primul care a citit a fost poetul Ion Hada. Acesta a venit cu un număr cu 33 de poeme, poeme care vor fi cuprinse într-o carte aflată, după spusele autorului, în curs de tipărire.
       Apoi a citit tânărul Marian Hotca un număr de 15 poeme, acesta fiind student în anul III la Universitatea Tehnică Cluj Napoca, secţia Litere.
       Au urmat discuţiile pe seama versurilor citite de cei doi:  Vasile Dan Marchiş,  Ioana Ileana Şteţco, Vasile Tivadar, Rodica Dragomir, Toma G. Rocneanu,  Antoneta Tururda, Dan Achim şi Florica Bud.
         Scriitorul Ioan Meteş Morar Chelinţanu îi invită pe data de 10 octombrie 2014, ora 13,oo în Sala de conferinţe a Bibilotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare pe participanţi la lansarea „Monografiei satului Chelinţa”, ediţie revizuită şi adăugită, apărută la Editura Risoprint Cluj Napoca.
De asemenea, ziaristul Gelu Dragoş anunţă membrii Cenaclului Scriitorilor din Maramureş că în data de 27 septembrie, ora 16,oo va avea loc deschiderea activităţii literare a Cenaclului „Petre Dulfu” din Satulung, preşedinte poeta Lucica Dragoş, prin prezentarea cărţii „Celebrul anonim” de Alexandra Ardusădan, membră a cenaclului chiorean, editura Armonii culturale, Adjud.
   Următoarea şedinţă a cenaclului va avea loc peste două săptămâni şi va fi dedicată în totalitate poetului Ion Şugariu, după spusele doamnei preşedinte Florica Bud.
Vă propunem câte un poem citit de cei doi:

Bătrâneţea
Fir de iarbă
Uscat
Ce are drept
Creastă
Resemnarea
           
                 Ion Hada

Poem siamez

s-au lipit două pagini deolaltă
în cartea plină de poeme şi gânduri viscerale
s-au sărutat prin apropierea cuprinsului netipărit
până ce nu s-au mai putut dezlipi niciodată

cuvintele poemelor s-au amestecat între ele
ca şi cum ai frământa un aluat fraged de pâine
sângele lor negru curge printre alte
sentimente negândite şi negrăite

iar eu acoperit de o mâzgă blajină
ţesută de inevitabila fantezie
credeam în drumuri pavate cu aripi de
îngeri şi în poeme siameze
                                
                            Marian Hotca

Concluzia pe care a tras-o doamna Florica Bud este elocventă: „S-a debutat  cu bine în noua stagiune şi vă rugăm să trimiteţi materiale dvs. pentru Antologia cenaclului, dar cu o precizare,  doar cei care aţi citit şi participaţi frecvent la şedinţele cenaclului nostru. Materialele le puteţi trimite la doamna Maria Gârbe şi domnul Dan Achim de la Pro Unione. Ne reîntâlnim peste două săptămâni”.



                                                                    Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu