Nu avem literatură,
afirmație pe care
am făcut-o într’un interviu și de care s’a sesizat presa noastră moroșană. Am
făcut-o și
o susținem.
Avem temei? Scăpați de autocenzura comunistă, se scrie mult, bine și mai puțin
bine, pe teme mici, pe teme mari, pe mărunțișuri și pe găselnițe, la noi în Maramureș și în toată
țara. O revistă, națională, a lansat un concurs literar, care oferă
ca premiu un sejur pe litoral pentru două persoane. Întâmplător ne-a ajuns la
ureche o afirmație a unuia
din juriu, că: „s’au prezentat 10.000 de manuscrise(!) multe scrise de oameni
care n’au nimic de-a face cu scrisul (!) care scriu o poezie orbită sau cu tentă
sexuală.” Se publică mult, pe merit și
pe bani și totuși
ne lipsește ceva, ne lipsește matele roman,oare numai nouă?
În perioada interbelică
aveam „marele roman” pe „Ion” a lui Rebreanu, pentru viața din Ardeal, pentru imaginea Vechiului Regat, aveam
romanele lui Camil și
Cezar Petrescu și altele.
Despre infiltrarea comunismului la noi, romanul „Zvetlana” 1940, a lui Dessila,
mai puțin pentru Moldova a lui Ionel Teodoreanu,
etc. După 23 August, 1944, „când a năvălit cultura sovietică peste
noi”silogismul unui profesor sas, de viță
veche, din Brașov, am
devenit ceea ce nu eram și nu
doream să devenim, „realist socialist”. Marele Sadoveanu ne-a dat marele roman
despre colectivizare „Mitrea Cocor” care ne-a intoxicat tinerețea școlară, și-a construit un erou, comunist îndoctrinat în
prizonieratul sovietic și venit în
țară cu divizia „Tudor Vladimirescu” ca să
facă colectiv la Malul Surpat, în Bărăgan, unde înainte de colectivizarea
comunistă toate satele erau foarte prăpădite. Bărăganul românesc fost „coșul cu pâine al Europei” scria ziarul german "Frankfurter Allgemeine
Zeitung", încă până și prin anii
80, a așteptat colectivizarea sovietică
adusă de Mitrea Cocor, ca să nu mai aibă ciulini ci lanuri de grâu, etc. etc.
Romanul a apărut concomitent cu Plenara CC (Comitetul Central al Partidului
Comunist Român) din 3-5 Martie, 1949, care a hotărât colectivizarea
agriculturii. Campania trebuia pregătită „teminic” ideologic și „marele” Sadoveanu, se vede că informat corect și la timp, s-a pus pe treabă. Romanul a fost distins cu
„Medalia de aur pentru pace” în 1950, autorul a primt titlul de ”Erou al Muncii
Socialiste” iar în 1960 „Premiul internațional
Lenin pentru întărirea păcii între popoare” Ca să auzim în 1999 că există
spirite foarte „ patriotice” care vor să-l spele pe Sadoveanu de păcatele
comuniste , cum că ar fi fost „nevoit” să le facă, ceea ce este de asemenea o
diversiune demagogă-neocomunistă fără seamăn. În vreme ce cultura românească își lăsa anii de viață
și creație
în „pensionul” comunist, un Blaga, Voiculescu, Radu Gyr, Papadima, Dimitrie
Gusti, Nichifor Crainic și
lista continuă compactând o carte, tovarășul
Sadoveanu, scriitor de care regimul avea mare nevoie, se plimba nestingherit
între București și
Moscova, la ora la care nimeni nu se putea plimba nici măcar în „lagărul”
socialist.
Iarăși o să ni se arunce în spinare, că ne legăm de marile
personalități... La urma urmei, din moment ce tot
suntem o „personulitate” după epitetul mai vechi din presa moroșană, o putem face căci nu mai avem nimic de pierdut,
doar că... Cine crede că facem o afirmație
„răutăcioasă” gratuită să ia operele lui Sadoveanu și să se convingă singur.
Recomandăm doar un volum, al 17-lea apărut în 1959 la Editura de Stat pentru
Literatură și Artă cu notița: „Această ediție apare sub supravegherea
autorului” cu o prefață de Mihai Gafița în care acesta spune: „Mihail
Sadoveanu (prin lucrările din volum, n.n.) se situează între deschizătorii de
drum și în același timp printre cei mai de seamă reprezentanți ai
realismului socialist în literatura română. Opera sa este caracterizată acum de
spiritul partinic comunist.” Ediția cuprinde - 150 de pagini de laudă la
adresa Uniunii Sovietice sub titlul „Caleidoscop” și „Fantezii răsăritene” scrise în 1944-1945 și
apărute în 1946 - romanul „Mitrea Cocor” 1949, „Nada Florilor” 1950,
(colectivizarea în Deltă) și „Clonț de Fier, 1951.
La „istorica” Conferință Națională
a Scriitorilor din România, Iulie, 1971, Titus Popovici a promis solemn
partidului că va scrie „marele roman al colectivizării.” Păcat că nu l-a scris,
am fi avut o imagine, fie ea chiar și falsă a vieții fericite a țăranului român
colectivizat, unde volens-nolens tot ar fi străbătut ceva, ceva din veridicul
acestei „fericite” vieți.
Dar lasă că a venit „livoluția” și ne-a
adus toate libertățile, dar mai ales originalitățile negândite. Începem să citim
drept literatură niște texte de îngheață apele vara și nu numai atât, dar
autorii sunt catalogați de mari talente, promovați și traduși și propuși pentru
toate premiile de pe lume!..
Aflăm din medii, că scriitorul român,
Mircea Cărtărescu a fost premiat de Haus der Kulturen der Welt, din Germania,
cu „Premiul internațional pentru literatură” 2012. Din revista „Orizont”
Timișoara, mai, 2012, aflăm că, Cărtărescu a scris o trilogie „O capodoperă
numită” Orbitor” care după Vladimir Tismăneanu este „cartea cea mare a
literaturii românești a ultimelor decenii” (...)„ un talent clocotitor, lucru
notat nu doar de un N.Manolescu, susținătorul său neclintit” „Romanul” Orbitor”
apărut la Humanitas, editura condusă de Gabriel Liiceanu, a fost tradus de
către ICR (Institutul Cultural Româm) din banii contribuabilor, în nouă limbi:
franceză, germană, maghiară, suedeză, ebraică, norvegiană, spaniolă,
neerlandeză, engleză, de fapt, în franceză de trei ori (1999,2002,2009) inclusiv
la Gallimard, 2002, căci și acolo dacă se plătește cu bani grei, se publică ori
ce! În suedeză de trei ori, în germană de două ori.Ce avem de citit în „Orbitor.Aripa
dreaptă” romanul unui talent „clocotitor” la pag.24 „ Îmi bag pu... în
regina Angliei”, tot la pag.241, „Mă fu... în ea de Casa Albă?” la pag.242,
„CIA ce căcat e” la pag.84,„Îi plăcea să-și pună degetul pe fund și să-l
miroase apoi, iar la pag. 58: „Uite cum e cu țara: cică limbricul iese cu fi-su
dintr-un cur plin de căcat, ca să-i arate cum e afară(...).Limbricu-ăla mic se
gândește ce se gândește și dup-aia zice: „Păi, tăticule, dac-aici e atât de
frumos, de ce trebuie să trăim noi în gaura aia păroasă? , în duhoarea aia de
căcat, în bezna aia groaznică?” Da’ taică-su-i zise răstit: „Fiule, să nu mai
vorbești așa! Aiai-i Patria!”....
Dar acestea nu sunt decât câteva
„citate” de „literatură” a unui autor care vrea să reprezinte poporul
român! Dacă Sadoveanu s’a spetit cu un roman de propagandă a partidului
comunist, eliminând fondul, scriitura lui rămâne totuși literatură, căci Sadoveanu
n’a fost un scriitior de mâna a doua, dar ce este acest Cărtăescu? Nu
cumva o rușine națională? Este aceasta cartea cea mare a
literaturii românești a ultimelor decenii? Da, probabil că este din monent ce a
fost propusă pentru Nobel, pentru care am plătit an gros, dar... ce să’i faci?
„N’a fost să fie!” A fost o Herta Müller, „amărâta aia!” care se pare că a
făcut „ceva” literatură!... Dar asta nu e destul, avem și poeți foarte
literați, deasemenea clocotitor de talentați, unul din ei, Mihai Gălățanu, care
are o poezie pe care zeii literaturii române contemporane, Nicolae Manolescu
Apolzan și Alex Ștefănescu îi propun pentru manualele școlare(!) Doar un citat, dintre cele mai „simple, mai
nevinovate!...”: „Câca-m-aș pe mine pe stradă, ce țâțe ai fă, Patrie/ O noapte
cu tine , Patrie și apoi să mor!/ Între țâțele tale, fă, Patrie, fă Fefeleago,
vreau să ejaculez/Gâfâie și tu un pic, fă, Patrie, ca să mă exciți/Dă-ți și tu
Tricolorul jos de pe tine/ Să-ți ginim bulanele goale/Ha’?” sau:
„Îmi bag penisul meu lung și negru în gura ta Românie! ”Ne este jenă, dar
trebuie să spunem. În original este cuvântul întreg unde noi am pus puncte.
Bunicile noastre, respectabile țărance, una săracă, cealaltă bogată, dar ambele
„de neam” formate la școala confesională întemeiată de Gheorghe Șincai, ne
spuneau: „nu grăiți îmbălăciuni, că nu’i slobod, îi păcat, să supără Dumnedzău
și atunci nu’i bine!”
Se pare însă că pentru literații
noștri de azi, „îmbălăciunile” bunicii reprezintă marea literatură! Ce să’i faci
am evoluat și... trebuie să ținem pasul, cu postmodernismul, cu demolarea lui
Christos, căci în fond ăsta este noul curent de mocirlă.
Unicul nostru istoric drept, curat, adevărat și
cinstit, la ora actuală, Neagu Djuvara, spune: „Nu suntem respectați în
străinătate, nu din cauza că n’am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă
mințim!” Iată, că nu mințim numai în Istorie ci și în Cultură în favoarea cui
și din îndemnul cui? Acesta este poporul român, a tradiției de
omenie creștin-românească care a susținut Neamul și ființa prin milenii
nemaipomenit de potrivnice? Cine , care mafie plătește acești scriitori și
susținători împotriva poporului care îi hrănește?
La Conferința de Pace de la Paris, 10 Februarie,
1947, Molotov, ministrul de externe sovietic a declarat: „...neamul
românesc de origine latină de la gurile Dunării este o eroare a
Istoriei și a sosit momentul geopolitic ca să fie îndreptată , iar acest neam
de origine romană, o insulă latină într’o mare slavă, trebuie să dispară”
În 2010, un părinte, un singur
părinte din România a avut curajul să spună adevărul, nu numai dureros ci
și extrem de tragic al învățământului românesc postdecembrist. Cărțulia
scriitorului Cărtărescu „Mendebil” de 138 de pagini, a fost dată ca lectură
obligatorie pentru elevii de cls. X-a. Citind-o mi-am pierdut echilibrul:
Dumnezeule mare! Este posibil așa ceva? Dar asemenea lectură de educație
în cruzime și barbarie n’a existat nici în comunismul cel atât de inuman
și sângeros, ca și „jocurile” de-a chinui bestial animalele lipsite de
apărare cu sânge rece a copiilor din gașca Cărtărescu, cu el în frunte. Cu tot
ateismul și minciuna propagandei comuniste, asemenea lipsă de morală, de ținută
umană în educarea „tinerei generații„ n’a existat în comunism. Îmi pare rău,
dar nu pot spune altfel. Azi toate indiciile, mai ales după 1989 duc la
realitatea tragică că există undeva o mafie care are în ideologie distrugerea poporului român, pe ori ce cale și pe
toate căile. Dar cum ori ce fenomen din natură sau societate își are
pagina și contrapagina sa, oare în România actuală chiar nu
există această contrapagină? Acțiunea și reacțiunea? Unde sunt
scriitorii adevărați, să’și spună cuvântul căci doar nu vor fi fiind toți
de teapa tandemului citat sau a idioțeniei postmoderniste? Sunt toți
înregimentați? Unde sunt revistele? Sunt și ele toate înregimentate? Unde
sunt educatorii, fie și numai câțiva, nu mai există creiere care să gândească,
care să opună rezistență răului , care să fie în stare să formeze caractere
drepte în România? Dar înaintea lor unde este Ministerul Învățământului? Toți
acești funcționari împreună cu membrii guvernului susțin acest învățământ
„debil” „Mendebil” care tolerează siluirea conștiințelor copiilor și-a
tinerilor predați de părinți școlii spre a’i forma oameni și nu bestii. Dar dacă se propagă în școală
bestialitatea lui Cărtărescu spre satisfacerea unor porniri sălbatice la copii
prin lecturi „literare” obligatorii de-a chinui animalele bestial
și până la a chinui similar un coleg mai slab, un copil, sau un bătrân nu este
nici măcar un pas ci doar un sfert de pas sau poate și mai puțin, atunci
încotro se îndreaptă societatea românească, ROMÂNIA de azi? Unde sunt
părinții, care nu au un cuvânt? Unde este Biserica, a cărei menire este
tocmai protejarea moralei în familie, școală și societate? Unde este Patriarhul
și Cardinalul Bisericii românilor? Cunosc ei și aprobă aceste texte și
versuri pentru manualele școlare ale copiilor din școlile românești? Cu
toată jena, am înserat aceste versuri spre a fi citite de cei în cauză și de
toată lumea să se știe ce„scriitori” care ne reprezintă avem, sau poate
că nu ne interesează!?!
Care revistă se spurcă să publice
asemenea murdării, sau poate că ar face-o, dar de teama să nu i se taie
subvențiile, apleacă capul și cântă osanale! Această subcultură decadentă până
la îngrozitor! O noncultură menită să ne șteargă de pe fața Europei, căci un
popor fără tradiție și fără documente, fără Istorie și Oameni ai acestei
Istorii „nu are dreptul la existență” spun dușmanii noștri și
nu sunt puțini. Oare, punând toate cele zise, pe masă și cântărindu-le, nu avem
voie să ne întrebăm unde este literatura română contemporană? Unde este marele
roman al ROMÂNIEI de azi? Există ?
Teresia Bolchiş
TĂTARU
Augsburg, iunie, 2014