vineri, 27 iunie 2014

Editorial. Relaţii în sfere înalte, ca de la palat la palat...

 Trebuie să recunosc că nu mai urmăresc cu atâta interes „cazul Mircea Băsescu şi Bercea Mondial”, nu de alta dar pe orice post deschid: Antena 3, B1, România TV, TVR1, Digi 24, Realitatea Tv, Naşul TV, TV Neptun, ş.a. numai despre asta se discută. Bun subiect, m-am gândit ! Măcar dacă Justiţia română şi-ar face treaba de data asta. Vorba unei glume care circulă pe internet: La Penitenciarul Rahova, Onaca strigă de afară, peste gardul de sârmă: „Chemaţi-l pe Băsescu la fereastră!”. Din interior o voce răguşită, tremurândă îi răspunde: „Care dintre ei?!”. Lăsând gluma la o parte şi trecând peste faptul că este vacanţă judecătorească, cei din Justiţia României au mult de lucru. Numai în pielea lor să nu fii. Nici măvar a şefilor, mai ales a lor! Dar iar vin şi mă-ntorc, tot ei sunt cei care au tergiversat şi au închis ochii când trebuiau să-şi facă datoria, să dea sentinţe corecte şi să-şi plătească astfel salariile uriaşe şi facilităţile de care beneficiază.
      Revenind la cazul „Bercea Global” cum titrează occidentalii, să spunem că „i-am băgat în ceaţă” total pe europeni! Faptul că s-a renunţat, eronat spun eu, la cuvântul „ţigan” şi s-a înlocuit cu cel de „Rom” a creat confuzie privind originea acestei etnii şi... asimilarea lor cu apelativul de român! Deci, ne-am tăiat singuri craca! Acum îi înţeleg perfect pe occidentalii care ne dispreţuiesc, pentru că tot aşa fac şi eu  (Tată ceresc, iartă-mă!) cu nomazii din Gârbou care au venit la neamuri, ciurdarii satului, cu vreo patru căruţe şi fac o mizerie de nedescris în zona satului Lucăceşti, cosesc pentru cai din holdele oamenilor, fură din grădinile de legume, etc.Libertate totală!
   Acuma, după încuscrirea fratelui preşedintelui ţării cu clanul Bercea, vă daţi seama că occidentalii şi cancelariile ţărilor U.E. cred că noi una vorbim şi alta facem! Să protejezi nemunca, evaziunea fiscală, până la urmă un infractor, de către fratele preşedintelui ţării este prea mult pentru oricine cu bun simţ! Ce poţi să spui când mama mă întreabă de unde a avut ţiganul din Drăgăneşti atâţia bani!? I-am răspuns că din muncă cinstită, deoarece majoritatea ţiganilor muncesc, plătesc dările la stat şi impozitele pe castelele cu turnuleţe şi bolizii cu geamuri fumurii, sunt educaţi, iar penitenciarele sunt în majoritate pline cu români! Bineânţeles că am glumit! O glumă tare amară, nu-i aşa domnule Blejnar „Regina”? că tot le place rromilor să-şi dea titluri: împăraţi, regi, regi internaţionali, Barosanu, Mondialul, Bossul, Prinţişorul, etc.
       Şi fiindcă ţiganii au invadat şi ne-au făcut (s-au făcut!) de râs în întreaga Europă, consider că ei reprezintă o PROBLEMĂ EUROPEANĂ, dar ce ne facem, în interior, cu famiglia Băsescu: Mircea Băsescu, Traian Băsescu, ginerele Radu Pricopie? Poate ar trebui exilaţi pe moşia de la Nana sau poate ar trebui ca justiţia să-şi facă treaba până în capăt ca în cazul ex-premierului Adrian Năstase! Răul oricum s-a produs. România a pierdut 10 ani de reformare şi modernizare, sub cele două mandate ale „comandantului” fără flotă, Traian Băsescu.
    Cât despre semenii noştri pe care-i întâlneşti în gări, pe mijloacele de transport în comun, în case părăsite, în parcuri, la orice sărbători laice, pomeni, nunţi, noaptea târziu pe stradă, consider că s-ar impune un plan pe termen mediu şi lung care să vizeze în primul rând educarea lor. Ce ne facem însă cu faptul că nu frecventează şcoala? Dacă din noul an şcolar 2014-2015 se va da o masă caldă gratuit elevilor, frecvenţa să fie ceva mai bună! După care, probabil, vor pleca sătui acasă sau să facă alte fărădelegi. Poate că ei consideră că nu este necesară şcoala, atâta timp cât analfabetul Bercea Mondial şi-a obţinut carnetul de conducere fără mari probleme iar „Băsică”, cel cu 6 clase discuta de la egal la egal cu ofiţerul marinei române, Mircea Băsescu! În ce cercuri „înalte” se învârtea! Ce relaţii! Ca de la palat ( Bercea Mondial) la palat (Cotroceni), nu credeţi?! Aşa ca-n „Acrostihul corupţiei” de Gheorghe Culicovschi:
„Pile?! Are fiecare!
Cunoştinţe?! Număr mare!
Relaţii?! În-nalte sfere!
P. C. R.?! Tot la putere!”

                                                                               Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu