luni, 30 iunie 2014

EDUCAŢIE. ĂŞTIA NU-S NORMALI...

Doi inspectori şcolari şi o profesoară din Arad, ridicaţi de procurori pentru mită la bacalaureat.
 Doi inspectori scolari si o profesoara din Arad au fost ridicati de procurori, in noaptea de duminica spre luni, 29-30 iunie 2014, fiind suspectati ca au primit mita pentru a ajuta absolventi de liceu sa promoveze bacalaureatul, in urma unor perchezitii la locuintele lor fiind gasite liste cu nume si mii de euro.
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Arad au descins la locuintele a doi inspectori scolari si la domiciliul unei profesoare, ridicand mai multe probe intr-un dosar de trafic de influenta la bacalaureat, dupa ce suspectii ar fi primit bani in schimbul promisiunii ca vor ajuta mai multi candidati sa promoveze examenul.
Procurorul de caz Codrin Gavra a declarat ca cercetarile au inceput in urma unui denunt, iar SRI a sprijinit aceasta ancheta. Astfel, in urma perchezitiilor domiciliare facute la cei trei suspecti, procurorii au ridicat cateva mii de euro si liste cu nume, care ar fi ale unor absolventi de liceu ce ar fi platit ca sa promoveze examenul.
“Din informatiile existente rezulta ca cei trei au promis ca vor facilita obtinerea notelor de trecere la bacalaureat”, a spus procurorul Codrin Gavra.
Printre suspecti se numara inspectorul scolar general adjunct Mihai Spanu. Procurorii i-au ridicat pe cei trei pentru audieri, urmand sa decida daca acestia vor fi retinuti pentru 24 de ore.
Astazi, 30 iunie, va avea loc prima proba scrisa a bacalaureatului, la disciplina de Limba si literatura romana. Sunt asteptati sa participe la aceasta proba 143.968 de absolventi, dintre care 129.827 din promotia curenta, iar alti 14.141 din promotiile anterioare, potrivit informatiilor transmise de Ministerul Educatiei.
Marti, 1 iulie, absolventii clasei a XII-a vor participa la proba scrisa de Limba si literatura materna, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisa obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfasura proba scrisa la alegere a profilului si specializarii.
Afisarea rezultatelor va avea loc in 7 iulie si in aceeasi zi vor putea fi depuse contestatii. Acestea urmeaza a fi solutionate in perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anuntate in 11 iulie.


                                                                                    C.L.

BURLEANULE DE LA F.R.F., IA AMINTE!

Jucătorii greci au renunțat la primele de calificare în optimi pentru viitorul naționalei

        Gest impresionant al fotbaliştilor antrenaţi de Fernando Santos. După ce au ajuns în optimile CM 2014, Samaras, Karagounis şi colegii lor au decis să renunţe la bonusul promis de Federaţie pentru calificarea în faza eliminatorie.
        Printr-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului ţării Antonis Samaras, fotbaliştii naţionalei elene au cerut ca banii cuvenţi pentru calificarea eroică de la Cupa Mondială să fie investiţi într-o bază de pregătire modernă, care va servi din plin şi viitoarelor generaţii.
„Nu vrem bonusul, nu ne interesează banii. Noi jucăm pentru Grecia şi pentru poporul grec, nu pentru bani. Tot ce vrem e ca efortul nostru să fie susţinut prin găsirea unui teren şi construirea unei baze de pregătire care să găzduiască în viitor echipa naţională”, se arată în scrisoarea adresată prim-ministrului.
       Scrisoarea a fost semnată de toţi cei 23 de membri ai echipei naţionale, la scurt timp după ce Grecia a ajuns în premieră în faza eliminatorie a unui Campionat Mondial. Sursa Digi Sport.


                                                                    Cristi SOMEŞAN

După 20 de ani... Galerie foto de la Casa Marchiş - Nicu Scheianu şi Gelu Dragoş




































duminică, 29 iunie 2014

30 iunie - Ziua Învăţătorului

30 IUNIE, SEMNIFICAŢIA ZILEI ÎNVĂŢĂRORILOR, ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,
Cinstirea Apostolilor este atestată în Constituţiile Apostolice: ,,Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri.” Constituţiile Apostolice (gr. Αποςτολικαι Διαταγαι; lat. Constitutiones Apostolicae) sau Aşezămintele Sfinţilor Apostoli sunt o scriere creştină din secolul IV şi se prezintă ca aparţinând celor 12 apostoli. Biserica Ortodoxă le-a inclus printre cărţile ortodoxe. Primele 6 cărţi se bazează pe Didascalia Apostolilor (lat.Didascalia Apostolorum). Cuvântul apostol provine din grecescul αποστολος, însemnând "acela care este trimis". În contextul creştin, apostolul se referă la ucenicii care răspândesc învăţătura.
Din primii ani ai creştinismului, în bisericile române ortodoxe (şi în cele române unite cu Roma) se sărbătoreşte în fiecare an de 30 iunie ,,Soborul Sfinţilor 12 Apostoli”. Redăm din canonul de rugăciune la Soborul Sfinţilor 12 Apostoli: ,,Cei ce sunteţi între apostoli şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.” şi ,,Cu un glas pe dumnezeieştii ucenici şi Apostolii lui Hristos, care ne-au tunat nouă cereştile învăţături, grădinile credinţei, pe făcătorii de bine cei de obşte ai omenirii şi mântuitorii şi slujitorii Cuvântului, să-i lăudăm.”
Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aduce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii asumându-şi apostolatul. În 1923, la un congres al lor ţinut în Arad, învăţătorii au fost numiţi ,,cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie,,.
Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dănuit la români în calendare atât timp. Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită încât şi regimul comunist a păstrat-o la 30 iunie trecând însă sub tăcere sau nedându-şi seama şi de semnificaţia ei creştină.
30 iunie a fost aleasă şi ca dată de ,,naştere,, a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România fiindcă aceasta a ales pentru autentificarea statutului său la tribunalul Ilfov chiar data de 30 iunie (1927). Se oficializa atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari -corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost ales în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14.
Legislativul român, a hotărât în 2007 prin legea nr. 289 să se sărbătorească Ziua Învăţătorului în 5 iunie. Suntem siguri că legiuitorul a fost în necunoştinţă de cauză şi a aprobat această dată la cererea unora care nu aveau ştiinţă de existenţa şi semnificaţia adevăratei Zilei a Învăţătorului, aceea din 30 iunie. Iniţiatorii îşi doreau poate o zi care să nu fie după încheierea anului şcolar. Conform acestei logici s-ar putea, pentru raţiuni de comoditate, să se legifereze date mai convenabile şi pentru Paşte, Crăciun, 1 Decembrie etc. Suntem siguri că se va reveni asupra acestei gafe care îşi bate joc, vorba poetului, ,,de ţară, de străbuni, de obicei…”. Vom cere acest lucru domnului Ministru Remus Pricopie cu ocazia celui de-al XXXVI-lea congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, congres pe care, ca în fiecare an, ne-a făcut onoarea să accepte să îl patroneze. Congresul se va desfăşura în perioada 20-28 august în Suceava-Putna-Cernăuţi-Iaşi-Chişinău-Eforie Sud şi are loc sub auspiciile unor deosebite aniversări:
-100 de ani de la ,,Marele Congres al Învăţătorilor Români” organizat în Bucovina aflată atunci sub austrieci (Suceava 1914);
-95 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei învăţătorilor din Chişinău la al II-lea Congres al învăţătorilor basarabeni (1919);
-85 de ani de la Congresul Învăţătorilor Bucovineni (Cernăuţi 1929);
-80 de ani de la congresul al XXII-lea al AGIRo de la Iaşi din 1934, la care participaseră peste 4000 de învăţători;
-100 de ani de când, în 1914, preşedinte AGIRo devenise Ion Mihalache, ministrul de mai târziu;
-105 ani de când suceveanul George Tofan este ales preşedinte al Asociaţiei Corpului Didactic Român din Bucovina (1909);
-510 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare şi 110 ani de la Manifestările de la Putna (1904 –sub stăpânire austro-ungară) la care au participat 20.000 de români.
Se poate înscrie la acest congres fiecare învăţător, educatoare sau profesor doritor scriind la asociatiainvatatorilor@gmail.com
În 2014, în judeţul Arad, AGIRo, în partenereiat cu inspectoratul şcolar, cu primăria şi şcoala din localitatea Bata, tocmai a sărbătorit Ziua Învăţătorului prin simpozionul ,,Portrete de dascăli” ajuns la ediţia a VI-a. Profesorul Doru Bogdan şi preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Banatul Istoric au girat ţinuta ştiinţifică a lucrărilor prezentate. Au participat şi colegi din Serbia care, în anul şcolar ce s-a încheiat au predat pentru prima dată în istorie ore de limbă română în Valea Timocului. Doamna profesoară Diana Şolkotovici şi doamna învăţătoare Daniţa Văduvescovici au aunţat şi intenţia constituirii unei asociaţii a cadrelor didactice de etnie română din Serbia de răsărit şi Voivodina.
În sujba din 30 iunie, în toate bisericile se va auzi, conform canonului, ruga de a coborî asupra apostolilor ,,Vărsare de înţelepciune, lărgime inimii şi limbă binegrăitoare”. La mulţi ani, dragi colegi cadre didactice!

Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România

P.S.
Poate vă doriţi să ascultaţi:
 1.,,Dragi învăţători, iubiţi profesori”
2.,,Învăţătorul meu” în interpretarea lui Ion Popa în a doua seară a celui de-al XXXV-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Slatina, 21-23 august 2013.
3. .,,Învăţătorul meu” în interpretarea lui Ion Popa
 veţi găsi şi Imnul Învăţătorilor, imn vechi de peste 100 de ani al AGIRo: ,,Nainte, învăţători, uniţi!”




Gluma zilei – Numele...



Am coborât în genunchi în faţa prietenei mele blonde şi i-am spus cu emoţie în glas:
- Ai vrea să-mi porţi numele?!
- Nu, a răspuns ea. Nu-mi place să mă cheme Dorel...

Olanda şi Costa Rica s-au calificat în sferturile Cupei Mondiale

Reprezentativa Olandei, vicecampioană mondial en-titre, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, duminică seara, 29 iunie, cu scorul de 2-1 (0-0), selecţionata Mexicului, într-un meci disputat la Fortaleza în optimile competiţiei.
Pentru Olanda au marcat Sneijder '88 şi Huntelaar '90+4 (penalti), iar pentru Mexic a înscris Giovani dos Santos, în minutul 48.
La acest meci a avut loc prima pauză de hidratare oficială, în minutul 30, iar a doua pauză în minutul 75.
Olanda: Cillessen - Verhaegh (Depay '56), De Vrij, Vlaar, Blind - Kuyt, De Jong (Martins Indi '9) - Wijnaldum, Sneijder, Van Persie (Huntelaar '76), Robben. Selecţioner: Louis van Gaal
Mexic: Ochoa - Aguilar, Rodriguez, Marquez, Moreno (Reyes '46), Layun - Herrera, Salcido, Guardado - Peralta (Hernandez '75), Dos Santos (Aquino '61). Selecţioner: Miguel Herrera
Cartonaşe galbene: Aguilar '69, Marquez '90+2, Guardado '90+3
Arbitri: Pedro Proenca (Portugalia) - Bertino Miranda (Portugalia), Jose Trigo (Portugalia) - Carlos Vera (Ecuador).
În cea de-a doua partidă a serii, Costa Rica - Grecia 1-1 (5-3 d.l.d.). Caraibienii se califică dramatic și întâlnesc Olanda în sferturile de finală.
A fost un meci pe muchie de cuțit în optimile de finală de la CM 2014 iar carabinienii merg în premieră în faza "sferturilor", acolo unde o va întâlni pe 5 iulie pe Olanda, care s-a calificat tot după un joc dramatic, în fața reprezentativei din Mexic.
După 90 de minute, scorul a fost egal, stabilit de golurile marcate de Bryan Ruiz (53) și Sokratis Papastathopoulos (90+1).
La loviturile de departajare s-a mers cap la cap până la a patra serie, când șutul lui Gekas a fost apărat de Navas, care avea să fie declarat și omul meciului. Penalty-ul decisiv a fost transformat impecabil de Umana, iar Costa Rica a obținut calificarea mult visată.
Echipele de start:
Costa Rica (5-4-1): Navas - Gamboa, Duarte, Gonzalez, Umana, Diaz - Ruiz (c), Borges, Tejeda, Bolanos - Campbell;
Selecţioner: Jorge Luis Pinto;
Grecia (4-3-3): Karnezis - Torosidis, Manolas, Sokratis Papastathopoulos, Holebas - Karagounis (c), Samaris, Maniatis - Lazaros Christodoulopoulos, Salpingidis, Samaras;
Selecţioner: Fernando Santos.
Luni, 30 iunie, au loc următoarele meciuri: Franţa-Nigeria (ora 19,oo) şi Germania-Algeria (ora 23,oo), această partidă fiind, dacă vreţi, reeditarea meciului din 1982, atunci când africanii au produs o mare surpriză şi au învins germanii cu 2-1!
Aşadar se cunosc două sferturi de la CM din Brazilia: Brazilia-Columbia şi Olanda-Costa Rica.


                                                                        Gelu DRAGOŞ, membru A.P.S.R.

Fotografia zilei - Suporteră a echipei Honduras aflată la CM din Brazilia


Semnificaţii istorice pentru data de 30 iunie

1825 - S-a născut Florimond Hervé (Florimond Ronger), compozitor francez care la vârsta de 60 de ani obţine consacrarea cu opereta “Mam'zelle Nitousche” (m. 4 noiembrie 1892)
1844 - S-a născut George Bengescu-Dabija, poet şi dramaturg. (m. 13 ianuarie 1916)
1859 - Francezul Charles Blondin traversează cascada Niagara pe o funie
1866 - A fost promulgată, de către domnitorul Carol I, o nouă Constituţie a României, redactată după modelul belgian
1900 - S-a născut matematicianul Gheorghe Vrânceanu. (m. 27 aprilie 1979)
1909 - S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operetă
1909 - S-a născut Paul Constantinescu, compozitor şi dirijor. (m. 20 decembrie 1963)
1911 - S-a născut scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1980. ("Lumina zilei", "Unde răsare şi apune soarele", "Grădina ştiinţei", "Martorul poeziei") (m. 14 august 2004)
1948 - A încetat din viaţă Dan Theodorescu, medic chirurg stomatolog, fondator al Societăţii române de stomatologie. (n. 2 martie 1899)
1953 - A avut loc premiera piesei “Revizorul” de N. A. Gogol, la Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”.
1964 - A fost înfiinţat studioul Animafilm
1975 - A încetat din viaţă matematicianul Miron Nicolescu, creator al şcolii române de analiză matematică. (n. 27 august 1903)
1981 - A încetat din viaţă poetul Alexandru Grigore. (n. 1 septembrie 1940)
1992 - Şi-a început activitatea Curtea Constituţională, formată din opt judecători şi un preşedinte
1993 - Adeziunea Cehiei şi Slovaciei la Consiliul Europei după sciziunea Cehoslovaciei
1995 - Semnarea la Bruxelles a Protocolului adiţional la Acordul de Asociere a României la UE, prin care este consfinţit cadrul juridic de participare a ţării noastre la programele comunitare de cooperare economică, tehnico-ştiinţifică şi culturală
1995 - Parlamentul Germaniei aprobă propunerea adoptată de guvernul de la Bonn, privind trimiterea de avioane şi militari, pentru a sprijini forţele ONU de menţinere a păcii în Bosnia. A fost pentru prima dată, de la cel de-al doilea război mondial, când Germania trimite trupe în afara graniţelor ţării.
1996 - În SUA a intrat în vigoare decretul prin care Vietnamul nu mai este oficial desemnat ca ''zonă de luptă'', la 21 de ani după plecarea trupelor americane din Saigon.
1997 - Hong Kong revine sub suveranitatea R.P.Chineze, după 156 de ani de administraţie britanică

2010 - Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament.

                                                                                                   Iuliu Ionuţ DRAGOŞ

Invitaţie lansare cărţi. Autor Silvia Urlih. 12 iulie 2014 Librăria Nicolae Steinhardt Baia Mare


LPF și APSR instaurează cenzura în presa sportivă

ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Național al Audiovizualului în legătură cu Acordul încheiat între Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și Asociația Presei Sportive din România (APSR) privind acreditarea reprezentanţilor mass-media la jocurile din Campionatul Naţional ”Liga I” și Cupa Ligii, sezonul 2014/2015.
Acordul respectiv definește regulile acreditării jurnaliștilor la partidele din Liga1 la fotbal, aceste acreditări urmând a fi eliberate numai de APSR și exclusiv jurnaliștilor membri ai APSR.
Măsura este excesivă, discriminatorie și anti-concurențială, prin faptul că acordă unei singure entități (o asociație profesională a jurnaliștilor sportivi) dreptul de a elibera acreditări, acordându-i acesteia un privilegiu nejustiticat, atât în raport cu alte organizații profesionale, cât și în raport cu jurnaliștii salariați/colaboratori ai unor entități media sau jurnaliștii independenți (freelance). Practic, se condiționează accesul la exercitarea profesiei de apartenența la o anumită organizație. Apartenența la o asociație profesională este un drept, nu o obligație.
De asemenea, Acordul definește condițiile de retragere a acreditării. Acestea le impun jurnaliștilor să nu prejudicieze imaginea LPF, a cluburilor membre, jucătorilor şi oficialilor acestora.

Această prevedere din contract limitează abuziv dreptul constitutional la liberă exprimare în chestiuni ce pot fi de interes public și constituie un precedent extrem de periculos pentru libertatea presei. De asemenea, este împiedicat liberul acces al publicului la informații și opinii, precum și libera formare a opiniilor. Rolul presei este de a veghea la bunul mers al societății, cu precădere de a expune abuzurile, ilegalitățile și corupția structurilor de putere, publice sau private. În cazul de față structurile de putere sunt reprezentate de o entitate privată (LPF). Este foarte grav că o asociație profesională de media cedează presiunilor venite din partea unor structuri de putere și limitează tocmai acele drepturi pentru care ar trebui să militeze.
Facem un apel către presa de sport și către întreaga comunitate jurnalistică să respingă acest Acord care subminează independența editorială, exercitarea profesiei și dreptul la liberă exprimare.

Mircea Toma, Președinte ActiveWatch
Ioana Avădani, Director Executiv Centrul pentru Jurnalism Independent


Facebook a manipulat stările postate de utilizatori, în cadrul unui experiment secret

Compania Facebook a manipulat emoţiile resimţite de aproape 700.000 dintre utilizatorii săi, în cadrul unui experiment secret, în urma căruia a descoperit că stările de fericire şi de tristeţe sunt "contagioase", putând fi transmise de la un internaut la altul.
Experimentul, care nu a beneficiat de consimtamantul utilizatorilor, a provocat un val de critici in randul acestora, din cauza incalcarii vietii private si a unor principii de natura etica, informeaza independent.co.uk.
Timp de o saptamana, in anul 2012, Facebook a manipulat "news feed"-urile (sectiunea in care sunt prezentate noutatile publicate de internauti) de la aproape 700.000 de utilizatori pentru ca acestea sa para mai "fericite" sau mai "triste" decat erau in mod obisnuit. Dupa incheierea experimentului, cercetatorii au aflat ca utilizatorii tind sa publice comentarii pozitive sau negative, in corelatie cu orientarea care a fost data "news feed"-ului lor. Experimentul a provocat nemultumirea internautilor din cauza acestei manipulari.
Studii precedente au aratat ca elementul denumit de cercetatori "contagiere emotionala" poate sa se transfere in cadrul unei retele. Studiul companiei Facebook a demonstrat ca acest efect poate sa apara si fara o interactiune directa, prin indicii nonverbale.
Toti internautii care au folosit versiunea in limba engleza a retelei Facebook s-au calificat automat pentru experiment, ale carui rezultate au fost publicate la inceputul acestei luni. Cercetatorii au analizat cuvintele folosite in mesajele publicate de utilizatori in "news feed-urile" lor pentru a decide in mod automat daca acestia aveau o stare de dispozitie pozitiva sau negativa, iar apoi au manipulat fluxurile lor de actualitati.
Ei au descoperit astfel ca emotiile se raspandesc la nivelul intregii retele si ca prietenii utilizatorilor tind sa reactioneze mai intens fata de mesajele negative. Utilizatorii care au fost expusi unor mesaje mai putin emotionale au avut tendinta de a evita sa publice mesaje proprii.
Experimentul a fost aspru criticat in acest weekend de numerosi internauti si organizatii din lumea intreaga, care spun ca acest studiu ar putea fi folosit de Facebook pentru a-i incuraja pe utilizatori sa publice mai multe mesaje si de alte agentii, precum guvernele, pentru a manipula sentimentele utilizatorilor din anumite tari.
Chiar si coordonatoarea experimentului, Susan Fiske, profesor de psihologie la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, a declarat ca are rezerve fata de acest experiment, prin prisma principiilor de natura etica pe care studiul ei le-a generat.
Politica de utilizare a informatiilor ("Data Use Policy") a companiei Facebook - parte a sectiunii "Conditii de utilizare" ("Terms Of Service"), pe care fiecare utilizator trebuie sa o citeasca si sa o accepte atunci cand isi creeaza un cont pe aceasta retea de socializare - precizeaza faptul ca Facebook isi rezerva dreptul de a folosi informatiile primite de la utilizatori "pentru operatii interne, inclusiv pentru ghidul de ajutor, analize de date, testare, cercetare si imbunatatiri ale serviciului". Mediafax


                                                                                      dr. Iulian COZA

CM 2014. Olanda - Mexic e meciul zilei în Brazilia

 În mai puţin de o jumătate de oră începe meciul din optimi dintre Olanda şi Mexic. Este a doua zi şi primul meci din faza a doua a Campionatului Mondial din Brazilia. A doua partidă, care va începe la ora 23,oo se dispută între revelaţia Coasta Rica şi Grecia, adversara tradiţională a României în preliminarii.
     Revenind la „meciul zilei”, batavii sunt neînvinşi în cele 4 partide contra mexicanilor, obţinând 3 victorii şi o remiză, aceasta fiind înregistrată la singura disputa directă de la un turneu final, în Franţa '98.
   Totodată, seria de 9 victorii în ultimele 10 partide jucate la Mondiale îi recomandă pe elevii lui van Gaal pentru calificarea în sferturi. Dar, pe bună dreptate, se spune că „mingea e rotundă”.
    Întrebarea este: „Vor zâmbi olandezii şi la finalul acestei partide ?!” apropo de fotografia postată de mine.


                                                                                               Gelu Dragoş

La mulţi ani de Sfinţii apostoli Petru şi Pavel tuturor care poartă aceste nume şi prenume!


Simona Halep se califică în optimi la Wimbledon


Simona Halep a jucat sâmbătă seara, 28 iunie, ( la concurenţă pentru mine, cu meciul Brazilia-Chile!) contra tinerei elveţience Belinda Bencic, în turul III de la Wimbledon, după ce meciul a fost amânat timp de mai multe ore din cauza ploii. În cele din urmă partida a fost mutata pe terenul 12 şi s-a putut disputa în condiţii optime.
      După o partidă în care „vioara întâi” a fost jucătoarea româncă şi doar primul set i-a pus ceva probleme, Simona Halep - Belinda Bencic 6-4, 6-1.
      Urmează meciul din optimi cu Zarina Diyas, meci care va avea loc luni, 30 iunie şi în care Halep este favorită pentru a accede  în sferturi, performanţă obţinută şi de managerul ei, fosta mare jucătoare Virginia Ruzici. Meciul poate fi urmărit pe Digi Sport, ca de obicei.


                                                                                             Gelu Dragoş

GLUMA ZILEI


Un tip de vreo 45 ani se plânge la serviciu că de la fereastra biroului lui se vede o cameră, vis-a-vis, în care se dezbracă fete, din care cauză nu poate trăi şi lucra normal. Vine comisia, priveşte pe fereastră şi nu vede nimic. Îi spune tipului:
- Păi nu se vede nimic !!!

 - Dar ia urcaţi pe dulap...

Brazilia şi Columbia s-au calificat în sferturile de finală ale CM !

Reprezentativa Braziliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, sâmbătă, 28 iunie, în primul meci din optimi, la Belo Horizonte, cu scorul de 4-3, în urma executării loviturilor de departajare, selecţionata statului Chile. La finalul celor 90 de minute de joc şi a prelungirilor, scorul a fost egal, 1-1.
Pentru Brazilia a marcat David Luiz '18, iar pentru Chile a înscris Sanchez '32. .
La loviturile de departajare pentru Brazilia au punctat: Luiz, Marcelo şi Neymar, iar Willian şi Hulk au ratat. Pentru Chile au înscris: Aranguiz şi Diaz, în timp ce Pinilla, Sanchez şi Jara au ratat.
Brazilia: Julio Cesar - Dani Alves, Thiago Silva, David Luiz, Marcelo - Luiz Gustavo, Fernandinho (Ramires '72)- Hulk, Neymar, Oscar (Willian '105) - Fred (Jo '64). Selectioner: Luiz Felipe Scolari
Chile: Bravo - Silva, Medel (Rojas '108), Jara - Isla, Aranguiz, Diaz, Mena - Vidal (Pinilla '87) - Sanchez, Vargas (Gutierrez '57). Selectioner: Jorge Sampaoli
Cartonaşe galbene: Hulk '55, Luiz Gustavo '60, Jo '93 / Mena '17, Silva '40, Pinilla '102
Arbitri: Howard Webb (Anglia) - Michael Mullarkey (Anglia), Darren Cann (Anglia) - Felix Brych (Germania)
Reprezentativa Columbiei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, în cea de-a doua partidă a serii, pe Maracana, cu scorul de 2-0 (1-0), selecţionata Uruguayului, în optimile competiţiei.
Golurile au fost marcate de James Rodriguez, în minutul 28 şi 50.
Columbia: Ospina - Zuniga, Zapata, Yepes, Armero - Cuadrado (Guarin '81), C. Sanchez, J. Rodriguez (Ramos '85), Aguilar, J. Martinez - Gutierrez (Mejia '68). Selecţioner: Jose Pékerman
Uruguay: Muslera - Caceres, Godin, Gimenez, Alvaro Pereira (Ramirez '53) - Maxi Pereira, Gonzalez (Hernandez '67), Arevalo, Cristian Rodriguez - Cavani, Forlan (Stuani '53). Selecţioner: Oscar Tabarez
Cartonaşe galbene: Jimenez '55 / Armero '78
Arbitri: Bjorn Kuipers (Olanda) - Sander van Roekel (Olanda), Erwin Zeinstra (Olanda) - Svein Oddvar Moen (Norvegia).
În sferturile de finală, Columbia va întâlni Brazilia, gazda turneului final.
Programul partidelor care se vor disputa, duminică, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia:
Olanda - Mexic, ora 19.00, Fortaleza
Arbitri: Pedro Proenca (Portugalia) - Bertino Miranda (Portugalia), Jose Trigo (Portugalia) - Carlos Vera (Ecuador).
Costa Rica - Grecia, ora 23.00, Recife
Arbitri: Benjamin Williams (Australia) - Matthew Cream (Australia), Hakan Anaz (Australia) - Nawaf Shukralla (Bahrain).


                                                                               Gelu Dragoş, membru APSR