miercuri, 26 februarie 2014

Învăţământul profesional special va avea o durată de patru ani !

Invatamantul profesional special va avea o durata de studiu de patru ani, mai mare decat cea a invatamantului profesional de masa, de trei ani, prevede un proiect de plan cadru publicat pe site-ul Ministerului Educatiei Nationale.
Durata de patru ani este determinata de faptul ca, in cazul elevilor cu cerinte educationale speciale, dezvoltarea de competente generale si profesionale solicita mai mult timp pentru invatare si pentru exercitii practice.
Astfel, in clasa a IX-a se asigura pregatirea profesionala de baza intr-un domeniu de formare profesionala, urmand ca in clasele a X-a, a XI-a si a XII-a sa se asigure pregatirea profesionala specifica unei anumite calificari profesionale.
Proiectul prevede ca pentru clasele/grupele cu elevi cu deficiente motorii 50% din alocarile orare pentru terapii specifice se acorda kinetoterapiei si educatiei psihomotorii.
“Elevii care nu pot desfasura orele de educatie fizica pot opta pentru alte activitati fizice: cultura fizica medicala, educatie psihomotorie si alte activitati fizice care contribuie la dezvoltarea acestora. Organizarea activitatilor de pregatire practica se realizeaza pe grupe cu efective de 4-6 elevi/coordonator”, prevede proiectul MEN.
In invatamantul profesional special se pot inscrie elevi cu cerinte educationale speciale, care au absolvit clasa a VIII-a din invatamantul gimnazial special sau din invatamantul de masa.
Inscrierea elevilor in invatamantul profesional special se face pe baza Certificatului de Orientare Scolara si Profesionala emis de Comisia de Orientare Scolara si Profesionala din cadrul CJRAE/CMBRAE.
Clasa a IX-a va avea in tot anul scolar 1.242 de ore, incluzand terapiile specifice, clasa a X-a – 1.242 de ore, clasa a XI-a – 1.230 ore, si clasa a XII-a – 1.170 de ore.
Stagiul de pregatire practica se va desfasura la operatorul economic/institutia publica partenera iar conditiile in care stagiul de practica se desfasoara in unitatea de invatamant vor fi stabilite prin metodologia de organizare si functionare a invatamantului profesional. Preluare Agerpres


                                                                                             GDL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu