luni, 24 februarie 2014

Dascălii sunt nemulțumiți de noua modalitate de calcul a navetei

Începând cu acest an dascălilor li se va deconta naveta ca în cazul elevilor, respectiv o treime din valoare. Modificările aduse prin Legea bugetului de stat nemulţumeşte cadrele didactice, deorece o parte din ei vor fi obligaţi să-şi plătească transportul din propriu salar. Sindicaliştii susţin că lucru contravine Legii nr. 1 a Educaţiei Naţionale, conform căreia cadrele didactice beneficiază de decontarea navetei.
Noua modalitate de calcul spune că pentru o distanţă de până la trei kilometri se plăteşte 26 de lei, iar ce depăşeşte această distanţă, pentru fiecare kilometru se va plăti doi lei. Distanţa maximă decontată este de 50 de kilometri. Dascălilor, care depăşesc aceşti kilometri, nu le rămâne decâ să scoată bani din buzunar pentru a achita abonamentul mijlocului de transport.
„Conform articolului 56 din contractul Colectiv de Muncă intrat în vigoare în noiembrie 2012, atât cadrele didactice cât şi cele nedidactice poate beneficia de decontarea navetei. Resursele financiare trebuie asigurate de primărie la solicitarea unităţilor de învăţământ, însă, doar ca urmare a cererii scrie şi depuse lunar în instituţia de învăţământ de fiecare navetist. În consecinţă primaria va aloca în bugetul instituţiei solicitante, suma aferentă decontului”, informează Mihai Pisuc, membru în Biroul Judeţean, responsabil pentru zona Sighet.
Au existat primării care nu au putut deconta naveta cadrelor discatice şi a celor nedidatice, la Sighetu Marmatiei, însă, nu au fost probleme.
În situaţiile în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, dascălul va primi 7,5 litri de benzină Premium la o 100 km parcurşi.


                                                                                    Andreea Marcsuk         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu