miercuri, 29 ianuarie 2014

CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ - EŞTI CA O CAZARE

Iubito, privesc cerul şi va ninge,

Te-aş săruta, dar mi-e mustaţa rece,
Un ochi îmi râde, altul nu îmi plânge,
Cine cu mine astăzi s-ar întrece ?
Te crede lumea-a fi pe lângă mine,
Tu eşti la draci, şi prea mulţi kilometri
Şi tot ce-n cununie se cuvine
Ne-a mai rămas un doi pe unu metri.
Zâmbesc cum cred că ai să mai arăţi,
La-ntoarcerea la preafrumoasa mamă,
Să nu-nţelegi greşit, e Patria la porţi
Şi-ţi vei da seama cât te bag în seamă.
Că te-am băgat, dar n-ai intrat în veci,
Originea-i prea strâmtă pentru mame
Şi nici împinsă nu puteai să treci
De câte-organu` a trecut prin drame.
Aşa că stai şi tu pe unde poţi,
Că face câte şapte-o masturbare,
Tu să nu naşti şi eu să am nepoţi,
Că dendrologic nu e supărare.
Câtă prostie ocolesc pe stradă !
De parcă-n viaţă am intrat din mers,
Unde mi-s ochii să şi te mai vadă,
Când Dumnezeu dictează câte-un vers ?
Iubito, vine iarna, tu fii brează,
Că mi se rupe-n paişpe”, conform an,
În gândul meu atâţia hibernează
Şi nu îi dă cazării nici un ban.

            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu