joi, 31 ianuarie 2013

POESIS - IOAN DRAGOŞ



 „numele tău e ca ploaia venită la timp
înaintea celor mai de dimineaţă cuvinte
te iubesc cu o iubire
care nu e rotundă
dormi în mine
şemineul ne trimite căldură
cresc nemişcat în grădina ta
miezul sâmburelui ţâşneşte din duritatea sa
văd speranţa
trecătoarea aceasta vizibilă
de unde vii aş vrea să-ntreb
lângă lumina vinovată
răsturnată în toate zarurile lumii
în stânga cuvintele
în dreapta puterea spune virgil
nu te gândi la roţile desprinse din mecanismul ancestral
vin târziu bucuriile calde
ca de pe mări naufragiaţii
fiecare are o pată
unii-n gând alţii de plată
numele tău
e ca ploaia venită la timp
îţi aminteşti
izbuteam să simţim unisonul acela
scrie la pagina treizecişidoi
unisonul acela ciudat
care ne lega
dezlegându-ne
de restul întâmplărilor”

       (unisonul şi nota de plată)

„ieri în drum spre casă
pe lângă ojt
mă opreşte vasile hauşi
de dimineaţă încerc să vând o carte
şi nu reuşesc
costă numai treizeci de lei
sânge în cutia pandorei
de ce le-ai împachetat şi legat cu sfoară îl întreb
îmi alunecă din mână răspunde
n-am decât cincisprezece lei îi spun
lasă că restul mi-i dai altădată
hai să hohotim împreună
etern e tot ce poate fi iubit
mai nou nu cinez ci halucinez
azi după masă
sună la uşă doi bărbaţi şi mă întreabă
aţi auzit că se vorbeşte de sfârşitul lumii
ce părere aveţi
sunt ocupat le-am răspuns
poate altădată
mai nou nu cinez ci halucinez
mereu amestecăm legumele printre zilele săptămânii
gellu întreabă
de ce experienţa cea mai directă
vorbeşte indirect
sfârşeala merelor pe rafturi
porunci şi tipare lângă neistovite mirări
mă bucură deplin alcătuirea ta
hai să hohotim împreună”

        (ziua şi noaptea sunt una)

„veniţi căci iată toate sunt gata
deschide poarta cea mai apropiată
primul fum primul foc
rezerve de iubire
îmi plac aceste grădini
acum îmi pregătesc dimineţile
am călătorit mult
pentru că am visat mult
spune ioanid
un pahar bucuros să fie golit
totul transcris în setea hârtiei
prin strâmtoarea zilelor
pielea întinsă a lucrului bine făcut
am visat mult
aşa te-am văzut între oglinzile zilelor tale
ceremoniile paşilor
primejdios semn de carte
ţâşnind printre pagini
cine nu ştie să petreacă în tinereţe
nu ştie nici ascet să fie
scrie în colierul porumbiţei
împrospătaţi-vă sufletul cu cele trecătoare
ca să nu ruginească
trupul exersat ştie adeseori mai multe
decât creierul lenevit
probe de încercare vara şi iarna
cartea funciară/starea civilă
serviciul de pază
ca să pot învăţa să uit
sărac lipit cuvântului ca ioan
primejdios semn de carte
prin strâmtoarea zilelor”

        (probele ascetului)

„faptele noastre trăiesc tot mai departe de noi
hârtiile şi titlurile de dobândire
măsoară avuţia
ce libere timpuri spune arhitectul
îmi puteam permite să aleg creioanele la întâmplare
să cobor în staţii necunoscute
acum întâlnirile
foşnesc mai tumultuos ca larousse-ul
iubirea te pune în mişcare
ca greutăţile calculate un orologiu
veghez şi ascult
faptele noastre trăiesc tot mai departe de noi
totul expus şi totul codificat
m-am gândit ca soldatul
să-ţi scriu
bărbatul ce trăieşte numai din zdruncinături
iubirea îl pune în mişcare
ce libere timpuri
cu inima ghem să aştepţi
să se sfârşească eternitatea
exerciţii de libertate
goluri rotitoare
zgomot de nuci sparte/deschidere către viitor
horinca şi pâinea pe masă
o hore cu noduri
până la trepte viitorul e sigur
aceste minunate ţesături ne taie răsuflarea
vom căpăta cu timpul răbdare
şi nădejdea şi credinţa de altădată
ne vom alege creioanele la întâmplare
vom coborî în staţii necunoscute”

        (zdruncinăturile codului)

„pe degetele tale număr căderea frunzelor
şi zeii adormiţi pe băncile parcurilor
între pahare înalte
pasul nu se mai clatină
zodia însăşi presimte extazul
lăsării la vatră
urmează lungi nopţi de germinaţie
pentru noi cultivatorii de plante
ne odihnim pe straturile de melancolie
când aud un poem
seminţele germinează mai uşor mai cu plăcere
sunete ciudate cad din cornul abundenţei
doamne dă bine
rău la nime
aşa mă salut dimineaţa la intrarea de serviciu
cu şoferul de la drumuri şi poduri
număr căderea frunzelor
şi zeii adormiţi pe băncile parcurilor
ne privim atât de tare
încât ceilalţi se apără cu scuturile
arta apărării se învaţă în fiecare zi
îmi iau inima în dinţi
deschid şi ultima fereastră
să vă pot auzi să mă puteţi auzi
te trezeşti dimineaţa
împovărat de o conştiinţă curată
dispus să-ţi duci gândurile
până la capăt
doamne dă bine
rău la nime”

     (arta apărării de o conştiinţă curată)

„unde trupul este frumos
acolo rareori mintea este nevinovată
zăbrelele fiecăruia sunt altele
atâtea sărbători în care mai vreau să petrec
şi nici măcar un strigăt
se face cald şi umed şi bine
într-o cădere lungă m-am trezit departe
în catedrală sfinţii tot mai albaştri
în livadă merele sunt de aur
orice lucru frumos zdrobeşte
nicio zi nu ne cruţă de veştile bune
între zăbrele
se face cald şi umed şi bine
vom merge mult mai departe
şi mult mai repede
să-ţi spun tot ce nu-ţi pot spune
din pricina atâtor ziduri
tot ce ştiu
e de ei născocit
zidul de sticlă permite dorinţa
şi interzice mângâierile
îndeletniciri strânse în jurul unei cumpene
profitul înghite pierderi triumfătoare
mă însemnezi cu o căldură
pe care numai eu o simt
se face cald şi umed şi bine
nicio zi
nu ne cruţă
de veştile bune”

       (veşti nevinovate şi merele de aur)

„vine vremea să deschidem
păstăile în care locuim
înainte ca stările să devină cuvinte
scrie gellu
pe scările palatului
o goană drept spre ţintă
se conturează parabole înfricoşătoare
te bucuri de tristeţea ta
ca alţii de fericire
sufletul tău cu reacţie
nu zboară decât în formaţie
semne de pace
somnul adoarme în baioneta santinelei
muza e gospodină
ce ştie poetul despre lumea aceasta
despre zacuscă murături compoturi
fereastra este cel mai util lucru din casă
pe acolo îţi pleacă sufletul la plimbare
e vremea să deschidem
păstăile în care locuim
semnul din naştere
sau marca fabricii
nu pot fugi am rădăcini
ca pătrunjelul ca mărarul
gard viu şi aspre porunci
îmi pregătesc dimineţile
tot ce-mi place mie spune sylvia
este pistonul în mişcare
mor după el
atât de frumoase petele de vin vechi
şi mereu această mare aprindere a sticlei”

     (pete de vin vechi pe baioneta santinelei)

GLUMA ZILEI - Constatare...

Aveam tot ce şi-ar dori un bărbat adevărat: Un apartament splendid, o maşină sport Ferrari, o motocicletă Honda,  o femeie 90-60-90, care mă iubea cu toată fiinţa  ei...
Acum, s-au dus toate.  A aflat nevastă-mea ... 

                            V.B. (Tulghieş)

Fotografia zilei


Nord Literar - ianuarie 2013

http://www2.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=blogsection&id=0&Itemid=9

miercuri, 30 ianuarie 2013

A apărut numărul 47 al revistei Cutezătorii



O nouă ediţie, un nou an, start în Concursul Naţional Eco Fun! Citiţi revista Cutezătorii şi găsiţi eco ideea care să ajute la protejarea biodiversităţii. Aflaţi mai multe informaţii despre bogăţia naturii, ecosisteme şi cum te poţi înscrie în competiţie din rubricile Ecosistemul, Comoara vie, biodiversitatea, Eco Creativitate. Vizitaţi site-ul www.cutezatorii.ro şi accesaţi detaliile pentru înscrierea în concurs.
Detectivul M. şi revista Luminiţa, sora mai mică a Cutezătorilor, au publicat clasamentul câştigătorilor la rubrica De-a dura prin idei.Cărţi poştale cu indicii şi concepţii originale de scrisori au fost evaluate şi premiate.
Din rubrica Recreează tot în joc aflaţi cum puteţi confecţiona şi oferi bijuterii dulci în luna februarie, când sentimentele sunt la mare preţ. O nouă Misiune pentru voi vine de la specialiştii din Intuitext. De această dată, tema este realizarea unui Tablou de familie cu fotografii reprezentative ale persoanelor dragi.
Informaţii importante despre Vitamine vă aduce rubrica Voioşi şi sănătoşi, iar o porţie uriaşă de energie şi inspiraţie aşteaptă să fie „comandată”, în Stilul de viaţă artistic al unor oameni având vârste şi preocupări diferite.
Mai citiţi despre cele două comete care vor fi vizibile pe cer în 2013 şi celebraţi muzica şi dansul la superlativ, rememorând împreună cu părinţii momentele de glorie ale carierei lui Michael Jackson. Accesaţi pe site-ul www.cutezatorii.ro câteva extrase din paginile revistei şi aflaţi mai multe informaţii despre conţinutul noii ediţii.
                                              Vă așteptăm pe site!

Newsletter

Andrei Dragos - 65

Aforisme scrise de prof. univ. IONUŢ BUDA



Dacă crezi în egalitate între oameni te înşeli. Dacă crezi în egalitate juridică între indivizi ca subiecţi de drept , eşti pe drumul cel bun, de principiu… În orice Constituţie egalitatea e consacrată, dar e mai bine să o priveşti strict juridic. În faţa instanţei există egalitate de arme, dar în viaţa practică egalitatea e repede înlăturată de diverşi factori: sociali, economici, culturali. A admite că eşti egal cu un manelist înseamnă a te desconsidera. Dacă creştinismul promovează şi el acest concept de egalitate, în faţa lui Dumnezeu, nimeni nu te opreşte să nu vezi contrariul în lumea terestră. Singura cerinţă impusă e bunul simţ, respectă chiar dacă nu eşti respectat. Nu poţi trata cu un inferior, nu te poţi justifica, e inutil. Renunţă la orgoliu, consideră-l ceea ce este, nu-l ataca;  nimic nu e mai josnic decât a umili un inferior.
            Părinţii - că vrei sau că nu vrei, bunul simţ ca lege fundamentală te obligă să fie singurii care au dreptul să te critice. Doar în faţa lor caută să te justifici când se impune o asemenea conduită. Nu-ţi deplânge existenţa în faţa lor, ei sunt direct responsabili de actul fiinţării tale, de aceea indiferent  de starea de fapt, lamentarea în faţa lor fă-o inexistentă.
             Bunul simţ - legea fundamentală a existenţei tale, indiferent de faptul că el poate fi perceput drept ipocrizie. Nu e treaba ta să te gândeşti la opiniile celorlalţi în ceea ce te priveşte. Orice nu-ţi este util, înlătură. Tolerează, dar nu face compromisuri inadecvate structurii tale morale.
            Simţul moral - înclinaţia de a face binele, Dumnezeu.
            Nu tolera leneşii, cerşetorii şi pe cei care se pot ajuta singuri. A face contrariul e sinonim cu incurajarea lenii, cerşetoriei şi parazitismului.
             Cumpătarea să devină regula, iar orice exces fizic, fiziologic ori de altă natură, ori temperamental, ori orgoliu, trebuie înlăturat treptat, prin educaţie. Rezultatul acţiunii anterioare trebuie să fie fără urmă de îndoială modestia. Dacă în drumul tău spre modestie vei întâlni şi umilinţa, şi vei fi supus ei, atâta timp cât nu ai mijloacele necesare să o contracarezi  prin argumente obiective, îndură! Un caracter puternic se poate naşte şi din umilinţe. Dacă umilinţa te determină să ai resentimente şi dorinţe vindicative şi să poţi pune în mişcare acele dorinte atunci când ai mijloacele necesare, realizează că e josnicie. Şi orice e josnic te otrăveşte spiritual. Adevărata ta satisfacţie să fie învingerea josniciei, indiferent de modalitatea în care se manifestă, şi abia atunci vei putea afirma că eşti un om înţelept..
            Nu căuta modele care nu sunt potrivite personalităţii tale. Nu te forţa sa fii ceva sau cineva ce nu poţi să fii. Niciodată viaţa nu se opreşte la o treaptă, e o scară fără de sfârşit de posibilităţi şi orice treaptă urcată e o evoluţie. Ambiţia nu trebuie să te orbească, nu o refuza, priveşte-o doar şi o alătură bunului simţ. Orice ambiţie contrară bunului simţ te înjoseşte. Nu te pretinde mai mult decât eşti, niciodată nu te autocaracteriza pentru că în nici un moment al vieţii tale nu eşti capabil să te înţelegi sau cunoşti cu adevărat. A te caracteriza cu pretenţie de obiectivitate e o minciună. Şi a te minţi pe tine însuţi e mai josnic decât a minţi pe alt individ. Orice minciună e josnică.
            Gândurile tale nu le încredinţa nimănui. Nu căuta un confident incapabil pentru a te mulţumi. E bines să te destăinui, dar şi mai bine să te destăinui sub forma mărturisirii. O spovedanie nu doar îţi linişteşte sufletul şi mintea, simbolic te face mai curat ca în momentele anterioare ei.

            Între voinţa şi obiectul voinţei/rezultat, e mai bine să te canalizezi pe rezultat. Nu-ti impune o voinţă de fier, gandeste-te la rezultat, la ce urmăreşti. Un fumător înrăit ce a primit recomandarea de a renunţa la acest viciu de la medic, va renunţa nu datorită voinţei lui ci a rezultatului dăunător pe care doreşte să-l evite. Între ambiţie, voinţă, rezultat/scop alege pe ultimul. Voinţa chiar dacă o ai sau nu e subsidiară beneficiului/rezultatului obţinut.
            Nu căuta o vreme confortul sau satisfacţia, indiferent de modalitatea în care aceasta din urmă se manifestă. Supune-ţi trupul unor privaţiuni, în măsura posibilităţilor tale de suportare. Poţi aprecia confortul doar atunci când e îţi lipseşte. Dacă nu te lipseşti de el, devii slab, neputincios, te moleşeşti...
            Între cruzime şi sensibilitate , alege-le pe ambele. A fi dominat doar de una sau alta poate avea consecinţe negative. O sensibilitate exaxerbată te face slab, o cruzime moderată te poate întări, pregăti... Dacă crezi că simţurile tale nu pot fi educate, te înşeli.
            Port un respect-faţă de mine însumi- ce este superior oricărei forme de respect faţă de ceilalţi A nu mă respecta e sinonim cu o tentativă de sinucidere.

EDITORIAL IZVOARE CODRENE


FMI, Spitalul de Urgenţă, Copos şi nea Gigi
       
          În sfârşit îmi place şi mie o dată de FMI deoarece cere măsuri ferme de absorbţie a fondurilor europene guvernului Ponta, numai că nu trebuie să uităm că în acest an avem cea mai mare datorie de returnat iar de suferit tot românul de rând o să sufere.
Foaie verde de mărar,
Grea e viaţa în spital!”.
                Asta spunea mai dăunezi un hâtru care tocmai ieşise din spital. Dacă n-ar fi de plâns şi adevărat ceea ce spunea omul, i-am aprecia talentul poetic, numai că o femeie din Borşa şi-a pierdut copilul la naştere din lipsa profesionalismului dovedit de medicul ginecolog, numai că un medic pediatru din Buzău lega de pat copiii cu probleme mintale, numai că la Galaţi un om moare datorită căzăturii din pat şi exemplele pot continua. Din 1990 se tot face reformă în sănătate, acum se încearcă cu „coplata”, cu cardul de sănătate, cu finanţarea spitalelor private, dar deocamdată pacienţii români sunt trataţi cel mai prost dintre ţările membre U.E. Cu alte cuvinte, ne împuţinăm pe zi ce trece şi este rău ca naţie...
      O ştire proaspătă ne spune că Ecaterina Andronescu s-a certat cu Raluca Ţurcan în Comisia de educaţie în cadrul dezbaterii care a avut loc astăzi. Acuma eu sper că nu s-au certat pe culoarea cu care profesorii vor trebui în viitorul apropiat să corecteze lucrările elevilor. Dacă e să fie verde, verde să fie, toţi avem de câştigat la această culoare: ecologiştii, pro-legionarii, UDMRiştii şi simpatizanţii Partidului Verde, marţienii, care am auzit că mai dau târcoale din când în când României. Revenind la lucrurile serioase, să spunem că nu putem vorbi de educaţie cu „E” mare când elevii vin fără cei „şapte ani de acasă”, când la extrem de mulţi copii părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate, când schimbările din sistemul educaţional  sunt mai dese ca garderoba Elenei Udrea, când finalitatea unui ciclu educaţional, liceu de exemplu, se termină la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
   Deocamdată se trâmbiţează mult indexarea din 1 februarie cu 4% a pensiilor, dar ce ne facem cu faptul că au crescut şi preţurile la început de an cu 4,9%! Adică e ceva în genul taxelor şi impozitelor locale...
    Şi totuşi suntem mai fericiţi decât George Copos care a aflat că a fost condamnat la 4 ani cu executare în dosarul ”Loteria”numai că şi această decizie poate fi atacată cu recurs. Aceea cu „greii fotbalului” nu mai poate fi atacată. Cam „rapid” se poate duce mărirea unora. Oare ce zic acum nea George şi nea Gigi Becali ?! Pe Adrian Năstase nu-l mai întrebăm, nici măcar de ouă...

                                                                               Gelu DRAGOŞ


FOLCLOR POPULAR AUTENTIC - "LA CRÂŞMA LUI VESELIN"



            Femeia îl tăt certa pă Leonad că stă tătă zâua în crâşmă şi be,                                     - Măi, omule, tătă zua stai în crâşmă şi bei. Ţ-ai prăpădit tăte iosagurile şi amu vinz’ şi din pământ. N-am pute fi şi noi în rând cu oaminii ? Să ţânem iosaguri, că pământ mai avem bugăt.
            Leonad s-o uitat, râzând,  la ie şi i-o răspuns :

- Nu ştii tu, cap fără minte,
Câte boale vin pă vite ?
Oile mor de gălbază
Şi mai multe căptiază.
Şi că boii mor de brâncă,
Caii-s şi mai jingaşi încă.
Uite, tu, pălnile mele,
Că poţ be apă din ele!
La crâşma lui Veselin
Tăte-s bine, tăte vin.
Dup-on păhar beu şi două,
Atunci prind coraje nouă.
După două beu şi tri,
Tăt în butu (ciuda) muierii.
După tri mai beu şi patru
Şi nu mă întreacă satu.
După patru beu şi cinci,
Aşe beu care-s voinici.
După cinci mai beu şi şasă,
Că-s voinic si stau la masă.
După şasă beu şi şepte,
Să nu mă-ngîjoi de spete.
După şepte beu şi opt,
Doară nu-s melegar copt.
După opt mai beu şi nouă,
Atunci prind coraje nouă.
După nouă beu şi zece,
Atunci tătă grija-mi trece.

Mureşan Maria, 81 ani, Oarţa de Sus,196

BOCETE culese de profesor Traian RUS




La mortu’ care n-o primit cărnaţ

Femei, femeile mele,
Daţ’ la oamini când or cere.
Că şi-a  mneu mi-o tăt cerut
Şi niciodată n-am vrut.
Şi- amu-i mort pă scândură
Şi cărnaţu-i spânzură.

La mortu’ care n-o fost cântat

Mă tăt povesteşte satu’
Că nu mi-am cântat bărbatu’.
N-am cântat, că n-am putut,
Că pă tăte v-o……
Amu cânt cu tătă gura,
C-o murit, mânca-i-aţ….

Covaci Florica, 61 ani,  Oarţa de Sus, 196,

Fotografia zilei


Semnificaţii istorice pentru 30 ianuarie 2013


1885 - S-a născut episcopul unit român Iuliu Hossu, membru de onoare al Academiei Române (m. 28 mai 1970)
1889 - Arhiducele Rudolf de Habsburg, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, este găsit mort în pavilionul de vânatoare de la Mayerling, alături de amanta sa, baroneasa Maria Vetsera.
1892 - S-a născut Grigore Gafencu, om politic, ministru de Externe, gazetar remarcabil (m. 30 ianuarie 1957)
1933 - Adolf Hitler este numit cancelar al Germaniei
1951 - A încetat din viaţă Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile (n. 3 noiembrie 1875)
1991 - "Grupul celor 24" a hotărât, la Bruxelles, să includă România între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul Programului PHARE. Programul PHARE, iniţiat în 1989, îşi propune ajutorarea prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste
1996 - Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat anul 1996 an internaţional pentru eradicarea sărăciei
2000 - Digul iazului de decantare a apelor industriale al societăţii “Aurul” s-a rupt pe o porţiune de 25 de metri, iar prin această ruptură s–au scurs 100.000 de metri cubi de ape cu cianuri. Acestea au ajuns întîi în rîul Lăpuş, s-au vărsat în Someş şi apoi în Tisa, traversînd teritorii din Ungaria şi Iugoslavia, pentru a ajunge în Dunăre şi apoi din nou pe teritoriul României
2004 - Regizorul Roman Polanski a primit titulul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în cadrul unei ceremonii ce a marcat Ziua UNATC şi totodată împlinirea a 170 de ani de învăţămînt teatral în România
2007 - A încetat din viaţă scriitorul Gheorghe Crăciun (n. 1950)
2008 - A murit scriitorul Vintilă Corbul, cunoscut pentru romanul "Babel Palace", povestirea "Moarte şi portocale la Palermo" şi "Căderea Constantinopolelui" (n. 26 mai 1916)

marți, 29 ianuarie 2013

Program turneu Teatrul Municipal Baia Mare

PROGRAMUL  TURNEULUI  - 29.01.2013-01.02.2013

Marţi, 29.01.2013 - Casa de Cultură Seini 
ora 10 – Cenuşăreasa
ora 12 – Cenuşăreasa
ora 17 – Dineu cu proşti

Miercuri, 30.01.2013 - Teatrul de Nord Satu Mare

Ora 10 – Degeţica – secţia păpuşi
Ora 11 – Degeţica – secţia păpuşi
Ora 18 – Dineu cu proşti –

Joi, 31.01.2013 - Sala Sf. Ladislau Carei

Ora   9,30 – Cenuşăreasa
Ora 11.00 – Cenuşăreasa
Ora 14.00 – Dineu cu proşti

Vineri, 01.02.2013 - Teatrul “Regina Maria” Oradea

Ora 10,00 – Cenuşăreasa
Ora 12,00 – Cenuşăreasa
Ora 18,00 – Dineu cu proşti

Programul Secţiei Păpuşi

Miercuri, 30 ian ora 10,oo şi ora 11,oo DEGEŢICA  - SATU MARE
Vineri, ora 11,oo SUFLEŢEL
Sâmbătă, ora 11,oo SUFLEŢEL

Codul secret al Albaniei: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte


Un cod vechi din Evul Mediu este respectat cu sfinţenie în satele albaneze. Onoarea jignită se pedepseşte cu moartea. Lanţul nesfârşit de răzbunări produce zeci de victime.

Ar putea fi o ceartă mai veche, o vorbă aruncată aiurea în jurul unei sticle de rachiu sau o privire prea insistentă către nevasta altuia. Sunt sute de feluri în care poţi jigni onoarea unui localnic, iar onoarea pătată se poate spăla doar cu sânge. Sângele cere sânge, care la rândul său cere sânge. Nu vorbim de o insulă în Pacific şi de un trib uitat de lume. Suntem în secolul XXI, în Albania. Bine aţi venit în Evul Mediu!
Lanţul răzbunării
Era o noapte caldă în anul 2000, iar Pellumb Morevataj împărţea cu câţiva prieteni o sticlă de coniac. La un moment dat, un amic i-a reproşat faptul că familia îi fusese implicată într-o dispută sângeroasă în urmă cu jumătate de veac. A început o ceartă pe care Pellumb a tranşat-o împuşcându-şi prietenul în piept şi sângele curge încă din acea rană. “Mulţi morţi a făcut noaptea aia! Pellumb era un om bun, dar era iute la mânie şi ţinea la onoarea lui. Dacă nu s-ar fi dus la băut în seara aia, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat”, spune albaneza Şkurte, pentru reporterii “The Telegraph”.
Şkurte, cumnata lui Pellumb, le arată vizitatorilor un perete cu fotografii. Întruna sunt doi fraţi ai lui Pellumb, ambii ucişi în 2002 de familia victimei din seara cu pricina. În alta este chiar Pellumb, împuşcat în 2006, după ce şi-a răzbunat fraţii omorând doi bărbaţi din familia rivală. Soţia nesăbuitului albanez este şi ea într-o poză. S-a sinucis anul trecut.
Însă lanţul răzbunărilor este departe de a se fi încheiat. Cei cinci băieţi ai lui Şkurte, nepoţii lui Pellumb, poartă blestemul. Paşk şi Pepa, de 17 şi 15 ani, sunt următorii pe listă. Cu sentinţa la moarte atârnând deasupra lor, băieţii n-au mai ieşit din casă de 10 ani, trăind izolaţi de lume. Potrivit legii tradiţionale, casa este considerată sacră şi este singurul loc pe lumea asta unde “condamnaţii” nu pot fi omorâţi. Povestea familiei Morevataj nu este nici pe departe o excepţie.
Ca în urmă cu 500 de ani
Kanunul, codul de legi ancestrale după care îşi trăiesc viaţa mulţi albanezi, are origini care trec de două mii de ani vechime. În secolul XV, prinţul Lek Dukagjini, ce conducea clanurile de “munteni” din nordul ţării, a dat o formă închegată Kanunului. 12 capitole cu peste 1.200 de “articole” reglementează exact felul în care trebuie să-şi trăiască viaţa albanezii.
Perceptele Codului lui Lek acoperă toate domeniile. Naşterea, căsătoria, casa, comerţul, hoţia, crimele sunt toate explicate în codul transmis de sute de ani pe cale orală. Timp de sute de ani albanezii, fie ei musulmani sau catolici, liberi sau înrobiţi de turci, sârbi sau greci, au respectat la literă codul, care prevala în faţa oricărei alte forme legislative. Bătrânii satului erau cei care aveau în sarcină punerea în aplicare şi respectarea codului, a cărui primă versiune tipărită a apărut abia în 1933.
Constituţia comunistă a pus capăt aplicării Kanunului, dictatorul Enver Hogea pedepsind fără milă orice aducere aminte a legii tradiţionale. Din 1990, pe fondul problemelor sociale din ţară, Codul lui Lek a repărut în viaţa de zi cu zi a albanezilor. N-ar fi un lucru rău, spun sociologii. Doar că interpretările moderne ale unor reguli cu aplicabilitate acum 500 de ani sunt criminale şi absurde.
Război între familii soldat cu 28 de victime
Printre normele Kanunului, unele benigne, altele chiar folositoare, este şi aceea că o moarte nu poate fi compensată decât cu o altă moarte. Familia unei victime este obligată să ia viaţa ucigaşului sau, în cazul în care acesta nu este “disponibil”, unei rude apropiate. Obiectul răzbunării trebuie să fie neapărat un bărbat, tatăl, fiul sau fratele. Evident, aceştia sunt răzbunaţi la rândul lor, dând naştere unor vrajbe sângeroare între familii.
Potrivit “The Guardian”, au existat în anii recenţi “războaie” care au făcut nu mai puţin de 28 de victime din ambele familii implicate. Unica metodă prin care se poate ajunge la pace este “iertarea” din partea familiei victimei iniţiale. Împăcarea este consfinţită prin închinarea unui pahar de rachiu sau coniac în care s-au amestecat picături din sângele şefilor fiecărei familii. Există şi un fel de arbitri ai conflictelor sângeroase, o meserie care a reapărut în ultimele două decenii.
Comisia Naţională pentru Reconciliere
Gjin Marku este preşedintele Comisie Naţionale de Reconciliere, un fel de organizaţie profesională semilegală, a mediatorilor profesionişti de dispute sângeroase. Fost membru al securităţii albaneze, Marku povesteşte că şi bunicul său era pe vremuri mediator. “În anumite părţi ale Albaniei, oamenii au privit întotdeauna Kanunul ca pe o formă de autoguvernare. Ei preferă propriile lor legi acelora aduse din afară”, explică mediatorul, care nu duce lipsă de “cazuri”.
În opinia sa, problema nu o reprezintă codul în sine, ci felul în care unii îl interpretează. “Recent, un tânăr a omorât-o pe mama ucigaşului fratelui său. Dacă ar fi căutat răzbunare, ar fi trebuit să omoare un bărbat adult. E o dezordine totală”, se plânge Marku. De asemenea, mediatorul vorbeşte de cazurile tot mai dese când familiile victimelor angajează ucigaşi plătiţi pentru a-i răzbuna, o încălcare gravă a spiritului codului.
Mai presus de orice lege
Cât de răspândite sunt răzbunările sângeroase? Greu de spus, atâta vreme cât de multe ori crimele nu sunt raportate autorităţilor de familiile victimelor, pentru ca să poată să se răzbune personal. Mai mult, au fost cazuri în care familiile au dat şpagă poliţiştilor pentru ca aceştia să nu-l aresteze pe criminal. Închisoarea nu este considerată o pedeapsă suficientă şi oricum nu exonerează de responsabilitate rudele masculine aflate în libertate.
De la începutul anilor ’90, litera Codului lui Lek a ucis peste 20.000 de albanezi. Potrivit estimărilor recente, peste 1.500 de familii trăiesc în mod curent în izolare, între aceştia fiind şi peste 800 de copii. Sociologii care au analizat fenomenul spun că izolarea este o pedeapsă autoimpusă. Ascunzându-se în case, “vinovaţii” arată comunităţii că se căiesc.
Guvernul albanez, care anul trecut a depus oficial o cerere de aderare la UE, neagă vehement fenomenul. Totuşi, guvernul are un program special, “A doua şansă”, prin care se asigură educaţia copiilor izolaţi, aceştia primind acasă vizitele profesorilor.
La începutul anului, Philip Alston, raportorul special al ONU pentru Albania, a anchetat problema şi a concluzionat că, deşi numărul răzbunărilor s-a redus în ultimii ani, “există o convingere foarte răspândită în justeţea răzbunărilor colective şi în pedepsirea membrilor de familie inocenţi”.
Problema persistă deoarece albanezii din zonele rurale au o puternică percepţie a “opiniei vecinilor”. De exemplu, dacă o familie alege să nu-şi răzbune morţii, bărbaţii sunt priviţi ca nişte în laşi în comunitatea locală. Când “dreptatea” întârzie să apară, vecinii au grijă să le aducă aminte de datorie. “Laşilor” li se pune un glonţ în paharul de rachiu ca să nu uite ce au de făcut.
ÎN COLIVIE
Printre cele mai dureroase efecte ale Codului Kanun este creşterea copiilor în izolare totală. Pentru a nu fi omorâţi de familia care vrea să se răzbune, ei nu mai ies niciodată din casă
La aproape 90 de ani, Qamile Stema îşi aduce încă aminte de ziua în care s-a lepădat de rochii şi de plete şi a decis să devină “bărbatul” casei. “Tata murise şi uşile casei noastre s-au închis pentru că nu mai era niciun bărbat în familie. Mi-am tăiat părul şi din ziua aceea am păstrat uşa casei deschisă”, povesteşte Qamile, una dintre ultimele “virgine prin legământ” care mai su pra vieţuiesc încă în Albania.
Aleg “bărbăţia” în locul unei căsătorii impuse
Bătrâna a luat decizia de a fi “bărbat” pentru a-şi ajuta familia. Într-o Albanie tradiţional patriarhală, femeile au puţine drepturi. O fată este proprietatea tatălui său, iar o femeie – a soţului. O familie în care nu există niciun bărbat este considerată inferioară, fără lider şi este marginalizată social. De aceea a ales Qamila să-şi schimbe, spiritual, sexul.
Celălalt motiv comun pentru care femeile aleg “bărbăţia” este refuzul unei căsătorii impuse. Codul lui Lek stabileşte exact cum se poate mărita o fată, iar iubirea nu face parte dintre motive. În caz că părintele sau fratele unei fete refuză un pretendent, acesta este “vinovat”.
Familia peţitorului are dreptul de a răzbuna “dezonoarea” omorându-i. Pentru a evita căsătoria impusă sau moartea apropiaţilor, singura soluţie pentru o femeie era să jure că rămâne virgină pe viaţă, trăind ca un bărbat. Decizia este ireversibilă.
Viaţă de femeie
Qamila povesteşte că viaţa a fost bună cu ea şi că nu regretă niciun moment alegerea făcută. Devenind “bărbat” a primit dreptul de a purta o armă şi datoria de a apăra onoarea familiei, datorie pe care spune că şi-a îndeplinit-o cu brio. Noul statut i-a permis să muncească, să bea şi să fumeze împreună cu bărbaţii, un privilegiu pentru o femeie.
Însă nu toate femeile sunt norocoase. Kanunul face victime şi în Kosovo, o ţară în care trăiesc tot albanezi. Toamna trecută, Adelina s-a căsătorit cu băiatul pe care i l-a “hărăzit” familia. După primele câteva ore petrecute cu soţul, fata a fost adusă acasă în noaptea nunţii, pe motiv că nu era virgină. Pentru a spăla onoarea familiei, fratele Adelinei a împuşcat-o de şapte ori în piept.
“Kanunul este singura lege care este respectată cu consecvenţă de la începuturi şi până acum”, declara Renate Winter, judecător internaţional care serveşte la un tribunal kosovar. Câteva luni mai târziu, altă tânără din Kosovo a fost ucisă de fratele să pe motiv că se mutase pe ascuns împreună cu prietenul ei.

Fotografia zilei


Doi ani fără Veronica Crăciun Perșe pe scena cântecului popular


,,Cântecul popular îţi este trimis şi transmis, pentru a nu fi singur în caz de uitare sau singurătate.
Cântecul popular este cel care dărâmă zidurile dorului.
Cântecul popular alungă orice tristeţe, ba chiar mângâie pe cel mult întristat”.

A iubit cântecul popular așa cum a iubit rugăciunea. A iubit cântecul popular așa cum și-a iubit familia și neamul din care se trage. A fost un artist devotat cântecului autentic. A  fost o interpretă de cântec popular autentic, dar și soție și mamă. Desigur, tare mult și-ar fi dorită să ajungă soacră și bunică. Dar, oare putem să ne alegem ora de plecare? Desigur, nu! Asta e realitatea vieții. A plecat fără să ne spună nimic, iar noi am condus-o cu lacrimi, flori, durere și regrete.
Se împlinesc doi ani de când Veronica Crăciun Perșe nu și-a mai cântat cântecele. Se împlinesc doi ani de când glasul Veronicăi Crăciun Perșe nu s-a mai auzit decât din înregistrările de televiziune sau radio, casete sau c.d.-uri audio. Se împlinesc doi ani de când prietenii care au iubit-o (și-o vor iubi mereu), nu i-au mai auzit vocea sau glasul spunând, așa cum numai ea știa să spună: ,,- Ce faci, puiu? Hai la o cafea!”. Se împlinesc doi ani de când cei care au iubit-o cel mai mult – familia – o plâng și o regretă. Sunt ferm convins că lacrimile nu se vor opri niciodată, cunoscându-i.
Am pierdut un Prieten și un Om pe care l-am cunoscut prea puțin. Am pierdut un Prieten și un Om care știa să-și iubească prietenii. Am pierdut un Prieten și un OM care a știut defini prietenia și omenia cel mai bine. Am pierdut un Prieten și un Om care n-a știut ce înseamnă ura, disprețul, neîncrederea, minciuna sau fățărnicia.
Nu știu câți vor citi aceste rânduri, dar știu un singur lucru – ele sunt sincere, așa ca sufletul celei pe care o vom plânge mereu. Nu știu câți își amintesc de prietenia acestui Om, dar știu că sunt câțiva care o vor regreta mereu. Nu știu câți au știut s-o prețuiască așa cum a fost, dar știu că ea a prețuit pe toată lumea. Nu știu cât a fost de înțeleasă, dar știu că ea a înțeles pe toată lumea.
Talentul nu i-a fost deloc străin, ba dimpotrivă, Dumnezeu, în marea Lui iubire i-a dăruit mult prea multe. Veronica Crăciun Perșe a fost un Om care și-a recunoscut talentul, darul și harul lui Dumnezeu, și-a făcut tot ce i-a stat în putință, pentru a-l arăta sau a-l dărui și altora. Ea a primit un talant și-a știut ce să facă cu el, nu la irosit, dimpotrivă, la înmulțit, și din el, a dat tuturor. Și-ar fi dat viața și sufletul pentru prieten și familie.
Citindu-i rândurile, post-mortem, e adevărat, am mai învățat ceva: să fiu sincer și să-mi iubesc familia. Nu știu dacă voi reuși vreodată să-i iubesc așa cum a știut Veronica să-i  iubească! Am să încerc (dar nu știu dacă voi reuși!), să fiu sincer în fața prietenilor.
Veronica Crăciun Perșe m-a învățat ce înseamnă doi ani fără de un prieten – uneori au fost lacrimi, alteori au fost vise. Uneori au fost regrete, alteori uitare și resemnare. Uneori a fost lipsă, alteori gând bun și speranță. Între regretul personal și durerea ce o simt, atât eu cât și familia (inclusiv cei din Chiuzbaia), există o bucurie – bucuria că am reușit să-i împlinesc Veronicăi un vis. Acela de a așeza în paginile unei simple cărți - gândul, bucuria, valoarea, emoția, înțelepciunea, trăirea acesteia. 
Nu-mi cereți să spun cât am știut prețui din toate astea cât Veronica era în viață, că sincer m-aș roși! Și dacă tot am vorbit de sinceritate, lăsați-mă să spun că mă simt dator unor oameni cu niște mulțumiri. Mulțumirile le îndrept în primul rând celor din familia Crăciun -Perșe, care au avut deplină încredere în mine și în munca mea. Apoi, tot pentru un mulțumesc, mă îndrept spre toți și toate care au susținut ideea mea și gândul Veronicăi. Dacă așa nu era, nu cred că ajungeam această clipă. Și tot ca o promisiune mai permiteți-mi să rostesc și următoarele: nu cred că drumul meu se va opri aici. Atâta timp cât voi avea susținerea necesară, voi merge mai departe pentru a arăta lumii ca Veronica Crăciun Perșe nu este uitată. 
Adevărații prieteni n-o vor uita niciodată! 
.........................................


De la Lăpuș pân-la Binș

De la Lăpuș, pân-la Binș,
Nu-mi trebuie hididiș,
Hididiș îi glasul meu,
Pot zice cu el ce vreu.
Hididiș îi gura mea,
Pot zice cu ea ce-oi vrea.

Că hidedea-i o scândură,
Gura mea zice singură,
La hidede-i trebe corzi,
Zi-i ca mine dacă poți.
            Da-i mai trebe și arcuș,
            Mie-mi trebe hididiș.

Zi-i măi Radă, danțul meu,
Ardă focul arcul tău,
Zi-i pe struna cea mai groasă,
Ca pe la noi prin Petreasă.
            Iară zi-i pe cea subțire,
            Dacă nu eu zâc din gură.

M-a făcut măicuța mea,
Să mă-ntrec cu hidedea.
M-a făcut toamna la șură,
Veselă, dar rea de gură.
            Zi-mi Firondă și-mi dă pace,
            C-alta maica nu mai face!
.........................................

Pasiunea pentru cântec a avut-o din anii copilăriei, participând ca solistă de muzică populară la serbările ce se organizau la sfârșit de an școlar sau cu ocazia sărbătorilor naționale, fapt pentru care a fost remarcată și trimisă la concursurile de muzică populară.
În anul 1976 la festivalul județean ,,Mândru-i cântecu-n Bihor”, ediția a V-a, a obținut premiul II. În urma acestui premiu a fost trimisă la festivaluri interjudețene de muzică populară, ca reprezentantă a județului Bihor. Acestea au fost:
-         ,,Aurelia Fătu-Răduțu”, ediția a IV-a, Bocșa 1980 – premiul II;
-         ,,Festivalul cântecului și portului popular”, Arad, 1981 – premiul II;
-         ,,Cântec nou în Mehedinți”, ediția a XI-a, Drobeta Turnu-Severin, 1981 – premiul I, pentru creație și interpretare;
-         ,,Sub arcuri de lumini”, Călan, 1982 – premiul II;
-         ,,Cântecele Streiului”, Simeria, 1983 – premiul I;
-         ,,Voci tinere”, Costești, 1983 – premiul I;
-         ,,Alină-te dor alină”, ediția a V-a, Cicârlău – premiul I;
și altele.
            În tot acest timp a cules folclor de la bătrânii și bătrânele satului și a cântat să-și îmbogățească repertoriul cu cele mai frumoase cântece de joc, doine, trăgănate și colinzi din zona Beiușului.
            Mutându-și domiciliul în Baia Mare, împreună cu familia, a adus cu ea zestrea folclorică din zona Beiușului. Ca urmare, în 1998, împreună cu Onișor POP, a realizat o casetă audio cu cântece din zona Beiușului și zona Lăpușului, intitulată ,,De la Lăpuș pân-la Binș”.
În perioada 1 septembrie 1998 – 28 februarie 1999 a fost angajată a Ansamblului Național Folcloric Transilvania ca solistă de muzică populară. A fost colaboratoare a Ansamblului ,,Lioara” și ,,Nuntașii Bihorului” din Oradea și a Ansamblului ,,Hațegana” din Hunedoara.
Se stinge din viață la data de 2 februarie 2011, în ziua de Întâmpinare a Maicii Domnului.
În același an, 2011, cel care semnează și această apariție editorială, îi ,,face cadou” Veronicăi, o carte intitulată ,,VERONICA CRĂCIUN PERȘE – un suflet printre stele”, apărută la Editura Eurotip, Baia Mare, 2011, 102 pagini. De fapt, demonstrează că este un om de cuvânt. Cartea a fost lansată în localitatea Petreasa, comuna Remetea, județul Bihor – satul natal al Veronicăi – la data de 13 noiembrie 2011, în prezența unui public impresionant de mare, public ce a iubit-o, a admirat-o, a susținut-o și a încurajat-o în toată cariera ei de interpret. 
...........................................

Vestea Plecării a fost ca un tunet – fiecare a plâns în felul său, fiecare s-a supărat în felul său, nimănui nu i-a venit să creadă ce se aude ... Veronica Crăciun Perșe deja și-a început Călătoria spre stele. Lacrimi, regrete, păreri de rău, întrebări fără răspuns și iar lacrimi pe obrazul celor care au iubit-o, apreciat-o, respectat-o, îndrăgit-o sau admirat-o. Păcat. Veronica Crăciun Perșe avea foarte multe lucruri de spus și de arătat lumii. Acuma când scriu toate acestea îmi dau seama că și eu, care i-am fost prieten de ani buni, am cunoscut-o prea puțin, ba aș zice aproape deloc.
Pe lângă cântecul popular pe care l-a sfințit și slujit, Veronica scria poezie, croșeta și tricota lucruri absolute impresionante – trăistuțe, mai ales. Își iubea familia – soțul și copiii. Mă bucur că una dintre trăistuțele făcute de ea este și în casa mea, deși în multe case au ajuns  lucrurile ei!
Considerați că toate acestea câte le-am spus până în clipa de fața sunt doar câteva din cele care le-am spus despre Veronica. Este doar un început. De această dată nu mai vreau să promit că – personal mă voi ocupa de promovarea, fie și ,,post mortem” a Veronicăi, dar considerați că am rostit acest cuvânt – promisiune.
Sunt convins că de-acolo din cer ne vede pe fiecare – colegi de cântec pe care i-a respectat, prieteni de familie pe care i-a respectat, și-și supraveghează părintește familia, cea care o va plânge mereu. Nici neamul nu-l uită – căci prea l-a iubit și-mi place să cred că și acesta a respectat-o, admirat-o și îndrăgit-o.
Veronica Crăciun Perșe – n-a murit! Ea, a Plecat puțin, să se odihnească în grădina raiului, și de-acolo, din rai, va culege frumusețea florilor și bucuria vieții pe care le va transforma în poezie și cântec.  Nu va trece multă vreme și-o să-i rostim Veronicăi poeziile, iar ea, de oriunde va fi, se va opri din drumul său, pentru a ne asculta, a ne vedea, a ne încuraja și susține – căci Veronica s-ar fi bucurat de toate astea.
Ai avut mulți prieteni care spun că te-au cunoscut. E adevărat! Dar, vin și-i întreb, câți  te-au cunoscut cu adevărat? Câți dintre ei pot fi numiți prieteni adevărați? Vin și spun că te-au cunoscut de zeci de ani! E adevărat ce spun, nu am cum să-i contrazic, dar cu regret, trebuia să-și mărturisească sinceritatea și adevărul celor rostite – prea puțin te-au știut și cunoscut în adevăratul sens al vorbelor.
Nu vreau nici să judec, nici să condamn pe nimeni. De-acolo, din cer, dă-ne un semn că ești. Noi, cei care te iubim vom continua să te plângem, să te regretăm și să-ți slăvim și să-ți cinstim memoria.
...............................
Veronica Crăciun Perșe –  noi rămânem doar cu regretul plecării tale

Toți regretăm plecarea Veronicăi spre stele, spre cer. Începutul drumului a marcat profund și pe prieteni și pe neprieteni. A fost condusă pe ultimul drum cu cinste și lacrimi. Cu amar și durere. Drumul ei s-a oprit deodată, acolo, la Petreasa, în Bihor. De acolo, din Bihor a pornit spre glorie și tot acolo și-a dorit a se întoarce spre eternul sfârșit. A vrut să fie alături de cei pe care i-a iubit mereu. A vrut să fie alături de neam și seminție. A vrut să fie alături de moșii și strămoșii ei. Cei care au înțeles-o, i-au îndeplinit ultima dorință – oricând se va întâmpla, aici, în Petreasa, să se întâmple!
N-am înțeles atunci gândirea și probabil am fost printre puținii prieteni care au plâns-o întrebându-se de ce aici la Petreasa? Apoi am înțeles, iar acum nu fac altceva decât să regret că am gândit așa! Iertare, Veronica, dar te doream aici lângă noi, în Baia Mare, apoi ți-am înțeles drumul. Abia după ți-am înțeles adevărata dragoste pentru neam, familie, seminție și apartenență socială.
Tu ai fost o trecătoare prin Maramureș, și totuși ai fost iubită de foarte mulți maramureșeni. Tu ai aparținut dintotdeauna Bihorului, și totuși te-au iubit enorm de mulți și-n Maramureș. Te-au iubit pentru că și tu i-ai iubit și respectat. Te-au iubit ca pe un frate pentru că și tu ai știut să le respecți neamul, istoria, moșii și cântecul. Atâta de frumos răsuna cântecul maramureșean alături de cântecul bihorean pe care îl iubeai! Era o îmbinare perfectă, și-mi permit să vorbesc despre toate astea ca despre o punte de legătură ce s-a făcut între Bihor și Maramureș, datorită ție. Acum, cele două județe, îți duc dorul și-ți simt lipsa. Nu-ți mai auzim glasul, nu-ți mai auzim cântecul decât de pe casete sau înregistrări.
Un singur lucru o să-mi regret: de ce n-am insistat mai mult ca tu să-ți împlinești visul – acela de-a-ți face un C.D. personal, deși știam că lucrezi pentru el. De ce n-am insistat, de ce nu m-am implicat mai mult, deși ți-am promis ajutor și sprijin. Poate dacă insistam atunci, acuma era un pic altfel! Cel puțin așa îmi place să cred.
Multe ar mai trebui să fie rostite în această clipă, dar, cu toată sinceritatea și modestia, am să recunosc faptul că îi voi lăsa și pe alții să ,,rostească” cele ce-și au a spune. Nu doresc a fi acuzat de orgoliu, încăpățânare sau altceva. Veronica Crăciun Perșe nu la asta ne îndemna, ci dimpotrivă, la opusul lor – la prietenie adevărată, la iubire și la dragoste, la ajutor și frățietate, la colegialitate absolută, la stimă și respect între oameni, la armonie.
Iată cum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am mai făcut un pas pentru neuitarea Omului – Veronica Crăciun Perșe, fiind convins că așa ar trebui să fie. Noi cei rămași trebuie să sfințim memoria celor plecați și să le-o păstrăm, ba mai mult, s-o ducem spre veșnicie. Dar când faci rostire despre un Om precum Veronica Crăciun Perșe – zic eu, lucrurile trebuie să fie un pic diferit, tocmai pentru că și ea, cu-adevărat era deosebită.
Ar fi moral să învățăm de la Veronica Crăciun Perșe, chiar și dincolo de moarte, ceea ce ea ne-a spus și demonstrat, aici, trăitoare fiind. Dar atunci prea puțini, și prea puțin, am știut aprecia și valorifica. Ar fi moral să-i ducem memoria neștirbită, atâta timp cât vom trăi. Nu doresc să rostesc angajamente ori promisiuni, care ulterior s-ar putea dovedi a fi lucruri deșarte ... nu acesta îmi este scopul. Probabil, și pentru mine, ca și pentru câțiva alții, toate astea nu reprezintă decât o eliberare, căci despre satisfacție morală sau profesională nici nu poate fi vorba.
Te las în odihnă, dragă prietenă, deși sunt convins că tu vezi și cunoști toate astea. Sunt convins că tu, de-acolo, de unde-ți este sufletul și inima, veghezi asupra familiei tale, dar și asupra noastră, asupra acelor care te-am iubit și te-am respectat.
Doi ani de durere, doi ani de lacrimi, doi ani fără un prieten adevărat, doi ani de suferință, doi ani de amărăciune și regret, doi ani fără cântecul tău bihorean, ... , doi ani fără Veronica Crăciun Perșe. Și câți vor mai trece!
Într-adevăr au trecut doi ani fără de tine, Veronica. Doamne, și câți vor mai trece ...
Dumnezeu să-ți ocrotească pașii, inima și sufletul printre stelele cerului.
Dormi în pace, suflet blând!

Vasile BELE – februarie 2013