vineri, 20 decembrie 2013

Atenţie sporită privind regimul de funcţionare al pârtiilor din Maramureş

La Prefectura Maramureş s-a desfaşurat vineri, 20.12.2013  o întâlnire de lucru având ca temă principală regimul de funcţionare al pârtiilor din judeţ. Intâlnirea a fost condusă de prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian. La discuţii au  luat parte  reprezentanţii  Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “ Gheorghe Pop de Băseşti” Maramureş, Inspectoratului judeţean de Poliţie Maramureş, Inspectoratului judeţean de Jandarmi Maramureş, Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş şi ai Salvamont Maramureş.
            Reprezentanţii Jandarmeriei maramureşene au subliniat că  în cazul partiilor neomologate din  judeţ vor fi  amplasate indicatoare şi panouri de atenţionare. Jandarmii montani din cadrul posturilor montane Cavnic, Mogosa-Suior, Izvoare si Borsa vor fi la datorie pentru a asigura un climat de siguranta in zona partiilor de schi.
Foarte importantă în această perioadă este pregătirea  echipelor Salvamont  cu materiale sanitare, precum şi asigurarea  echipajelor mobile  ale SMURD şi Ambulanţei, care să acţioneze în cel mai scurt timp în caz de evenimente nedorite  pe pârtiile din Maramureş. Reprezentanţii  Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, au dat asigurări că s-au luat toate măsurile privind asigurarea asistenţei medicale de urgenţă  în zona pârtiilor, precum şi la nivelul unităţilor sanitare pe perioada sărbătorilor. DSP Maramureş a vizat în această perioadă efectuarea unor  ample controale privind  normele igienico-sanitare  la unităţile de cazare din judeţ, iar pe partea de prevenţie au fost efectuate controale de către ISU Maramureş.  Efectivele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş sunt pregatite să intervină în caz de nevoie  în locurile  cu aglomerări de persoane, în cazul unor acţiuni de salvare, evacuare şi fluidizare a traficului în zonele din jurul pârtiilor.
            In cadrul întâlnirii, prefectul Anton Rohian  a solicitat  o situaţie   a numărului total al locurilor de cazare  în staţiunile turistice montane din judeţ, precum şi  degajarea zăpezii în vederea lărgirii drumurilor de acces spre   pârtiile cele mai frecventate. “ Foarte importantă este  colaborarea administratorilor pârtiilor în vederea unei bune funcţionări  în această perioadă. Instituţiile abilitate sunt pregătite să intervină în situaţii speciale, însă în sprijinul acestora trebuie să vină şi responsabilii cu pârtiile, să fie pregătiţi  la modul cel mai serios.” – a precizat prefectul Anton Rohian.


                Instituţia Prefectului judeţul Maramureş

            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu