luni, 25 noiembrie 2013

Grevă în sănătate: „Avem salarii de măturători de blocuri”

                                                                             
 de Andreea Dogar
Medicii și asistentele au intrat în această dimineață într-o scurtă grevă de avertisment, între orele 8 și 10. Este cea de-a doua acțiune din acest an care arată nemulțumirea personalului medical din România, după mitingul organizat la începutul lunii noiembrie, când în jur de 10.000 de cadre medicale au protestat în stradă, cerând salarii mai mari și dotări moderne în spitale. Dacă revendicările lor nu vor fi acceptate de către guvernanți, de joi începe greva generală pe termen nelimitat. Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, a declarat că nu înțelege de ce medicii fac grevă acum și nu au făcut atunci când Guvernul Boc le-a tăiat salariile cu 25%.
Greva de avertisment a avut loc în mai multe orașe din țară, inclusiv în București. La Spitalul Universitar din capitală, câteva zeci de medici și de asistente au întrerupt lucrul și au ieșit în fața spitalului. Angajații instituției purtau banderole cu textul „Sunt în grevă, dar muncesc” sau țineau în mâini afișe cu mesajul „Viitorul este în mâinile tale”.
Medicii au tratat cazurile urgente, iar pacienții care erau deja internați în spital au fost supravegheați. Doar bolnavii cronici care s-au prezentat la camera de gardă sau la policlinica spitalului au fost examinați după ora 10.
Banii puțini pe care îi primesc pentru munca depusă reprezintă principalul motiv de nemulțumire. „Salariile ne dor foarte tare”, spune Ileana Tărâță, care este asistentă medicală de 5 ani. Anterior a lucrat ca infirmieră, iar în paralel a terminat Facultatea de Medicină (programul „Asistență medicală generală”) la Universitatea „Titu Maiorescu”.
„Eu am un instrument din 1930”
În total, are 13 ani de muncă în sistemul sanitar, însă are un salariu de 1.100 de lei: „Am cel mai mic salariu, cât o infirmieră”. Asistenta spune că a rămas cu salariul pe care îl avea în perioada concediului pentru creșterea copilului (egal cu 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni) deoarece în momentul în care s-a întors i s-a spus că nu sunt bani.
„Se dă examen când te întorci din concediul pentru creșterea copilului, dar rămâi cu salariul de bază. Se face reevaluarea salarială, dar nu se dau bani. Nu sunt fonduri pentru așa ceva. Acum am mai multe responsabilități și bani mai puțini. Responsabilitățile s-au dublat, dar salariul s-a micșorat”, spune fosta infirmieră, care apreciază că ar trebui să se ajungă la un echilibru între salarii deoarece sunt asistente care s-au angajat într-un alt context și care au salarii mai mari, de peste 2.000 de lei, însă munca este aceeași: „E foarte greu. Și noi muncim de ne sar ochii din cap, e o muncă titanică. Vin și muncesc de dimineața până seara”.
Asistenta este nemulțumită și din cauza materialelor insuficiente: „Instrumentarul este primitiv, în toate sălile de chirurgie. Casoletele s-au stricat. Tot timpul trebuie să improvizezi. Dacă n-avem tifon, folosim fașă. Când îți dă tifon, nu-ți dă vată. Când e vată, nu-ți dă tifon”.
Medicii chirurgi și pacienții lor sunt printre cei mai afectați din cauza instrumentelor vechi. În Spitalul Universitar din București se folosesc în mod curent instrumente din anii '70-'80, iar în unele cazuri chiar din perioada interbelică, a declarat un medic neurochirurg al spitalului, care a dorit să-și păstreze anonimatul: „Eu am un instrument din 1930. La ora asta, medicina e axată numai pe talentul doctorilor și al personalului medical, pentru că instrumentarul e primitiv”. În spitale este nevoie de instrumente moderne deoarece clasicul bisturiu a fost depășit demult: „Acum 2.500 de ani, pe vremea lui Hipocrate, se opera cu foarfece și bisturiu”.
Asistentele sunt nemulțumite de salariile mici
Simona Fășie, asistentă medicală în același spital, spune că ceea ce se întâmplă acum în sistemul sanitar din România este „o bătaie de joc”. Tânăra are 35 de ani și crede că dacă ar crește salariile, ar dispărea și șpăgile pe care le dau pacienții: „Fă salariile cât trebuie și atunci n-o să se mai ia”.
Asistenta Elena Gheorghe arată că încă așteaptă să primească înapoi cele 25 de procente care i-au fost tăiate în timpul Guvernului Boc. Asistenta spune că a primit înapoi doar o parte din banii tăiați de fosta guvernare.
În vârstă de 56 de ani, Elena Gheorghe muncește de peste 20 de ani în sistemul sanitar, unde a debutat ca infirmieră: „Ce salariu? Ne e și rușine să spunem. Mai frumos au salariul măturătorii de stradă. După 20 și ceva de ani de muncă avem salariul 8 milioane. Degeaba avem standarde europene, că avem salarii de măturători de blocuri”. Asistenta cere să aibă salariul pe care îl avea înainte de tăierea salarială, adică 1.000 de lei.
„Avem medici deștepți care pleacă din cauza salariilor proaste. Păcat de medicii noștri competenți care nu sunt plătiți cum trebuie. Păcat de asemenea valori. Și medicii trebuie să fie liniștiți, odihniți, nu încordați, cu lipsuri și greutăți. Mai ai și o familie cu doi-trei copii, e foarte greu”, continuă ea.
„Mie nu mi-e frică, că nu-mi pierd mătura și fărașul din mână”
Medicii trebuie să își cumpere singuri uniforme, iar spitalul duce lipsă și de medicamente: „Scoate medicul bani din buzunar și cumpără de urgență. Se minte cu nesimțire și cu neobrăzare, pe față. Domnul ministru nu-și merită fotoliul. Nu mai spun că nu sunt nici materiale de spălat. RMN-ul nu merge de ani de zile”.
„Era un spital elegant. Acum oamenilor le e silă să vină în spital. Toți sunt obligați să-și cam cumpere medicamentele necesare pe perioada internării în spital. Și medicii au un gust amar și le este jenă să le spună că trebuie să-și cumpere medicamente. Ar trebui să fie dați mai mulți bani în sistemul sanitar, să fie rezervă, nu să nu fie deloc. Am lucrat și pe secții și cam știu. Nimeni nu are curaj să vorbească și de lipsuri, le e frică. Mie nu mi-e frică, că nu-mi pierd mătura și fărașul din mână”, spune asistenta.
Creșterea salariilor asistentelor și a infirmierelor este una dintre revendicările Federației Sanitas, a explicat Leonard Bărăscu, președintele federației: „Vrem și noi salarii mai mari. Salutăm creșterea salariilor medicilor rezidenți pentru că ei sunt viitorul medical al țării. Dar ceilalți? Asistentele, personalul TESA (tehnic, economic și socio-administrativ – n.r.), infirmierele? Noi dorim creșterea salariilor pentru toată lumea, într-un procent ce poate fi stabilit de Ministerul de Finanțe alături de federațiile sindicale”.
Chirurgul Florin Chirculescu, președinte al Sindicatului Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino", speră că nu se va ajunge la grevă generală în sistemul de sănătate din România: „Guvernanții să aibă înțelepciunea și să rezolve. Practic, este prima acțiune din sănătate în care medicii și asistentele merg umăr la umăr fără rezerve. Avem protocol semnat și vom face o uniune sindicală între principalul sindicat al medicilor și principalul sindicat al asistentelor”.
„În fiecare săptămână primesc 4 sau 5 oferte de lucru în afară”
„Exodul medicilor se datorează unor venituri îngrozitor de scăzute. Până nu vom căpăta un semnal clar că veniturile noastre vor crește, noi vom pleca și s-ar putea ca peste 5 sau 10 ani nici să nu mai aibă cine să facă grevă în România”, spune medicul de 53 de ani.
Acesta spune că, în ultimii 6 ani, din România au plecat 14.000 de medici, iar în momentul de față, în jur de 4.800 de medici și-au depus documentele necesare pentru plecarea din țară la Ministerul Sănătății.
„Cam în fiecare săptămână primesc 4 sau 5 oferte de lucru în afară, în Germania, Franța, Marea Britanie”, spune Chirculescu. Însă deoarece specializarea sa (chirurgie toracică) este mai rară, iar statele din Occident își asigură necesarul de personal în acest domeniu, a primit oferte pentru alte specializări, ca de exemplu chirurgie generală, medic anestezist sau internist: „Probabil că dacă primeam o ofertă de chirurgie toracică nu mai eram aici”.
Subfinanțarea este cea mai gravă problemă a sistemului, consideră președintele sindicatului: „E o singură problemă care contează: banii. Restul e filozofie. E vorba și de condițiile în care lucrezi, cu ce lucrezi. Din cauza lipsei de bani ajungi să fii etichetat că faci malpraxis, dar nu ai cu ce”.
„Pregătim o gherilă”
Chirculescu spune că este posibil ca greva generală să fie declarată ilegală, așa cum s-a întâmplat și cu alte greve din România: „Nu există nicio grevă serioasă care să nu fi fost declarată ilegală în secunda 2. Ne așteptăm la treaba asta și am făcut o strategie. Prima dată, domnul Nicolăescu a sperat că n-o să iasă lumea la „Marșul tăcerii”. Ne-am strâns 11.000, conform datelor Jandarmeriei. Apoi a zis că n-o să facem această grevă de avertisment, dar a fost, și nu numai în București. Este un joc pe care ei îl fac în încercarea de a nu da bani la Sănătate”.

Miercuri, liderii de sindicat au negocieri cu reprezentanții Ministerului Sănătății. Dacă solicitările lor nu sunt îndeplinite, medicii și asistentele vor declanșa o grevă generală pe termen nelimitat: „O instanță de judecată are acest drept, să o declare ilegală. Noi pregătim o gherilă. Gherila asta va fi legală. Există mijloace legale prin care să demonstrăm că acest sistem nu e funcțional”. În timpul grevei generale medicii se vor ocupa doar de cazurile urgente, iar activitatea din spitale va fi redusă la 30% din cea curentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu