duminică, 25 august 2013

Concursul ”Limba românã este patria mea”

Înaltul Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova lanseazã pentru românii de pretutindeni, cu ocazia celebrãrii la 31 august a Zilei Limbii Române, concursul literar de poezie și eseuri intitulat ”Limba românã este patria mea”.
Potrivit unui comunicat al executivului, lucrãrile sunt așteptate pânã la 31 august la adresa limbaromanapatriamea@gmail.com.
Cele mai bune creații vor fi publicate în primul volum ”Limba românã este patria mea”, iar laureații concursului vor putea sã participe, în calitate de invitați de onoare, la Zilele municipiului București.
Totodatã, Guvernul va organiza, în perioada 30 august – 1 septembrie, la Cinematograful Patria din Capitalã, o proiecție de filme din și despre Republica Moldova.
Legea privind instituirea zilei de 31 august ca zi a Limbii Române a fost adoptată anul acesta, in luna februarie, de către Camera Deputaţilor din Parlamentul României. 312 parlamentari au votat în favoarea adoptării acestei legi, 2 împotriva şi 5 s-au abţinut de la vot.

Ziua limbii române” este sărbătorită în 31 august şi în Basarabia. Data de 31 august a anului 1989 a fost cea în care, la presiunea sutelor de mii de români basarabeni, limba română și scrisul latin au fost oficializate în RSS Moldovenească, pe atunci republică din componența URSS. Acest fapt a însemnat unul dintre cele mai importante momente ale luptei pentru identitatea națională a Republicii Moldova răpită de imperiul sovietic.

2 comentarii: