vineri, 26 iulie 2013

Schimbările care îi vizează pe toţi şoferii care conduc în România

Guvernul a modificat Codul Rutier, iar schimbările intră în vigoare în cel mult două săptămâni. Noile reguli se referă la interdicţii şi obligaţii pentru biciclişti, şoferi de mijloace de transport în comun sau conducători de mopede, precum şi la examenul pentru permisul auto, unde proba teoretică – “sala”- va fi valabilă timp de un an de la absolvire.
Noua lege mai prevede că posesorii de permis auto categoria B, BE, C sau CE au dreptul să conducă şi tractoare. Şoferii cu permis B au voie să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone plus remorcă, iar şoferii cu permis C au voie şi cu tractoare mai mari.oţi posesorii de vehicule au interzis de acum înainte să mai circule pe acostamentul drumului – aşa numita bandă de urgenţă. Excepţie fac bicicliştii, care pot folosi acostamentul dacă nu dispun de piste special amenajate şi nu pun în pericol circulaţia.
Conducătorii de mopede au obligaţia să circule pe un singur rând pe bandă. De asemenea, mopedele şi motoretele de mici dimensiuni nu au voie să folosească trecerile de pietoni.
Şoferii şi conductorii de tramvaie mai au de asemenea obligaţia să folosească luminile de avarie, în ordinea opririi, atunci când banda de circulaţie se blochează pe sensul de mers.
Noile modificări introduc interdicţia conducătorilor de mopede şi alte motorete de mici dimensiuni să transporte pasageri în stare de ebrietate. Aceeaşi interdicţie o au şi transportatorii de mărfuri, în cazul pasagerilor din cabină.
Bicicliştii au şi ei câteva noi reguli de circulaţie. Ei sunt obligaţi să meargă într-un singur rând pe banda de circulaţie, nu au voie să folosească trecerile de pietoni, nu au voie să înveţe mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate şi sunt obligaţi să aibă asupra lor un act de identitate.


                                                                         Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu