miercuri, 26 iunie 2013

Avocatul lui Becali: Facerea de bine bate Codul Penal!


                                                  
   de Anonimus
Şoc în justiţia românească! Avocatul lui George Becali, reputat penalist şi parlamentar, a propus un amendament la Constituţia României, adoptat de Comisia de Resort.
Astfel art. 24 Dreptul la apărare i se adaugă alin. (3) potrivit căruia: În timpul procesului ori a executării pedepsei, părţile au dreptul să invoce în apărarea lor circumstanţa facerii de bine care are efect exonerator. Condiţiile facerii de bine sunt stabilite prin lege organică şi pot fi invocate şi pentru infracţiuni săvârşite anterior intrării în vigoare a Legii Facerii de Bine.
Contactat, distinsul parlamentar, ne-a oferit o scurtă explicaţie: Poporul român are nevoie de Gigi Becali. Cazul Gigi Becali ne-a oferit posibilitatea acestei inovaţii constituţionale fără precendent în istoria dreptului constituţional, ca expresie a sacralităţii poporului român, născut creştin, adevăratul popor ales de bunul Dumnezeu să ducă omenirea într-o epocă a renaşterii spirituale. Războinicul Luminii, Profet ales de Dumnezeu ,Mesia pe care iniţial l-am renegat prin Codul nostru Penal lumesc, Gigi Becali va duce România pe culmile gloriei cereşti! Facerea de bine va fi o cauză care  înlătură atât răspunderea penală cât şi executarea pedepsei.
Parlamentul a grăbit adoptarea Constituţiei încurajat şi de manifestările spontane de bucurie a milioane de români ce au ieşit în stradă în toate oraşele româneşti, fluturând blănuri de oaie tricolore şi scandând: Becali, Becali! Mielul lui Dumnezeu, Becali!
Mii de călugări de la Muntele Athos şi din mănăstirile din ţară şi-au părăsit chiliile şi s-au postat în faţa închisorii Jilava, cântând imnuri de slavă lui Dumnezeu.
Astfel este posibil ca în scurt timp, Gigi Becali să fie eliberat. Parlamentul lucrează, naţiunea se roagă aşteptându-şi Mântuitorul!
Nota noastră. Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu