vineri, 31 mai 2013

UN PRIM PAS ÎNSPRE LIBERTATE. ÎNȚĂRCAREA

  Dezlipirea de sânul mamei, după cum spun unele voci mai îndrăznețe, se face mai greu sau niciodată. În spațiul tradițional această secvență, a înțărcării, cum este ea cunoscută, presupunea anumite practici, pregătiri din vreme, care acum pot fi privite dacă nu cu uluire, cel puțin cu o oarecare rezervă. Ne vom opri asupra acestui segment plin de semnificații: momentul încetării alăptării copilului determina alte griji şi temeri, constituind o nouă etapă în relaţia instituită la naştere, cu tot ce presupunea dezlipirea (parţială) de mamă – un pas spre autonomia copilului, dar şi a mamei, pentru care alăptarea, a se înţelege totala dependenţa a copilului, a însemnat limitare, îngrădire, apăsare şi un anume disconfort psihic. „Nu pute scăpa de prunc niciunde, îl lăsa să sugă vo doi ani, îl înţărca. Nu puteai mere nicări, tă cu el după tini [erai], zî, noapte, la dispozâţie lui. Era hrana lui, nu te puteai feri, [alăptai] o dată la cam tri ceasuri, când cere pruncu, nu după orar, cum îi dau amu, după program făcut la doctor. Te treze de nu ştiu câte uări pă noapte, de zuua nu mai videi bini. Da noroc că să uită şi aste, şi naştire, că altufel nu s-ar mai face prunci veci. Aşe o rânduit Dumnezău, să să şteargă rău, să poţî să te reveneşti şi să te ocupi de prunc. [Dacă îl întoarce], ala poţi şti că deoate. Să-nţărca şi la un an, să ducea la bunici, de stăteau mai departe, şi, când vine, nu-i mai trebuie ţâţă. Să zâce că atâta îi mai sănătos, cu cât îi dă mai mult mă-sa ţâţă”. (Moga Angela, Ban) „La anu, când să împline, o unje cu funinjine, poprică, boie iute. Când pune, să lăsa de măgan. Zăcea, să umfla pieptu, să mulje şi-l pune în grădină la flori, să nu să spurce. Dacă întrerupe şi apoi iară îi dăde, ala deuăte”. (Ciubăncan Maria, Meseşenii de Sus) „Cam la anu, aşe era datorie, un an di zâle. Îşi face zvârcu cu funingine, piper, paprică, să înţărca de măgan, bole din cauza laptelui, să mulje, în grădină cu paharu, pune varză murată că să mai făceau duluri, ptietre la sân. Da, cei întorşi deoate”. (Taloş Maria, Hurez)
Cercetarea pune în lumină faptul că se cunosc în zonă – spațiul nord-transilvănean, câteva avantaje ale alăptării, ceea ce denotă grija pentru sănătatea copilului; odată cu evoluţia mentalităţii, această preocupare capătă dimensiuni nebănuite. „Altele le dăde şi câte un an, cu cât le dai mai mult piept, cu atâta îi mai bine. Nu să bolnădeşte, face forme mai uşoare. Amu citesc reviste şi de pă calculator [se informează asupra creşterii şi educării copilului]. Dacă ţ-ai pus în gând să nu-i mai dai, oricât ar plânje, trăbă să aibă un cuvânt, atunce şi copilu trăbă să hie hotărât în viaţa lui. Întorceu cămaşa cu spatile nainte, cu ardei iute, funinjine, limba îl ustura, nu mai voie, usturoi, ceapă, paprică, pântu binele copilului, laptile-i stătut aşe, unii au ochii care numa să uită la tine şi te deoache, mai bine ieşi cu el, îi pui biberon, sticluţă cu  lapte, până uită de laptile de mamă”. (Groza Aurelia, Sânpetru) „Depinde de mamă, cât lapte are, cum mâncă, cât de dezvoltat îi, nu era biberone şi sticle de tăte felurile, laptele de la mamă, nu ca amu lapte praf. Pruncu tăt freca pă ele, apoi ţulsli în gură, suzetă mai tărzău, o cârpă cu miere, zahăr. Suje şi dejetu, depinde cât are mama de lucru, să unje cu său, cu ardei iute, bandaja sânu, să unje, zâce «o dus ţâţa cioara, ţarca, că nu mai este». Îl duce o săptămână să nu-l vadă mama, să uite, că, dacă o vede pă mamă, şi de era mărişor, tăt îi căuta, îi ducei la bunici, unje cu usturoi, cu tiparcă, zâce fel de fel de poveşti de spărie coptiii, fabule”. (Topan Mariana, Ban) „După un an şi tri-patru luni. Până la nouă luni jumate, zece luni, îi indicat un an şi patru luni. După aia, nu mai, gata, să unje cu poprică usturoie, da pruncu o spăla şi iară o suje. Tăt aşe şi cu funinjină. Femeie îşi întorce spăcelu cu dinainte înapoi, ori sutienu, să întorcă ţâţa. Luau bluza pă dos. Nu-i bine să le dai după ce i-ai înţărcat, că rămân proşti. Au puterea de a diuăte. Nu-i bine să te uiţi când iese popa cu daruri în beserică, acie imediat te diuată, stai cu capu în jos şi te rogă lu Dumnezău”. (Rus Rozalia, Deleni).
Metodele la care apelau mamele sunt pomenite ca fiind valabile şi azi, adăugându-se altele noi, precum aceea de a amăgi „pruncu cu ceai, apă, baji bibironu, îi distraji oarecum atenţâie, până uită de ţâţă. Cu băiat îi mai greu, îs mai legaţî [de mama]. Unii numa aşe adorm, îţî vine să îl pui iară la sân, numa să-l faci să tacă odată. De-l pui şi doarmă în altu pat, nu mai asânţăsc mniros de lapte. Începti să-i formezî şi alte gusturi mai devreme, atunci n-ai aşe treabă cu dezvăţatu”. (Brie Viruca, Sutor)
Materialul de Arhivă pune în lumină și alte dimensiuni: „Să unje cu unsoare, voaşpor, ori cu funinjine de la cuptor să-i vadă că-i hâdă şi apoi să scopeşte şi zâce că-«i caca ţâţa mamii». Nu-i mai trebuie”. (Tx. mg. nr. 2202Ik, Inf. Jurcuţ Sânza, 59 ani, Drighiu, Culeg. V. Florea, 20.10.1972) „O învârte (ţâţa) aşe în cârpă, care era urâtă şi nu o iubească copilu. Ba puneu (funingine, unsoare de papuci). Mniere de stup puneu şi puneu sare pă ea. Ş-apo băga în gură, ş-apo o scote şi nu-i trăbuie mai mult. (Altceva) nu (mai punea). Nu (era obicei când le ieşeau dinţii). (Când le cădea primul dinte) Să-l arunce păstă casă. Să zâcă că «aiesta îl arunc şi să-mi aduci altu mai bun». Păi numa aşe zâce el. «Io p-aiesta îl arunc şi-mi aduci altu mai bun»”. (Tx. mg. nr. 2204Idd, Inf. Ghilea Ana, 50 ani, Iaz, Culeg. V. Florea, 20.10.1972)
În evidenţierea informatoarelor mai tinere, posibilitatea de a da copilului lapte praf sau lapte de vacă „di la tri-patru luni”, face ca grija „de-a nu rămâni fără lapti” să nu fie atât de solicitantă, înlesnind desigur şi „desprindere de pteptu mamii, mama să mai liberează şi ea on ptic, laptile ii nu-i mai suficent la prunc, sâmpte organismu nevoie de mâncare mai consâstentă, laptile celălalt ţâne de saţău, este până-i lume de cumpărat, di-aistalalt avem noi, are altu gust şi nu-i mai nevoită mama să apeleze la păcălituri, să lasă el di măgan (separat, de la sine... inițiativă, doar atunci când vine momentul, deoarece natura nu minte și nu dă greș niciodată.)”. (Bria Viruca, Sutor).


                                                               Pamfil BILTIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu