sâmbătă, 20 aprilie 2013

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare l-a sărbătorit pe poetul Viorel Mureşan


Colecţia de documente-aniversare dedicate oamenilor de cultură din Maramureş a fost completată cu un nou volum, editat de către specialiştii Liana Pop şi Aristiţa Borbei din cadrul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare, respectiv „Documentar biobibliografic aniversar Viorel Mureşan – la 60 ani”.
     Evenimentul a avut loc în Sala „Ion Burnar” în data de 19 aprilie 2013 iar moderatorul evenimentului a fost scriitoarea Florica Bud, director ICR Maramureş şi preşedinte al Cenaclului Scriitorilor.
     Despre poetul Viorel Mureşan, născut în Vicea, Ulmeni, vorbeşte foarte exact în acest Caiet aniversar poetul Gavril Ciuban: „Scriitura lui Viorel Mureşan ne întoarce SINELE, dar ne lasă teferi. Iar autorul chiar îmi îngăduie să recapitulez: Poeţii niciodată nu-s prea mulţi/Poeţii au un Paradis al lor(...)/Trăiască poezia şi marii visători”
      Poetul Ioan Moldovan remarcă la Viorel Mureşan:  „O devenire poetică a cărei engramă are toate elementele care să-i confere nu numai singularitate ci şi fermitatea configurării unei generoase, limpezi şi admirabile maturităţi lirice. Imagismul hiperrafinat al poeticii lui Viorel Mureşan este doar una dintre faţetele sale, poate cea care-ţi ia ochii.”
     Profesoara de limba română Aurora Puşcaş, îşi aminteşte cu nostalgie de anii de liceu, când Viorel Mureşan, mai mare cu doi ani ca dânsa, datorită poeziei sale, devine o VEDETĂ a acelor ani şi vremi: „Îşi citea creaţiile nu numai la cercul literar, la cenaclu, ci ne bucura cu versurile sale şi în pauze, între meditaţii, în internat, în tren. O, cât eram de fascinaţi să vedem cum trăieşte poezia! Îl revăd cum închidea ochii şi recita. Era original în tot ce făcea! Era şi şugubăţ!”
     Poetul Aurel Pop concluzionează: „Vreme de peste trei decenii, poetul Viorel Mureşan şi-a înmuiat pana în călimări, reuşind să-şi pună în ramă colecţia de volume(...) Pentru mine, întâlnirea cu Viorel Mureşan e o sărbătoare!”
     Tot o sărbătoare a fost şi pentru cei care l-au onorat cu prezenţa ori au vorbit laudativ despre poetul, dascălul, omul Viorel Mureşan: dr. Teodor Ardelean, directorul instituţiei gazdă, scriitorul Săluc Horvat, Ion Bogdan, Nicu Scheianu, Pamfil Bilţiu, Ştefan Jurcă, Liana Mureşan, Vasile Tivadar, soţia acestuia şi subsemnatul.
  Şi cum să nu se vorbească frumos despre un om frumos şi un poet optzecist despre care au scris referinţe critice regretaţii maramureşeni: Laurenţiu Ulici, Ion Burnar, Nicolae Steinhardt, V.R. Ghenceanu; dar şi Ruxandra Cesereanu, Vasile Sav, Mircea Petean, Gheorghe Grigurcu, Aurel Pantea şi Ştefan Manasia.
     La ceas aniversar, îi urăm şi noi poetului Viorel Mureşan, multe împliniri, bucurii şi un călduros LA MULŢI ANI RODNICI ŞI FERICIŢI!

                                                                                  Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu