miercuri, 27 martie 2013

Poesis - Nuţa Istrate GANGAN


ţi-am spus să nu fumezi


dar tu îţi rotunjeai buzele
și suflai cerculețe

îţi povesteam despre apocalipse
aşteptând să mă devorezi
ca de început de lume
îmi făceam inele din fum
şi tu credeai că sfârşitul nu contează
atâta vreme cât
degetele mele se joacă erotic
cu cerculeţele fumurii

mă priveai lung
prin fumul albăstriu
dar eu îţi simţeam palmele peste tot
şi aici
şi acolo... şi acolo
muream să mă săruți mușcat
și să-mi desfaci bluza
mă iubeai cu ochii
zâmbeai
ştiind exact
ce efect are arsura lămpii tale
asupra fluturilor mei curioşi

(de ce mă priveşti aşa?
aşa cum?
aşa...în felul tău
nu te priveam
ochii noştri doar
făceau dragoste)
L 'eleganza e la semplicità ..non lo fa un vestito..ma il tuo modo di essere unica..♥


feerie
 
ploaia înfășoară în lumină umedă
aripile fluturilor catifelați
atât de albastru în tine
atât de roșu în inima mea
petale picură pe umerii noştri goi
trupul tău miroase a duminică
uitată în soare pe malul mării
în după-amiaza unei furtuni neanunțate
ţi-au înflorit orhidee pe pântec
îmi spui
iluminezi întunericul din mine, femeie
lampioane albe
sânii tăi
simfonii transparente
îmi tresar în palme
coapse albe și rotunde
nasc primaverile pribegite
în așteptari îndelungi
cum să definesc acest
moment de împreuna
uitat zvâcnit prelung...

zâmbesc
note suave îmi lunecă pe piele
degetele tale braille Bach

nimic
nu a rămas neatins de feerica înflorire
a orhideelor
din întuneric în lumină
trecem
cu inimile explozii stelare roș-albastre


doar buzele tale
rătăcind pe genunchii mei
restabilesc echilibrul planetei


Eva
 
obişnuiai să spui
ca în dosul genunchiului meu
se ascund fluturi albaştri
iar pe gleznă
într-o zi
îmi vor înflori iasomii

sângele tău
mi se învolbura în vene
fierbinte și mătăsos
îmi luai sufletul în pumni
și mă sorbeai însetat
până la ultima picătură

mă iubeai primitiv
eram prima şi ultima femeie
gura ta îmi muşca până la durere coapsa
când îmi plămădeai copii în pântec

aveai nevoie de mine
ca să poţi respira
îmi sfâşiai trupul
rugându-mă să nasc
lângă un foc
în mijlocul câmpului
biblic
crud
salbatic
strângând în dinţi umărul tău
până când ţipătul descătușat
va elibera ploaia din cătușele cerului
și va tulbura aripile îngerilor
în raiuri pline de păcate primare

eram tânără
îți eram Eva

păşeam cu grijă
să nu tulbur cumva
somnul fragil al fluturilor
să nu declanşez înfloriri

şi să îţi prind copiii în pântec

3 comentarii:

  1. Superbe poeme! Vă felicit doamna Nuţa Istrate Gangan!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai spus să ne luăm inima
    s-o oferim soarelui în asfinţit….
    Să sărutăm lumina
    Şi să citim destinul sculptat în nisip….


    Ai vrut să pictăm păsări
    Să nu uităm să zburăm,
    Să ne ascundem în mare
    Coloraţi în toamnă,
    Şi să ne limpezim tristeţea
    În stelele mirosind a speranţa

    Ai adormit rugându-mă
    Să nu uit să mângâi pietrele arse de dor,
    Şi mai ales, să te trezesc
    Când vom fi devenit proprii nostri îngeri...

    Iar eu am făcut tot ce mi-ai cerut...

    RăspundețiȘtergere