luni, 25 martie 2013

GALA GOPO 2013


     
Lista completă a câştigătorilor premiilor Gopo 2013 - considerate "Oscarurile" cinematografiei româneşti -, care au fost decernate luni seară, la Opera Naţională Bucureşti..
Cel mai dorit trofeu al serii a fost acordat filmului "Toată lumea din familia noastră". Acesta a fost cel de-al şaselea premiu primit la ediţia din acest an a premiilor Gopo de filmul lui Radu Jude.
Radu Jude a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul "Toată lumea din familia noastră", la cea de-a şaptea ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.
Aceasta este a patra statuetă Gopo din cariera lui Radu Jude. Regizorul este nominalizat şi la categoria "cel mai bun film".
Premiul a fost ridicat de producătoarea Ada Solomon, în numele lui Radu Jude, care nu a putut fi prezent la gală. "Ne leagă un drum lung deja. 'Toată lumea din familia noastră' este al cincilea proiect pe care îl lucrăm împreună", a spus Ada Solomon. Ea a precizat că lucrează la alte două proiecte alături de Radu Jude.
Foarte emoţionată, Ada Solomon a spus că, în luna iunie, împlineşte 20 de ani de când se ocupă "cu jocul ăsta minunat". "Mulţumesc tuturor celor care au stat lângă mine şi mi-au acordat încredere", a spus Ada Solomon. Ea a precizat că îşi iubeşte meseria pentru că ea "nu se face de unul singur". "Se face întotdeauna împreună (...) În competiţie ne pun operele noastre, iar lucrurile se construiesc împreună", a spus Ada Solomon, precizând că visul său este ca "această industrie să fie unită".
Totodată, Ada Solomon a vorbit şi în numele lui Radu Jude, care nu a putut să fie prezent la gala premiilor Gopo. "Vorbesc în numele lui pentru că ne leagă un drum lung deja. 'Toată lumea din familia noastră' este al cincilea proiect pe care-l lucrăm împreună. Al şaselea este aproape gata. Este vorba de scurtmetrajul 'Ca o umbră de nor' şi am pornit încet încet şi către al şaptelea şi sper să mai urmeze multe, dacă vom avea şi un pic de noroc", a mai spus Ada Solomon.
La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Tudor Giurgiu - "Despre oameni şi melci", Gabriel Achim - "Visul lui Adalbert" şi Silviu Purcărete - "Undeva la Palilula".
Anul trecut, premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Cristi Puiu, pentru filmul "Aurora".
Şerban Pavlu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru cel din filmul "Toată lumea din familia noastră", la cea de-a şaptea ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.
Acesta este primul premiu Gopo din cariera lui Şerban Pavlu, aflat la prima nominalizare.
La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Adrian Titieni ("Şi caii sunt verzi pe pereţi") - câştigător la Gopo 2012 la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar" - şi câştigător al premiului Pro Cinema la gala Gopo din 2013 -, şi Gabriel Spahiu ("Visul lui Adalbert").
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Bogdan Dumitrache, pentru "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".
Mihaela Sîrbu a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru partitura din "Toată lumea din familia noastră", la cea de-a şaptea ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.
Acesta este primul premiu Gopo, la prima nominalizare, pentru Mihaela Sîrbu.
Anul acesta, pentru acelaşi premiu au mai fost nominalizate Tamara Buciuceanu-Botez ("Toată lumea din familia noastră"), recompensată cu premiul Gopo pentru întreaga activitate în 2012, Alina Berzunţeanu ("Despre oameni şi melci") şi Ozana Oancea ("Visul lui Adalbert").
Anul trecut, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin i-a fost decernat Ioanei Flora, pentru partitura din "Periferic".
Gabriel Spahiu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru partitura din "Toată lumea din familia noastră" la cea de-a şaptea ediţie a galei Gopo, care are loc luni seară, la Opera Naţională Bucureşti.
Acesta este primul premiu Gopo pentru Gabriel Spahiu.
Totodată, Gabriel Spahiu este sigurul actor nominalizat la ediţia din acest an a premiilor Gopo la două premii de interpretare. El este nominalizat şi la categoria cel mai bun actor într-un rol principal, pentru rolul Iulică Ploscaru din "Visul lui Adalbert.
La categoria cel mai bun actor într-un rol secundar au mai fost nominalizaţi Tudor Smoleanu ("Şi caii sunt verzi pe pereţi"), Sorin Leoveanu ("Undeva la Palilula"), laureat a două premii UNITER pentru interpretare, şi Doru Ana ("Visul lui Adalbert").
Anul trecut, premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar i-a revenit lui Adrian Titieni, pentru partitura din "Din dragoste cu cele mai bune intenţii".
Lista câştigătorilor premiilor Gopo 2013:
Cel mai bun film: "Toată lumea din familia noastră" (Radu Jude)
Cel mai bun regizor: Radu Jude ("Toată lumea din familia noastră)
Cel mai bun actor în rol principal: Şerban Pavlu ("Toată lumea din familia noastră")
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mihaela Sîrbu ("Toată lumea din familia noastră")
Cel mai bun actor în rol secundar: Gabriel Spahiu ("Toată lumea din familia noastră")
Cel mai bun scenariu: Radu Jude şi Corina Sabău ("Toată lumea din familia noastră")
Cel mai bun film european: "Holy Motors/ Motoare sfinte" (Franţa-Germania, 2012)
Premiul "Tânără speranţă": Nicolae Constantin Tănase pentru regia filmului "Blu"
Cel mai bun scurtmetraj: "Blu" (Nicolae Constantin Tănase)
Cel mai bun documentar: "Turn off the lights", regia Ivana Mladenovic, producători: Cătălin Mitulescu şi Daniel Mitulescu
Cel mai bun film de debut (lungmetraj): "Visul lui Adalbert", în regia lui Gabriel Achim
Cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură: Dana Roşeanu, Minela Popa, Ionel Popa, Doina Popa ("Undeva la Palilula")
Cele mai bune costume: Lia Manţoc ("Undeva la Palilula")
Cele mai bune decoruri: Helmut Stürmer, Dragoş Buhagiar ("Undeva la Palilula")
Cea mai bună muzică originală: Vasile Şirli ("Undeva la Palilula")
Cel mai bun sunet: Tudor Petre, Cristinel Şirli, Cristian Tarnoveţchi, Florin Tăbăcaru ("Undeva la Palilula")
Cel mai bun montaj: Cătălin Cristuţiu ("Undeva la Palilula")
Cea mai bună imagine: Adrian Silişteanu ("Undeva la Palilula")
Premiul pentru întreaga activitate: Constantin Codrescu
Premiul pentru întreaga carieră: Mitică Popescu
Premiul Romanian Society of Cinematographers: Adrian Siliştean
Premiul Pro Cinema 2013: Adrian Titieni
Premiul publicului - pentru filmul românesc cu cel mai mare succes la public în 2012: "Minte-mă frumos", în regia lui Iura Luncaşu (cele mai mari încasări - 956.036 lei), producător MediaPro Pictures, şi "Despre oameni şi melci", în regia lui Tudor Giurgiu (cei mai mulţi spectatori - 63.778), producător Libra Film, Agat Films.

                                                                                               G.D.L.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu