joi, 21 februarie 2013

Noua taxă auto se aplică din 15 martie


    În noua taxă nu se va mai ţine cont de capacitatea cilindrică, pentru că aceasta este oricum reflectată în  impozitul anual.
Proiectul timbrului de mediu a fost adoptat ieri de Guvern, acesta urmând să intre în vigoare de la 15 martie, dată până la care vor trebui elaborate şi aprobate şi normele metodologice de aplicare a taxei de timbru.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat ieri într-o conferinţă de presă susţinută în urma şedinţei de Guvern, că în noua reglementare nu se va mai ţine cont de capacitatea cilindrică a autovehicului, "pentru că aceasta oricum este reflectată în impozitul anual pe care-l plăteşte fiecare proprietar de autovehicul".
"Noul act normativ prevede costuri similare celor actuale pentru Euro 5, dar crescute pentru Euro 4 şi Euro 3, în timp ce pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 costurile vor scădea faţă de nivelul actual", a afirmat Rovana Plumb.
Printre noutăţile amintite de ministrul mediului se numără acordarea unui "ecotichet" în valoare de 2.500 de euro pentru maşinile electrice şi diferenţierea taxei în funcţie de carburant "pentru că motorina este mai poluantă decât benzina".
Taxa rămâne aceeaşi pentru Euro 5 şi scade cu 90% pentru non-euro
Recent, Guvernul a anunţat că a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.
Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.
Calculată diferit în funcţie de carburant
Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului.
Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisă în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.
Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).
Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.
Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atrăgea ameninţări cu infringementul din partea UE.
Prin aplicarea timbrului de mediu, bugetul Fondului de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.
Fostele taxe au generat zeci de mii de procese
Toate fostele forme de calcul ale taxei auto au generat zeci de mii de procese, Ministerul Finanţelor având deja de restituit aproape 600 mil. lei. La cererea Curierului Naţional, Ministerul Finanţelor a informat că "Centralizatorul restituirilor cuprinde diferenţele între taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; diferenţele de taxă rezultate în urma contestării acesteia; valoarea reziduală a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi sumele stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile", instituţia având de restituit în total suma de 589.796.015 lei.
În urma analizei Centralizatorului, făcută de Curierul Naţional, pe primele trei locuri în topul celor mai mari sume de restituit ca urmare a deciziilor definitive şi irevocabile emise de diferite instanţe se află judeţul Suceava cu 30,7 mil. lei, urmat de Cluj cu 28,8 mil. lei şi Bihor cu 20 mil. lei. Sume de peste 10 mil. lei vor primi cetăţenii care au iniţiat acţiuni în instanţă din judeţele Botoşani - 15,8 mil. lei, Sălaj - 14,6 mil. lei, Braşov - 14 mil. lei, Dâmboviţa - 12,6 mil. lei, Iaşi şi Vrancea - câte 11,3 mil. lei.

                                                                             G.D. LUCĂCEAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu