vineri, 28 septembrie 2012

Liga Scriitorilor din Maramureş la o nouă întâlnire


Sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 11.00, filiala maramureşeană a Ligii Scriitorilor din România va realiza, în premieră,  în Sala de cenaclu "Ion Burnar" de la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean, un Program de înregistrări audiovideo, cu poeţi şi scriitori din Maramureş, în cadrul celui de-al patrulea „Atelier Literar”pe care-l organizează filiala din Nord.
 În acest sens, pot participa la înregistrare membri sau simpatizanţi ai Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş, preşedinte Mihai Ganea, vicepreşedinţi Milian Oros şi Vasile Morar. Textele destinate lecturii nu vor depăşi cinci poeme sau trei pagini A4 de proză.

                                                                 Gelu DRAGOŞ


Fotbal judeţean. Liga a V-a. Programul şi oficialii jocurilor etapei a VII-a

Duminică, 30 septembrie sunt programate jocurile etapei a VII-a din Liga a V-a. Lidera de la seria I, Gloria Culcea, se va deplasa la Săcălăşeni şi speră într-o victorie facilă La seria a II-a avem derby-ul dintre primele două clasate, Tractorul şi Rapid Satu Nou.

Seria I (duminica, 30 septembrie, ora 17.00)
Unirea Săcălăşeni - Gloria Culcea. Arbitri: C. Mihalca - V. Ilies, M. Boga. Obs. G. Tiplea
Gloria Chechiş - Speranţa Cerneşti. Arbitri: M. Pasca - O. Gurban, V. Roman. Obs. V. Osan
Măgura Coaş - Faurul Făureşti. Arbitri: V. Osan - A. Petrar, A. Rus. Obs. I. Bartha
Viitorul Coltau - Băştinaşii Suciu de Sus. Arbitri: A. Bella - V. Duma, D. Marchis. Obs. C. Bogdan
FCMU 2 Baia Mare - Steaua Copalnic Mănăştur (pe 10 octombrie)
Deportivo Coruia - Olimpia Cărbunari (la Remetea Chioarului). Arbitri: C. Cioltea - C. Roatis, D. Iosif. Obs. H. Lang
Podiumul se prezintă astfel:
1. Gloria Culcea - 18p (37-7) - 6
2. Gloria Chechiş - 13p (17-5) - 5
3. Faurul Făureşti - 13p (13-11) - 6

Seria a II-a (duminică, 30 septembrie, ora 17,oo)
PHP Iadăra - ZU Mogoşeşti (16.00). Arbitri: D. Lazin - G. Bujor, B. Hossu. Obs. I. Cauni
Topitorul Ferneziu - Porto Bozânta Mică (15.00). Arbitri: A. Pop - C. Pompiliu, V. Vasilovschi. Obs. G. Barbus
Avântul Tăuţii de Sus - AS Mireşu Mare (17.00, la Ferneziu). Arbitri: A. Antal - Ioan Pop, I. Sabou. Obs. V. Pintean
Tractorul Satulung - Rapid Satu Nou (13.00). Arbitri: V. Hotico - I. Husti, M. Vlad. Obs. D. Matei
Solaris Pribileşti - AS Nistru (17.00). Arbitri: D. Pojar - A. Gaborean, S. Homorodan. Obs. C. Seres
Gloria Sălsig - Stejarul Fersig (15.00). Arbitri: D. Balaj - S. Onet, I. Nemes. Obs. A. Bud
Primele trei în clasament:
1. Rapid Satu Nou - 12p (27-5) - 5
2. Tractorul Satulung - 10p (24-18) - 6
3. Gloria Sălsig - 10p (15-15) - 6
Sancţiuni acordate de arbitri:
Vlad Chiş (Sălsig) - trei jocuri, 100 lei
 Şandor Csukur (antrenor secund Coltău) - două jocuri, 80 lei
 Gavril Paşca (antrenor Băştinaşii) - două jocuri, 80 lei
Andrei Talpoş (Tractorul) - un joc, 40 lei
Mircea Jigoveanu (Săcălăşeni) - un joc, 40 lei

                                                                   CRISTI SOMEŞAN


Semnificaţii istorice pentru ziua de 29 septembrie 2012


În 2001, a încetat din viaţă scriitorul român Gellu Naum: "Culoarul somnului", "Focul negru", "Despre identic şi lurit. Antologie", "Critica mizeriei" (n. 1 august 1915). Este considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi pe plan european.
1547 - S-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor, poet, dramaturg, autorul celebrului roman "Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha" (m. 22 aprilie 1616).
1829    - S-a născut George Creşeanu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române (m. 6 august 1887).
1888    - S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan, membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi, al Societăţii române de lingvistică romanică, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii; a fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin, Budapesta, Montpellier, Roma, Iaşi (m. 20 septembrie 1986).
1888 - A încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Haşdeu (n. 14 noiembrie 1869).
1901    - S-a născut Enrico Fermi, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, membru de onoare străin al Academiei Române; a condus lucrările de construcţie a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago şi a realizat primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare, contribuind la construcţia bombei atomice în proiectul Manhattan (d. 1954).
1902 - A încetat din viaţă scriitorul Émile Zola, teoretician şi promotor al naturalismului (ciclul "Rougon Macquart"); este autorul manifestului "J'accuse", important în celebra afacere Dreyfus (n. 2 aprilie 1840).
1903    - A încetat din viaţă inginerul Rudolf Diesel, inventator al motorului ce îi poartă numele, brevetat în 1892 (n.18 martie 1858).
1910    - A încetat din viaţă Winslow Homer, unul dintre cei mai importanţi pictori de la sfârşitul sec. al XIX-lea (n. 1836).
1912 - S-a născut regizorul Michelangelo Antonioni: "Blow Up", "Deşertul roşu", "Dincolo de nori", "Ultimul tango la Paris" (d. 30 iulie 2007).
1918    - Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, a adoptat în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza "printre naţiunile libere" şi de a recunoaşte Comitetul Executiv al PNR ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un "Comitet de acţiune", în frunte cu Vasile Goldiş.
1927    - A încetat din viaţă Willem Einthoven, fiziolog, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1927, pentru inventarea electrocardiografului (n. 21 mai 1860).
1930    - A încetat din viaţă pictorul Ilia Efimovici Repin, unul dintre marii portretişti ruşi; a avut o însemnată influenţă asupra picturii ruse moderne (n. 5 august 1844).
2010 - A murit actorul Tony Curtis (n. 3 iunie 1925 – d. 29 septembrie 2010)


La mulţi ani antrenorului Sorin Pop II !


Azi, 28 septembrie, Sorin Pop II  antrenorul secund al echipei Stiinta Explorari, împlineste 45 de ani.
Sorin Pop II este omul cu cel mai bogat palmares din voleiul baimarean, reusind sa cucereasca sub culorile echpelor Explorari, Elcond Zalau si Dinamo, 3 titluri de campion national, un loc II, 3 locuri III, 3 Cupe ale Romaniei, un titlu de campion la beach - volley, 2 locuri II la CE rezervate politistilor.
 Ca antrenor secund la Stiinta Explorari, Sorin Pop II are in palmares o medalie de argint (2011) si o finala de Cupa României (2009).
Cu ocazia aniversarii zilei de nastere, toti cei care activeaza sub culorile Stiintei Explorari îi ureaza: LA MULŢI ANI!

                                                                            G.D.L.

INVITAŢIE LA STUDII ÎN STRĂINĂTATE


Vrei sa pleci la studii in strainatate si nu te-ai hotarat inca sau nu ai aplicat? Nu este nicio problema. 
Chiar daca anul universitar a inceput deja, facultati din Marea Britanie, Olanda si Danemarca te asteapta  cu programe de licenta si de master si din ianuarie 2013. 
Astfel, daca facultatea unde ai intrat nu este chiar ceea ce ti-ai dorit, nu mai trebuie sa astepti inca un an pentru a incepe de la 0.
Vino la RIUF, the Romanian International University Fair pe 20-21 octombrie in Bucuresti, la Sala Palatului si pe 23 octombrie in Cluj, la Casa de Cultura a Studentilor. 
Acolo afli direct de la reprezentantii universitatilor toate datele care te intereseaza si de care ai nevoie pentru a deveni student international. 
Te vor astepta universitati din Asia, America si Europa, care iti vor pune la dispozitie cele mai noi informatii.
Daca nu mai ai rabdare pana atunci, scrie-ne un e-mail la info@educativa.ro si iti explicam ce trebuie sa faci ca sa fii student international din ianuarie.
Ne mai gasesti si pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/grup.educativa  sau pe site: www.RIUF.ro

A debutat Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, Ediţia a XXXIX-a


Scriitori din România, Republica Moldova, Ungaria, Serbia şi Slovacia s-au reunit la Sighetu Marmaţiei, joi, 27 septembrie, unde a debutat a XXXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie. Longeviva manifestare culturală a inclus în prima zi un moment dedicat regretatului Radu Săplăcan, de la a cărui moarte se împlinesc 10 ani. Moderatorul dezbaterii ”Radu Săplăcan - un Maiorescu transilvan?” a fost cunoscutul critic literar Gheorghe Grigurcu. 
Din programul festivalului nu vor lipsi nici celebrele ”Seri de poezie Nichita Stănescu”, acestea fiind programate vineri, 28 septembrie, la Deseşti, începând cu ora 17.00. Acţiunea va fi precedată de lansarea cărţii ”Binecuvântata amintire” a lui Ion Iuga, care va avea loc la ora 10.30 la „Casa Ioan Mihaliy de Apşa”. Sâmbătă, 29 septembrie, de ora 11.30, în Sala de şedinţe a Primăriei Sighetu Marmaţiei se va desfăşura un spectacol de muzică şi poezie susţinut de Ducu Hotima şi Adrian Voichiţescu, la final fiind programată festivitatea de premiere a participanţilor. Sufletul acestei manifestări literare deosebite este poetul Gheorghe Pârja, unul dintre fondatorii acestui festival internaţional de poezie.

                                                                                    Gelu DRAGOŞ

PASTILA UMORISTICĂ - DIN JURNALUL UNEI FEMEI NEMULŢUMITE!



"Azi mi-am concediat asistentul (secretarul). De ce am făcut-o? ....
Era ziua mea. Împlineam 47 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa de bine. ...
În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţul meu să îmi spună: "La mulţi ani, iubito!"... Dar nu mi-a zis nici măcar „Bună ziua”... (Ce dobitoc mi-am zis).
Apoi m-am gândit sinceră: "Na, ăsta-i bărbatul pe care-l merit..." Mă gândeam: "Copiii sigur îşi vor aminti", dar când au coborât la micul dejun, nici unul nu a zis nimic. Aşa că, am ieşit din vilă destul de supărată, dar m-am simţit un pic mai bine când am intrat în biroul meu şi asistentul personal mi-a zis: "Bună ziua, şefa. La mulţi ani fericiţi!"
În sfârşit! Cineva şi-a adus aminte...
Am lucrat până pe la ora trei, când asistentul meu a intrat la mine în birou spunându-mi: "Ştii, şefa, e o zi superbă afară, şi cum e ziua ta, am putea merge să mâncăm împreună... doar tu şi eu..." Am acceptat şi am mers într-un loc destul de intim, la un restaurant de patru stele. Ne-am simţit foarte bine, am comunicat, am bârfit, am râs, ne-am amuzat copios şi când să ne întoarcem, propuse: "Cum ne-am simţit atât de bine azi, mai bine nu mai mergem la birou. Hai mai bine la mine în apartament.. să bem ceva" "Bine!", am zis... şi am mers la el acasă. În timp ce serveam un Martini cu gheaţă, îmi spuse: "Dacă nu te deranjează, o să merg până în cameră la mine să mă îmbrac mai comod..."
"Bine, cum doreşti", i-am spus.
După aproximativ 5 minute, ieşi din cameră cu un tort imens, cu 47 de lumânărele, urmat de soţul, fiii, prietenii mei, şi toţi colegii de la birou, cântându-mi: "Mulţi ani trăiască... mulţi ani trăiască..."
Şi acolo eram eu: goală, fără sutien, fara chiloţei, întinsă pe canapeaua din sufrageria lui, aşteptându-l pe dobitocul ăsta!
Ş-atunci l-am concediat. Aşa ceva nu se face!!!.

                                                                                        G.D.L.

Mechel Câmpia Turzii


Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a purtat o serie de discuţii cu Yurii Guschin, coordonatorul Mechel pe România, pe tema vânzării întreprinderilor româneşti Mechel.
Pentru a nu lăsa zvonurile să-i dezinformeze pe cei direct implicaţi în această situaţie, informăm faptul că vânzarea întreprinderilor româneşti Mechel nu presupune închiderea producţiei acestora.
În urma şedinţei Consiliului de Administraţie OAO Mechel, unde s-a decis oferirea spre vânzare, printre altele, a uzinelor siderurgice din România, mai exact Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, s-a decis ca acestea să funcţioneze în continuare normal. Grupul Mechel, interesat în asigurarea valorii capitalizate a activelor sale din România, asigură că va depune eforturi maxime spre păstrarea uzinelor în stare funcţională şi va duce tratative cu potenţialii investitori interesaţi în păstrarea şi dezvoltarea uzinelor româneşti Mechel.
Mechel va respecta planul existent de optimizare a producţiei şi personalului. La întreprinderea Mechel Câmpia Turzii va fi conservată o parte a capacităţilor neutilizate în procesul de producţie, în scopul păstrării lor în stare de funcţionare şi va funcționa, în întregime, secția de trăgătorie de oțel a întreprinderii.
Scopul principal al companiei în momentul de față, și care coincide cu dorința Guvernului, este păstrarea integrității întreprinderilor.
Dialogul social în România, de când a fost preluat de către ministrul Liviu Marian Pop, a funcționat în adevăratul sens al denumirii sale. Atât actualele probleme, cât și eventual viitoare, întâmpinate de întreprinderile românești Mechel, au fost analizate și discutate în repetate rânduri în cadrul întâlnirilor oficiale dintre ministrul delegat Liviu Pop și reprezantanții Mechel.
În plus, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, informează că, în ajutorul celor 820 de persoane disponibilizate de la Mechel Câmpia Turzii şi Mechel Service, a fost gândit un proiect finanţat din fonduri europene. Proiectul a fost demarat pentru zona Câmpia Turzii – Turda, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Din cele 820 de persoane, 753 sunt din Mechel Câmpia Turzii iar restul de 67 de persoane rămase fără locuri de muncă provin din Mechel Service. Sunt vizate 95% din totalul persoanelor concediate din combinatul Mechel, iar peste 80% din valoarea acestui proiect va merge spre acestea. Mai exact, din cei 95%, targetul de ocupare a forței de muncă prin înființarea unui combinat social este de 50%. Acest combinat social este format din patru asociații înființate în baza Legii 26/2000, una dintre asociații este de producție de metal, una de plastic, una de materiale textile iar a patra este centrul de coordonare pentru cele trei. În ceea ce privește restul de 45%, vor fi ajutați prin alte măsuri de ocupare forței de muncă, cum ar fi PFA-uri, cursuri de calificare gratuite sau prin identificarea locurilor de muncă. Fără niciun dubiu însă, toți cei disponibilizați vor fi consiliați și ajutați să depășească acest moment critic al existenței lor.

                        Liviu Marian POP, ministrul delegat pentru dialog social


Buletin de informare europeana

Comunicat de presa

joi, 27 septembrie 2012

Agricultură ca în secolul trecut


          În Lucăceşti în procentaj de peste 50% a fost recoltat porumbul de pe suprafaţa cultivată.
  Seceta persistentă care a grăbit coacerea porumbului precum şi faptul că lucăcenii sunt oameni harnici a făcut ca majoritatea fermierilor să înceapă recoltatul porumbului. Unii dintre ei au terenuri cultivate cu porumb „Peste râu”, adică peste Someş şi au fost primii care au mers la cules, deoarece trebuie să treacă cu bacul râul Someş şi se tem de înrăutăţirea vremii, să nu se defecteze podul plutitor şi astfel să le rămână porumbul nerecoltat. Se recoltează atât manual cât şi mecanic, domnul Buciuman Sorin având în acest sens un utilaj nou-nouţ care scuteşte lumea de multă muncă şi sudoare în plus.
       Din discuţiile avute cu unii dintre fermierii locali am aflat că seceta le-a înjumătăţit producţia de porumb şi se arătau dezamăgiţi de suma mică oferită de Ministerul Agriculturii (n.n. 100 lei pe hectar) ca despăgubire, ţinând cont de sumele investite în primăvară la înfiinţarea culturii.   Într-o discuţie avută cu baciul Dragoş Aurel, de 84 de ani, fost brigadier de câmp, am aflat că producţia din acest an este undeva la 3,4 tone de porumb la hectar. Este bine şi aşa decât mai slabă, aşa cum se întâmplă în multe sate din sudul ţării unde seceta a făcut ravagii iar oamenii au fost şi sunt nevoiţi să-şi vândă animalele din lipsă de furaje iar micii fermieri au dat faliment pe capete. Seceta şi-a pus amprenta şi asupra producţiilor de cartofi şi legume, Lucăceştiul fiind un sat renumit în privinţa legumicultorilor ei pricepuţi. Aşa se explică şi preţurile existente în momentul de faţă în pieţele maramureşene şi România, adică destul de pipărate raportate la puterea de cumpărare a orăşeanului simplu.

                                                                                 Cristian LAURENŢIU

Aforismul zilei


"Căsătoria este preţul ce-l plătesc bărbaţii pentru sex, sexul este preţul ce-l plătesc femeile pentru căsătorie."( Anonim )

Semnificaţii istorice pentru 28 septembrie 2012


1737 - Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele "naţiunii române" din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul "naţiune" cu acela de "români" sau de "plebea românească". Dieta ungară nu a permis citirea documentului.
1803 - S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: "Colomba", "Carmen" - scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).
1834 - S-a născut dirijorul francez Charles Lamoureux (m. 21 decembrie 1899).
1841 - S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).
1848 - A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena "Memoriul poporului român din Transilvania", prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.
1864 - Se înfiinţează, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cunoscută sub numele de Internaţionala I), sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels.
1868 - S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat "Statutul organic", care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.
1882 - S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat drept părinte al arheologiei româneşti; membru al Academiei Române (m. 26 iunie 1927).
1891 - A încetat din viaţă scriitorul american Herman Melville: "Moby Dick" (n. 1 august 1819).
1895 - A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) (n. 27 decembrie 1822).
1899 - A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau (n.15 ianuarie 1858).
1914 - A avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 - m. 1914).
1916 - S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul "Network" (m. 14 ianuarie 1977).
1924 - S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni: "La dolce vita", "Nopţi albe" (m. 19 decembrie 1996).
1930 - S-a născut scriitorul Petre Sălcudeanu, fost ministru al Culturii, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (d. 6 noiembrie 2005).
1966 - A încetat din viaţă André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste - "Manifestul suprarealismului" (n. 19 februarie 1896).
1970 - A încetat din viaţă scriitorul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al "generaţiei pierdute"; a introdus noi procedee literare, similare montajului de film ("Manhattan Transfer", trilogia "SUA") (n. 14 ianuarie 1896).
1978 - A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (n. 17 octombrie 1912).
1993 - La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.
1997 - Naveta spaţială americană Atlantis s-a cuplat cu staţia orbitală rusă Mir, pentru a-l aduce la bordul acesteia pe cosmonatul american David Wolf care l-a înlocuit pe astronautul Michael Foale.
1998 - Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.
2003 - A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate. (n. 7 septembrie 1909).
2003 - A încetat din viaţă Althea Gibson, prima jucătoare de culoare care a participat la turneul US Open în 1950 şi a câştigat, pe lângă US Open, şi la turneul de la Wimbledon.
2006 - A încetat din viaţă scriitorul Virgil Ierunca: "Semnul mirării", "Poeme de exil", "Româneşte" (n. 16 august 1920).
2007 - A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul (n. 15 iunie 1926).
2008 - Compania americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.
2009 - A decedat publicistul Marius Grozea, redactor-şef la Radio România Tineret între anii 1990 - 1991; în 2004, câştigă Premiul Clubului Român de Presă, la secţiunea Talk-Show Radio, cu emisiunea "Maraton Blue Jeans"

Premiul "Augustin Frăţilă" este în valoare de 10000 euro


Concursul literar în urma căruia va fi acordat Premiul "Augustin Frăţilă", a cărui valoare este de 10.000 de euro, a strâns 59 de romane înscrise, din care vor fi selectaţi cinci autori finalişti.Juriul de specialitate format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache va stabili cinci autori finalişti care vor intra în cea de-a doua etapă. Numele celor cinci finalişti vor fi comunicate în 8 octombrie.În etapa a doua de jurizare, ce va avea loc între 10 octombrie şi 2 noiembrie, 20 de bloggeri vor alege câştigătorul premiului, acordând puncte de la 1 la 5 fiecărui roman finalist. Autorul al cărui roman va primi cel mai mare punctaj va fi răsplătit cu Premiul literar "Augustin Frăţilă" - romanul anului 2011, în valoare de 10.000 de euro.Ceremonia în cadrul căreia se va acorda premiul va avea loc în 7 noiembrie, la Hotel InterContinental din Bucureşti.

Piţurcă a anunţat străinii pentru cele două partide din preliminariile C.M din Brazilia


 FRF a anunţat stranierii la care antrenorul Victor Piţurcă a decis să apeleze pentru meciurile contra Turciei, de la Istanbul de pe 12 octombrie şi Olandei, din Bucureşti, de pe Naţional Arena, pe 16 octombrie.
Cei 14 stranieri care au fost anunţaţi sunt:
Costel Fane Pantilimon (Manchester City FC), Paul Papp (AC Chievo Verona), Gabriel Sebastian Tamaş (West Bromwich Albion FC), Nicolai Dorin Goian (Spezia Calcio), Răzvan Raţ-Dincă (FC Shakhtar Doneţk), Răzvan Cociş (FC Rostov), George Mihai Florescu (Arsenal Kiev), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Andrei Torje (Granada CF), Bănel Nicoliţă (AS Saint-Etienne), Bogdan Sorin Stancu (Orduspor Kulubu), Adrian Mutu (AC Ajaccio), Ciprian Andrei Marica (FC Schalke 04) şi Daniel George Niculae (Kuban Krasnodar).
      După cum bine observaţi revin la naţionala pentru aceste partide dificile şi aproape decisive pentru calificare - Bănel Nicoliţă şi Adrian Mutu (foto).
        Pe 5 octombrie va fi anunţată lista definitivă şi lotul celor 23 de jucători care vor aborda cele două întîlniri. Reunirea lotului este programată pe 8 octombrie la Mogoşoaia.

                                                                                  Cristi SOMEŞAN

Anul şcolar matematic maramureşean începe cu Excelenţa


 A devenit o tradiţie ca în Maramureş sfârşitul vacanţei de vară să fie marcat de o sărbătoare a matematicii - Tabăra judeţeană de Excelenţă la Matematică - gândită ca un ,,cantonament" de pregătire a lotului restrâns al olimpicilor maramureşeni în vederea concursurilor care vor avea loc încă din semestrul întâi. Anul acesta, la iniţiativa şi sub coordonarea doamnei inspector de matematică Meda Ioana Bojor, între 3 şi 6 septembrie, la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai", s-au întâlnit şi au comunicat matematic 63 de elevi de elită şi 23 de profesori.
   Directorii taberei au fost: prof. Vasile Ienuţaş, de la Şcoala “George Coşbuc" Baia Mare - pentru secţiunea gimnaziu - şi prof. Gheorghe Boroica, de la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai" - pentru secţiunea liceu.
Profesorii care au ţinut cursurile au fost: Florin Bojor, Gheorghe Boroica, Cristian Heuberger, Dana Heuberger, Nicolae Muşuroia, Cristina Ocean, Crina Petruţiu, Adrian Pop (C. N. ,,Gh. Şincai" Baia Mare), Gabriela Boroica,  Erika Darolţi, Natalia Fărcaş, Gheorghe Sfara, Horia Zlampareţ (C. N. ,,V. Lucaciu" Baia Mare), Radu Pop (Grup Şcolar Sanitar Baia Mare ), Iulian Bunu (Liceul de Artă Baia Mare), Marieta Breitkopf, Aurica Ştiru (Şc. ,,N. Stănescu" Baia Mare), Nadina Neaga (Şc. ,,Dr. V.Babeş" Baia  Mare), Anamaria Nagy ( Şc. ,,L. Blaga" Baia Mare), Andrei Bretan (Şc. ,,N. Iorga " Baia Mare), Vasile Ienuţaş, Cosmin Pop (Şc. ,,G. Coşbuc" Baia Mare), Bogdan Zetea (Şc.,,G. Coşbuc" Sighetu Marmaţiei).
La această ediţie, tabăra s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Şcolar, al conducerii Colegiului Naţional  ,,Gheorghe Şincai" şi al Consiliului Judeţean Maramureş, care, prin preşedintele Zamfir Ciceu,  a oferit diplomele şi premiile de la concursul final.
Iată şi premianţii concursului:
Clasa a V-a:
Premiul I: Boroica Adrian (C.N. ,,Gh. Şincai"), Onea Vlad, Pop Călin, Robu Vlad (Şc. ,,N. Iorga")
Premiul al II-lea:  Becsi Paul (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al III-lea:  Ilieş Iulia (C.N. ,,Gh. Şincai")
Menţiune:  Moldovan Nicolae (Şc. ,,G. Coşbuc"), Mociran Iulia (Şc. ,,N. Iorga"), Mota Andrei (C.N. ,,V. Lucaciu"), Stoicescu Vlad (C.N. ,,Gh. Şincai")
Clasa a VI-a:
Premiul I: Petz Alin  (Şc. ,,G. Coşbuc), Zelina Paul (C.N. ,,V. Lucaciu")
Premiul al II-lea:  Buzilă-Gârda Andra (Şc. ,,G. Coşbuc")
Premiul al III-lea: Conţiu Alexandru (Şc. ,,N. Iorga")
Menţiune:  Mercea  Ioana, Gâta  Alexandra, Mardar Paul (C.N. ,,Gh. Şincai"), Varady Iulia (Şc. ,,N. Iorga"), Băban Diana (Şc. ,,G. Coşbuc")
Clasa a VII-a:
Premiul I: Lucaciu  Sergiu (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al II-lea: Pop  Vlad (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al III-lea: Tămâian Andrei (Şc. ,,G. Coşbuc")
Menţiune:  Darolţi Larisa (C.N. ,,V. Lucaciu"), Hagău Iulian, Buciuman Adrian, Petca Diana, Lendeschi Karina, Irimuş Maria, Şofran Iulia (Şc. ,,N. Iorga"), Hort Iulia (Şc. ,,L. Blaga"), Mărieş  Maria, Reznek Carina (C.N. ,,Gh. Şincai"), Berinde Thomas (Şc. ,,A. Iancu")
Clasa a VIII-a:
Premiul I: Sântejudean Tudor (Şc. ,,N. Iorga")
Premiul al II-lea: Zelina Mihai (C.N. ,,V. Lucaciu")
Premiul al III-lea: Iosif Andrei (Şc. ,,N. Stănescu")
Menţiune: Dunca Dan (S.A.M. ,,L. Rebreanu" Dragomireşti), Lucaciu Răzvan, Rednic Paul, Trif Raluca, Sandu Ioana (C.N. ,,V. Lucaciu")
Clasa a IX-a:
Premiul I: Butnar Adrian, Cotan Paul (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al III-lea: Ţînţar Oana (C.N. ,,Gh. Şincai")
Menţiune:  Chiş Selena, Avram Lara, Şimonca Iulia (C.N. ,,Gh. Şincai")
Clasa a X-a:
Premiul I: Bud Cristian (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al II-lea: Stretea Roland (C.N. ,,V. Lucaciu")
Premiul al III-lea: Nicolaescu Andrei, Miclea Andrei (C.N. ,,Gh. Şincai")
Menţiune: Sântejudean Bogdan (C.N. ,,Gh. Şincai")
Clasa a XI-a:
Premiul I: Bretan Alice (C.N. ,,Gh. Şincai")
Premiul al II-lea: Ofrim Adriana (C.N. ,,Gh. Şincai")
Menţiune: Vişovan Adrian, Trif Dan (C.N. ,,Gh. Şincai")
Clasa a XII- a:
Premiul I: Paşca Vlad (C.N. ,,Gh. Şincai")

Informaţie furnizată de către prof. Dana HEUBERGER, CN “Gheorghe Şincai”, Baia Mare

POESIS - GEORGE ŢĂRNEA


E totul rânduit să se întâmple
Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin marile de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

Elegia risipitorului de iubire
Prea uşor pierd vremea
Şi prea greu strâng bani,
Să mai ştiu ce-nseamnă
Preţul unor ani.
Dar, cu toate-acestea ,
Le ofer mereu
Altor ani, de-a-valma,
Casă-n trupul meu.
Numai să nu-mi ceară,
De grabiţi ce sunt,
Vreo scadenţă-n schimbul
Nimbului de sfânt.
Că nu am nici starea
Să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii,
Dintr-o data – ba!
Prea lumesc de tânăr
Şi prea-n toi petrec ,
Să-mi umbrească firea
Anii care trec.

 Cântec De Poet Desuet

Ce frumos cânta poetul, 
Altadata si vorbea
În consens cu alfabetu, 
Despre cât de mult iubea.

Dar s-au dus acele vremuri
Si-a murit acel îndemn -
Tenta mistica-n totemuri, 
Limba ludica, de lemn.

Altii sunt acum la moda
Si se poarta glorios
O iubire mai comoda
Care n-are, curios, 

Nici sumar decor artistic, 
Nici placeri, nici remuscari -
Ca un simplu joc stilistic
Practicat, frecvent, pe scari...

Si-n masini, si-n ascensoare, 
Într-un ritm demential -
Semne slabe de ninsoare
Dupa marsul nuptial.

Sta poetul jos, pe trepte, 
Cu metaforele-n gând;
Nu-i nimic, sa tot astepte, 
Pân-o adormi plângând!

Ca de-ntors din mersul vietii, 
Vreo iubire, nu e chip -
De-asta si ajung poetii
Biete fire de nisip! 


Peste 10.000 de cărţi, puse în vânzare la prima ediţie a Salonului de Carte Bookfest Ardeal

Peste 10.000 de cărţi vor putea fi cumpărate la prima ediţie din Ardeal a Salonului de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 19 - 21 octombrie, la cazinoul din Parcul Central din Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat transmis, joi 27 septembrie, de organizatorii Salonului de Carte, cele mai importante edituri româneşti vor oferi clujenilor ocazia de a-şi achiziţiona titlurile preferate cu reduceri importante.
În cele trei zile cât va dura Salonul de Carte, respectiv 19, 20 şi 21 octombrie, peste zece mii de titluri, din peste 50 de domenii editoriale, îi vor aştepta pe vizitatori.
Preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, Grigore Arsene (foto), organizatorul evenimentului, spune că iniţiativa ar putea contribui la consolidarea "dosarului de candidatură" a municipiului Cluj-Napoca pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2020.
"Îmi doresc ca această iniţiativă să contribuie la consolidarea dosarului de candidatură a municipiului Cluj-Napoca pentru a deveni Capitală Culturală Europeană în 2020. Evenimentele culturale de anvergură au devenit o obişnuinţă pentru clujeni în ultimii ani, iar Bookfest apare astfel firesc, ca o contribuţie necesară la peisajul cultural clujean aflat în plin avânt", susţine Grigore Arsene.Preluare MEDIAFAX

                                                                  Cristian LAURENŢIU


Primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale instruiţi cu privire la alegerile parlamentare


Prefectul Sorin Rednic şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Vasile Pop, au avut astăzi, 26 septembrie a.c., o întâlnire de lucru cu primarii şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale pe tema alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că actele normative care stabilesc cadrul juridic necesar pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului sunt: Legea nr. 35/13.03.2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 46/01.09.2012 privind modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012 şi  Hotărârea Guvernului nr. 888/01.09.2012 privind stabilirea datei de desfăşurare a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012.
Legislaţia prevede că alegerile parlamentare în România se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. Deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 de locuitori. Norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori, a adăugat prefectul de Maramureş. La alegerile parlamentare din anul 2012 dreptul de vot se exercită pe baza actului de identitate: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul simplu însoţit de orice alt document emis de autorităţile străine, care dovedeşte reşedinţa, în cazul cetăţenilor români cu reşedinţa în străinătate; paşaportul simplu cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate; paşaportul diplomatic sau de serviciu, în cazul membrilor reprezentanţelor diplomatice; carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare. La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului din data de 9 decembrie 2012 se folosesc următoarele tipuri de liste electorale: listele  electorale permanente;copiile de pe listele electorale permanente; lista electorală suplimentară.
9 octombrie data delimitării secţiilor de votare
Cel mai târziu la data de 25 octombrie 2012, structurile teritoriale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date tipăresc și pun la dispoziția primarilor listele electorale permanente, în două exemplare. Prevederile legislative prevăd că primarul este obligat să comunice judecătoriei orice modificare în listele electorale permanente. Pentru organizarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului  din anul 2008 s-a înfiinţat Registrul secţiilor de votare, administrat de către Autoritatea Electorală Permanentă, cuprinzând delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare de pe teritoriul României. Secţiile de votare rămân fixe, cu excepţia modificărilor ce necesită actualizarea. Delimitarea secţiilor de votare se stabileşte în termen de 30 de zile de la stabilirea datei alegerilor, cel mai târziu la data de 9 octombrie 2012 de către primari, împreună cu prefecţii şi cu structurile teritoriale ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, fără ca acestea să depăşească limitele colegiilor uninominale pentru Camera Deputaţilor. Secţiile de votare se organizază în localităţile cu o populaţie de peste 1.500 de locuitori, câte o secţie de votare la 1.000 - 2.000 de locuitori;  în localităţile cu o populaţie sub 1.500 locuitori, o singură secţie de votare; se pot organiza secţii de votare şi în satele sau grupele de sate cu o populaţie de până la 1.000 de locuitori, situate la o distanţă mai mare de 3 km faţă de sediul secţiei de votare din reşedinţa comunei, oraşului sau municipiului.Numerotarea secţiilor de votare din ţară se stabileşte de către prefecţi, iar numerotarea secţiilor de votare din străinătate se stabileşte de către Ministrul Afacerilor Externe, prin ordin. Sediul şi dotarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din fiecare coelgiu se vor asigura de către primari, împreună cu prefectul. Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfăşurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare şi aflate în stare bună.

                                                                        Dan Bucă     



SHOW CULINAR CARITABIL LA SPITALUL JUDEŢEAN „CONSTANTIN OPRIŞ” DIN BAIA MARE


Asociaţia Prietenii Spitalului "Dr. Constantin Opriş", împreună cu partenerii: Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi Gold Plaza Baia Mare, organizează vineri, 5 octombrie 2012, ora 19:00, la parterul Gold Plaza Baia Mare, pentru prima dată în Baia Mare, un show culinar caritabil, “Vino să guşti BUCATELE MEDICILOR şi ale lui ADI HĂDEAN”.
Evenimentul va prezenta o reprezentaţie extraordinară susţinută de bucătarul şi bloger-ul culinar Adi Hădean, un show oferit de formaţia Nightlosers şi Big ToneZ, iar, nu în ultimul rând, medicii îşi vor expune bucatele preparate cu propriile lor mâini, care vor putea fi degustate de către cei prezenţi la manifestare. La sfârşitul programului, împreună cu toţi spectatorii, vom înălţa spre cer lampioane. 
Spectacolul va fi prezentat de Dan Coardă.
FONDURILE OBŢINUTE ÎN URMA ACESTUI EVENIMENT VOR FI FOLOSITE PENTRU DOTAREA SECŢIEI DE PEDIATRIE A SPITALULUI JUDEŢEAN DE URGENŢĂ "DR. CONSTANTIN OPRIŞ" BAIA MARE.
Degustarea la acest show, precum şi intrarea în posesia unui lampion se va face pe bază de invitaţie, care presupune o donaţie de 25 lei.
Mulţumim tuturor societăţilor comerciale care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment: GOLD PLAZA, BROASTER CHICKEN, GIROPA, KARTOFFEL, BOURBON CAFÉ, EUROTIP, ADVISIO
.
Informaţii la telefon 0744 486222.

                                                               Cristi SOMEŞAN

Continuă înscrierile pentru concursul “Reporter European”, ediţia 2012

Înscrierile pentru concursul “Reporter European”, ediţia 2012, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene, în colaborare cu Biroul de Informare al Parlamentului European în România, continuă până la data de 1 noiembrie.
 În acest an, jurnaliştii sunt invitaţi să înscrie în competiţie anchete şi reportaje cu privire la una dintre cele trei teme ale concursului: impactul fondurilor europene în România, reforma politicii agricole comune şi Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii. Materialele pot fi înscrise în cadrul celor trei secţiuni – presă audio, presă video şi presă scrisă şi online.
Cele mai bune două materiale jurnalistice vor fi premiate la fiecare secţiune cu câte o tabletă iPad 2, indiferent de tema tratată. Un premiu special va fi acordat celui mai în vârstă jurnalist care va înscrie în concurs cel puţin un material şi care are peste 60 de ani. De asemenea, câştigătorilor li se va oferi oportunitatea să efectueze o vizită în statele membre sau la instituţiile UE pentru întâlniri sau interviuri cu oficiali ai Comisiei Europene, membri ai Parlamentului European, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale sau colegi din mass-media.Organizatorii concursului pun şi la dispoziţia bloggerilor o categorie specială, intitulată sugestiv ”Blogger European”. Un juriu mixt, format din specialişti mass-media, bloggeri şi reprezentanţi ai instituţiilor europene din România, va juriza întregul concurs ”Reporter European”, inclusiv componenta dedicată bloggerilor.

Informaţii suplimentare despre temele propuse pentru această ediţie şi despre condiţiile de participare găsiţi la adresa: http://ec.europa.eu/romania/eu_you/concursuri/reporter_european_2012_ro.htm

 (sursa: ec.europa.eu/romania)

Contact:
Lia Valendorfean, coordonator Centrul regional Europe Direct
tel: +40-264-599544, fax: +40-264-439222

Campanie împotriva violenţei în licee

În perioada noiembrie 2012 – martie 2013, Poliţia Română va derula o campanie ce are ca scop reducerea riscului de implicare a elevilor de liceu în acte de violenţă, anunță IGPR.
Campania are ca țintă aproximativ 20.000 de tineri români, cu vârsta între 15 și 17 ani, elevi în clasele IX-XI. „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!” este principalul îndem adresat de oamenii legii liceenilor români, care sunt încurajați să participe la cât mai multe tipuri de activități pe parcursul campaniei.
În câte un liceu din fiecare judeţ, respectiv din fiecare sector al Capitalei, vor fi organizat sesiuni de informare cu privire la consecinţele actelor de violenţă şi la modalităţile de prevenire a acestora. În același timp, elevii se vor putea implica în activităţi de prevenire a violenţei. Polițiștii vor organiza și câteva întâlniri cu elevii, în cadrul cărora va fi vizionat un film educativ ce prezintă cazurile unor tineri aflaţi în Penitenciarul pentru minori din Craiova şi în Penitenciarul pentru femei Târgşor. Pe baza acestuia vor fi ținute dezbateri despre consecinţele juridice şi sociale ale comportamentelor antisociale.
La avizierul fiecărei şcoli participante vor fi expuse materiale care promovează comportamente non-violente, iar în curțile liceelor se vor distribui pliante cu recomandări preventive. Spre finalul porgramului, se va organiza concursul ”Eseul meu antiviolenţă!”, în urma căruia va fi premiat, multiplicat și înrămat cel mai bun eseu care promovează folosirea mijloacelor non-violente de comunicare.

Management de Proiect, curs cu acreditare naţionalã (COR 242101)


Cursul se adreseazã celor care doresc sã se implice în proiecte de orice naturã, sau care deja lucreazã în proiecte însã doresc sã o facã într-un mod profesionist.
Datoritã multiplelor tehnici şi concepte atât de rãspândite în mediul de business, cursul oferã o excelentã oportunitate de orientare în carierã.
 Formator (Train of Trainers)(10-14.10.2012)
Comunicarea în Organizaţii (20-21.10.2012)
Tehnici de Vânzări şi Persuasiune (19-21.10.2012)
Expert Achiziţii Publice (8-11.11.20112)
Fonduri Structurale (8-11.11.20112)
Cursul acoperã următoarele teme:
•  Iniţierea proiectului - stabilirea scopului şi obiectivelor
•  Instrumente de investigare - Analiza Pareto, Analiza SWOT, Diagrama cauzã-efect
•  Estimãri necesare, contracte - fezabilitatea financiarã - perioada de recuperare (PR), valoarea prezentã netã (NPV), rata internã a rentabilitãţii (IRR)
•  Managementul riscului - ierarhizarea riscului, analiza cantitativã, pregãtirea reacţiilor de contracarare a riscurilor
•  Planificarea activitãţilor - WBS (structura detaliatã a activitãţilor), PBS (structura detaliatã a produsului), diagrama Gantt, uniformizarea resurselor, diagrama reţelelor de activitãţi, ciclul de viaţã al proiectelor
•  Formarea şi conducerea echipei de proiect - rolul managerului de proiect, comunicarea în cadrul proiectului, soluţionarea conflictelor
•  Stakeholders - Identificarea persoanelor interesate şi a presiunilor pe care acestea le pot exercita asupra proiectului
•  Execuţia proiectului - monitorizare continuã şi control, stabilirea jaloanelor, mãsurarea progreselor, corectarea erorilor, managementul schimbãrii. Închiderea proiectului, închiderea contractelor. Monitorizarea cu ajutorul metodei Valorii Dobândite
• Standarde, metodologii ale proiectelor - managementul calitãţii, reflecţii asupra experienţei acumulate
Trainer
Trainer: Corina Curta, consultant în managementul proiectelor şi formator cu experienţã în formarea adulţilor.
 Locul de desfãşurare
Predeal, Hotel Ursuletul (gratuit piscină, saună, jacuzzi)
Costuri de participare
Preţ/participant : 1.359 lei
Opţional: Cazare camera single cu pensiune completă 4 nopţi 880 lei (Predeal)
Examen (condiţionat de participarea şi de Diploma de Studii Superioare): 250 lei Conform legii, nu se percepe TVA pentru cursurile finalizate cu examen CNFPA
Înscrieri
Mai multe detalii aici: www.accedio.ro
Persoana de contact: Ştefan Bãdescu
tel: 0758.888.542
Înscrierea se face completând formularul si trimitându-l prin fax la 0318.105.467 sau prin e-mail la stefan.badescu@accedio.ro
La final, participanţii vor deprinde lucrul cu instrumentele specifice managementului de proiect şi îşi vor dezvolta capacitatea de planificare, control şi lucru în echipã. Cursul are un pronunţat caracter aplicabil, cu exemple practice din diferite situaţii, diferite studii de caz.
Programul este de la 11:00 - 18:30, Miercuri, 09:30 - 17:00 Joi, Vineri şi Sâmbãtã, iar examinarea va avea loc Duminicã la ora 09:30.
Vã puteti completa competenţele profesionale urmând şi alte cursuri din portofoliul nostru: Formator, Manager Resurse Umane, Expert Achiziţii Publice, Expert Accesare Fonduri Structurale, Comunicarea în Organizaţii


                                                                          Ştefan Bãdescu

Ziarist maramureşean obligat de justiţie să scoată din arhiva ziarelor sale de pe internet mai multe articole


CLUJ NAPOCA. Magistraţi Curţii de Apel l-au obligat marţi pe jurnalistul băimărean Ioan Romeo Roşiianu (foto), la ştergerea de pe site-ul unor publicaţii pe care le administrează, mai multe materiale de presă, publicate în ultimii doi ani, despre prestaţia profesională a medicului Mihaela Eugenia Leşe.
Roşiianu a scris în ultimii doi ani mai multe materiale în publicaţiile „Necenzurat” şi „ŞtiriMm”, despre medicul chirurg şi omul de afaceri Mihaela Eugenia Leşe, dar şi despre afacerile soţului, deputatul PDL Doru Leşe Braşoan.
Considerându-se vătămată de materialele respective, şi victimă a unei campanii de presă, medicul l-a acţionat pe jurnalist în instanţă, cerând despăgubiri morale în valoare de 100.000 de lei şi retragerea materialelor de pe pagina de internet a publicaţiilor.
Prima instanţă de judecată, Tribunalul Judeţean Maramureş a aprobat în 19 iunie 2012, doar o parte din daunele morale solicitate de medicul Leşe, în cuantum de 10.000 de lei şi l-a obligat pe pârât să publice la o televiziune locală, de cel puţin ptru ori, dispozitivul sentinţei, după ce acesta va rămâne irevocabil.
„Constată încălcarea drepturilor cu caracter nepatrimonial ale reclamantei, privind imaginea, onoarea, demnitatea şi viaţa privată şi în consecinţă: Obligă pe pârâţi în solidar la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale;
Obligă pe pârât să transmită sonor şi vizual, pe cheltuiala pârâţilor, la postul de televiziune Maramureş TV sau la alte posturi de televiziune, în patru ediţii succesive, în intervalul orar 18.30-20 şi să publice pe site-urile „Ne-cenzurat” şi „Ştirimm” dispozitivul sentinţei, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia”, se spune în sentinţa Tribunalului Maramureş.
Medicul a fost reprezentat în urmă cu o săptămână, la apelul de la Cluj de un avocat, care a revenit cu solicitarea privind daunele morale şi retragerea materialelor considerate defăimătoare de pe site. Reclamantul a ajuns până la a solicita retragerea materialelor de pe toate site-urile care au preluat informaţiile publicate de ziaristul Roşiianu.
Pârâtul s-a apărat singur, arătând în faţa instanţei de judecată că nu a publicat calomnii, ci doar informaţii reale, despre prestaţia profesională a medicului chirurg, atât în calitatea de angajat la stat, cât şi în cea aflată în conflict de interese, la o clinică privată. Roşiianu a mai spus că materialele sale au mai vizat şi afacerile soţului medicului, deputatul PDL Doru Leşe.
Apelul intentat de medic a fost admis marţi parţial la Curtea de Apel din Cluj, unde magistraţii Denisa Beldean şi Anca Pop au dispus în plus faţă de instanţa maramureşeană, eliminarea unui număr de 12 materiale publicate de Roşiianu, despre reclamantă, în publicaţiile sale.
„Obligă pârâtul la eliminarea articolelor prin care se face atingere la drepturile nepatrimoniale ale reclamantei, din cadrul site-urilor Necenzurat şi ŞtiriMm, publicate în datele 21, 25 noiembrie 2010, 21 decembrie 2010, 15 martie, 13 iunie, 22 iulie, 4, 7 august, 3, 24 octombrie, 2 noiembrie 2011 şi 4 ianuarie 2012”. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar este executorie.
Roşiianu ne-a declarat după aflarea soluţiei că va depune recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece nu i se pare normal ca instanţa să cenzureze dreptul la libera exprimare. Mai mult, Roşiianu afirmă că materialele indicate de instanţa de jduecată că ar trebui şterse, reflectă activitatea medicului Leşe, aflată în stare de incompatibilitate în funcţii de conducere simultană atât într-un spital de stat, în clinica privată a familiei şi în conducerea Casei Judeţene de Sănătate din Maramureş.
Luni, 24 septembrie, Judecătoria Cluj a dispus plata unor despăgubiri în valoare de 20.000 de euro, de către publicaţiile „Cancan” şi „Click”, văduvei unui militar sinucis la revenirea în ţară, după detaşarea în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan. Judecătorul Călina Crişan a mai dispus ca publicaţiile citate să şteargă de pe site pozele explicite cu militarul spînzurat, aşa cum a fsot descoperit în 31 martie 2011, într-o pădure de lângă Târgu Lăpuş.

                                                                          Mihai Bacalu

COMUNICAT al Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Patriarhia Română solicită Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să intervină pentru respectarea legislației în vigoare, referitoare la predarea religiei în școlile publice, în urma demersurilor neconstituționale și ilegale întreprinse în mai multe școli din țară de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) în prima jumătate a lunii septembrie 2012.
Astfel, în ziua de 10 septembrie 2012 președintele ASUR, domnul Atila Nyerges a trimis o scrisoare către directorii mai multor unități de învățământ din țară, al cărei conținut este un amestec confuz de articole de lege, citate trunchiat și tendențios, fără legătură cu predarea religiei în școală, cu scopul vădit de a dezinforma și de a intimida. În finalul scrisorii directorii de școală sunt amenințați cu dosare penale pentru abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, potrivit art. 247 din Codul Penal, dacă nu fac înscrierea elevilor la orele de religie, fără un acord explicit din partea părintelui și/sau elevului.
Prevederile constituționale și legale care reglementează statutul orei de religie în învățământul public, „uitate” constant de ASUR în demersurile sale permanente de manipulare a opiniei publice, sunt următoarele:
1. Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege” (art. 32, alin. 7).
2. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor: „În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute” (art. 32, alin. 1).
3. Legea educației naționale nr. 1/2011: Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.” (art. 18, alin. 1-3). Prin urmare, școala nu este obligată să ceară acordul părinților pentru participarea copiilor la ora de religie.
Deoarece în mai multe școli din România reprezentanții ASUR încearcă prin diferite metode crearea unei atmosfere ostile disciplinei religie și intimidarea profesorilor de religie, Patriarhia Română solicită Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să intervină pentru respectarea statutului disciplinei și al profesorului de religie, conform legii.
De asemenea, Patriarhia Română îndeamnă profesorii de religie să se adreseze organismelor abilitate ale statului, atunci când le sunt încălcate demnitatea și statutul de profesori, garantate de Constituția României și de legislația în vigoare. Sursa:basilica.ro

                                                                                Cristian LAURENTIU