vineri, 12 octombrie 2012

Festivalul „Florile Someşului” din Mireşu Mare a ajuns la ediţia a VI-a!


 Duminică, 21 octombrie 2012, în comuna Mireşu Mare, după slujba religioasă, în jurul orei 13,oo, va debuta cea de-.a VI-a ediţie a Festivalului Folcloric pentru Copii „Florile Someşului”, organizat de către Primăria şi Consiliul Local Mireşu Mare, Şcoala Gimnazială Mireşu Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
      Festivalul „Florile Someşului” îşi propune, ca în fiecare an, identificarea de noi interpreţi de muzică populară autentică valoroşi, păstrarea şi valorificarea costumului popular tradiţional, a dansului aşa cum se juca odinioară „La şură” ori la „Vergel” în zonele Chioar, Codru, Lăpuş şi nu numai.
    Concurenţii, în vârstă de până la 15 ani, vor pregăti un cântec de joc şi o doină. Preselecţia se va face în data de 20 octombrie la şcoala din localitate iar concurenţii vor avea asupra lor un CV scris ( curriculum vitae ) care să cuprindă date despre activitatea lor şi premiile obţinute de-a lungul carierei ( unde este cazul).
     Premiile din acest an vor fi în valoare de: 250 lei (locul I), 200 lei (locul II), 150 (locul III) şi 100 (menţiune) la secţiunea solişti vocali. La secţiunea ansambluri folclorice, premiile sunt de: 500 lei, 350 lei, 250 lei şi respectiv 200 lei menţiunea.
    Informaţii suplimentare se pot obţine la telefonul 0748794256, prof. Emilia Pop. Juriul va fi format din personalităţi judeţene şi locale iar în afara concursului vor evolua, printre alţii, cunoscuta interpretă, membră a Ansamblului Naţional „Transilvania” Anuţa Iuga (foto) şi  proaspăt laureata Festivalului Naţional „Ion Petreuş”, Andreea Botiş .
    Vă poftim pe toţi la Festivalul „Florile Someşului” Mireşu Mare, ediţia a VI-a!

                                                                               Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu