joi, 28 iunie 2012

POESIS - NINA CASIAN


Nina Cassian - Candori

« E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.
Aceeasi apa, aceeasi lacomie de trandafir,
aceeasi aplecare a trupului
si spaima de sarut, si a te trezi din somn e-o fericire
si sambata si targul Mosilor,
toate acelasi. »

- Atunci, ce s-a schimbat ? intreaba domnul invatator.

« Nu stiu. N-am invatat lectia.
N-am invatat nici o lectie.
Am lipsit de la lectie.
N-am putut sa vin la scoala
pentru ca am fost sanatoasa. »






Nina Cassian - Iubitul cel prost

Voi scoate o antologie a miscarilor mîinii
(Mîna ta e rece ca o furculita).
Strînge cu farasul tot ce mai ramîne:
Ochiul tau de balta, gura ta pestrita.

Am, de veselie, patruzeci de dinti.
Nu pricepi o iota, am vîslit destul,
Deci, sa spunem gloatei: Domnul e satul,
Mergeti toti acasa-n paturi mai fierbinti.

Îmi vîrîsem capul cu sila în piept
Si-am crezut ca-i blazonul patrat al armurii.
Dar nu era decît buzunarul tau drept.

Si mi-au plîns de mila zîmbetele gurii


- Atunci, am sa te las repetenta, spune domnul invatator.

« Asa si trebuie. O sa mai incerc.
O sa ma straduiesc. Poate ca-mbatranesc
pan’ la semestrul urmator »
 




Unor critici

Unul surd îmi zice:
Fa versul sa strige!

Schiopul spune: Barde,
Du-ma mai departe!

Mutul calea-mi tine:
Zi si pentru mine.

Un netot si-un bleg:
Fa-ma sa-nteleg...

Lenesul ma mîna:
Dormi de-o saptamîna!

Si ma cearta-asa
Ca pe-o sluga rea

Toata viata mea,
Toata viata mea.

luni, 25 iunie 2012

RUGĂ - VASILE DAN MARCHIŞ


Dă-ne Doamne liniştea de atunci
  când ne rugam aşa:
 "Dă-ne liniştea de atunci"

 Iartă Dumnezeule acest partid
dacă ne-a dat o dispoziţie
ca un canon fără acoperire

Doamne lasă-ne pe noi -vagoanele credinţei
să ne ataşăm de tine...
Locomotiva fără vagoane nu-i tren!

ADIO ARTUR DAVID!!!


Fostul campion naţional la box, David Artur, a decedat duminică seară, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Judeţean "Constantin Opriş" din Baia Mare.

David Artur fusese internat de urgenţă în cursul serii, cu dureri puternice în zona toracică, iar starea sa gravă a făcut imposibil transferul la o clinică de specialitate din Tg. Mureş sau Cluj Napoca.

Fostul sportiv de performanţă a mai rezistat trei ore după internare, iar eforturile medicilor de a-l resuscita au fost zadarnice, David Artur decedând la doar 22 de zile de la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Boxerul şi-a început cariera în 1994, la CSM Baia Mare, s-a transferat la Dinamo Bucureşti, pentru care a luptat în 1999 şi 2000, după care a revenit în Maramureş, până în 2004, când a renunţat la activitatea competiţională.

A fost campion naţional de patru ori în intervalul 1996-2001 şi vicecampion de trei ori. A fost cooptat şi în lotul naţional, iar una dintre cele mai bune performanţe a obţinut-o la Jocurile Francofone din Canada (2001), unde s-a clasat pe locul 5, fiind antrenat de Francis Vaştag.

Artur David a avut şi o revenire în sistemul competiţional, în urmă cu doi ani, când a cucerit ultima medalie a carierei, în Campionatul Naţional, bronz la categoria plus 91 kilograme.
Ne întâlnisem la un club unde a servit ceva şi mi-a promis să-mi dea un interviu pentru ziarul electronic "Necenzurat" apreciindu-l pentru curajul de a urca în ring la vârsta lui de peste 33 ani. A iubit boxul dar şi viaţa. Era modest şi cu bun simţ. Înalt ca un brad. Din păcate, ne-a părăsit mult mai repede decât am fi crezut! Dumnezeu să te odihnească în pace, Artur David!
                                                                                     GELU DRAGOŞ

sâmbătă, 23 iunie 2012

24 IUNIE - DRĂGAICA sau SÂNZIENELE


În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene.
Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul).
Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfantul Evanghelist Luca cu amanunte in Evanghelia Sa. Nasterea aceasta a avut loc cu sase luni inainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.
Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituita dupa unii cercetatori, spre a inlocui sarbatorile pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).

Drăgaica, Sânzienele în tradiţia populară

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.
Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu "lantul Sanzienelor", pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.
In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.
In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.
Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.
Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.
Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.
Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.
In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul "boului instrutat". In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.
Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.
De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.
Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan.
În această zi facem şi pomenirea Sfântului Niceta de Remesiana.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Minutul va avea 61 de secunde în 30 iunie 2012


Ultimul minut din luna iunie 2012 va avea 61 de secunde, permitand astfel timpului universal indicat de ceasurile atomice sa compenseze avansul fata de cel realizat de rotatia Pamantului. In Timpul Universal Coordonat (UTC), numit si eronat GMT, trecerea intre 30 iunie si 1 iulie nu se va face ca de oicei, la 23.59 de minute si 59 de secunde, ci la 23.59 de minute si 60 de secunde.

”Inainte de 1972, timpul era dat de astronomie. Pentru a sti ora, se lua in considerare pozitia unui astru, Soarele sau alte corpuri celeste fata de Pamant”, a explicat Noel Dimarcq, directorul laboratorului Syrte (Sisteme de referinta timp-spatiu) de la Observatorul din Paris. El a adaugat ca ”astazi, timpul este construit, stabilit si masurat cu ajutorul ceasurilor atomice care sunt infinit mai stabile decat timpul astronomic”.

Parcul mondial care cuprinde cateva sute de ceasuri utilizate la stabilirea Timpului atomic international (TAI) masoara modificarile interne ce intervin in atomii de cesiu si permit impartirea unei secunde in aproape 10 miliarde de mici gradatii.

Daca TAI este o scara a timpului continua, timpul dat de ”ceasul Pamantului” este mai putin uniform. Rotatia planetei este supusa multor intamplari, cum ar fi mareele, legate de efectele Lunii, variatiile vanturilor, etc. Astfel, o rotatie a Pamantului in jurul lui insusi este in august mai scurta cu una la doua milisecunde decat o rotatie efectuata in februarie.

”Timpul dat de orientarea Pamantului sfarseste prin a devia de la timpul atomic.Pentru a evita ca diferenta dintre cele doua sa nu fie prea mare, comunitatea internationala - printre care Serviciul international penru rotatia terestra si sisteme de referinta (IERS) din cadrul Syrte - a decis sa adauge o secunda la UTC”, a mai spus Noel Dimarcq.

De fiecare data cand diferenta se apropie de 0,9 secunde, IERS intra in actiune si anunta faimoasa ”secunda intercalara”, aplicata numai pe 31 decembrie sau 30 iunie. Un asemenea eveniment este prin definitie neregulat ca si rotatia Pamantului. De exemplu, ultimul a avut loc pe 31 decembrie 2008, iar pe 30 iunie se va adauga a 25-a secunda la timpul universal de la introducerea acestui sistem.

Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru nu va insemna mare lucru. Insa sistemele de inalta precizie, cum ar fi satelitii sau unele retele informatice, trebuie sa tina seama de acest ”salt de secunda” daca nu vor sa provoace un decalaj potential catastrofal. Este de altfel motivul pentru care nu se programeaza nicio lansare de racheta in astfel de zi, un decalaj chiar si atat de mic putand da peste cap calculele.

Considerand ca aceasta secunda intercalara duce la perturbari si erori, unele tari si firme cer abolirea ei si respectarea stricta a timpului atomic. Este cazul sistemului de geolocalizare american GPS care, contrar omologului sau rus Glonass, nu mai foloseste secundele intercalare din 1980. Insa GPS adauga secundele care lipsesc fata de UTC in semnalul pe care-l trimite la sol, a mai aratat Noel Dimarcq, care considera ca ”exista doua moduri de a corecta, inainte sau dupa”. Preluare AGERPRES

ŞOCANT !


Sinuciderea francofonului Adrian Năstase mă duce cu gândul la fostul premier francez, tot socialist, Pierre Beregovoy, care a reuşit, prin acelaşi procedeu, să-şi pună căpăt zilelor în 1993.
Acum, ratarea actului suicid se datorează ofiţerului cu prezenţă de spirit şi a intervenţiei divine.
De ce ? O să aflaţi la timpul potrivit.
Până una-alta, ştirea are numărul 666 în Stareanaţiunii.com şi face ocolul lumii.
Suntem în plin Shakespeare.
Nu ăsta l-a plagiat pe Bacon ?!?
Cinismul celor de la Kamikaze şi Noua Republică (!) m-a luat prin surprindere. Băieţii l-ar fi vrut cu găurile la vedere, cu sângele gâlgâind şiroaie, iar reporterii, de tot soiul, să-l întrebe insistent: Cum vă simţiţi, domnule Năstase, cu cătuşele la mâini ?
Faptul că avem şi noi câţiva poliţişti profesionişti este de condamnat. N-ar fi exclus să fie daţi afară !
Se pare că unii dintre noi au mari probleme la mansardă. Înclin să cred în statistica cu privire la sănătatea mintală a naţiunii române. Peste 50% din populaţie cu probleme de ordin psihic.
Să fie canicula de vină ?
Mă gândesc. Dacă lui Năstase i-au dat 2 ani pentru o bagatelă de 2-3 milioane+nişte termopane, câţi ani va lua preşedintele în funcţie, căruia i se pun în sarcină fapte mult mai grave ?
Nu e cazul să le mai enumăr. Sunt arhicunoscute. 
Ipoteză. Dacă tot au fost vecini, prin tinereţe, nu ar putea fi vecini şi la noua locaţie ?
 22 iunie 1941: „Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul !... Înainte. Să luptaţi pentru gloria Nemului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri …”. Cine să-şi mai aducă aminte ?
Cohorta falşilor colonei şi generali expune Armata Română la un ridicol total. De fapt, la ce puteai aştepta de generalul-izmană ? Mai multă înjosire nu cred că există în istoria noastră militară. Se repetă istoria anilor ‘50, când pe Ceauşescu&Co partidul au fost făcuţi generali din analfabeţi.
Dar, există o motivaţie. Atunci era dictatură şi ocupaţie străină !
 Se joacă, în Capitală, cu  cassa închisă piesa Dineu cu proşti.
Succesul este asigurat de numeroasele dubluri pentru rolurile principale, atent selecţionate din viaţa politică, culturală, sportivă. Astfel, niciun spectacol nu seamănă cu cel din seara anterioară.
 Tânărul plagiator (!) Ponta va demisiona.
PSD-ul pregăteşte, deja, un nou premier.
Se propune o replică a celui aflat la Cotro srl.
Incult, bădăran, cinic, prost crescut, răzbunător, plin de ifose, şmecher, bişniţar, colonel …
Suntem în Anul Caragiale. Orice e posibil.
 Ultima oră ! Au început săpăturile la Ulpia Traiana Sarmisegetuza.
Se caută de zor lucrarea de diplomă a lui Traian … Băsescu.
Despre cea de doctorat nu se pune problema !
 A trecut şi cea mai lungă zi din 2012 !
Caniculă uşoară !


                                                          Sergiu Gãbureac

In memoriam - dr. AURELIAN MAN

Am aflat doar joi, 21 iunie 2012 citind ziarul "Graiul Maramureşului" de trista veste a trecerii în eternitate a doctorului de excepţie AURELIAN MAN. Iată în întregime comunicatul dat de către colegii acestuia de la Spitalul Judeţean "Constantin Opriş" Baia Mare, director dr. Călin Pop: "Un adevărat PRIETEN AL COPIILOR s-a stins din viaţă. Regretăm nespus că ne-a părăsit unul dintre cei mai desăvârşiţi şi de excepţie medici ai Maramureşului, care şi-a exercitat nobila profesie de MEDIC CHIRURG PEDIATRU, timp de peste 30 ani. Cu o memorie excepţională, dr. MAN AURELIAN îşi recunoştea foştii micuţi pacienţi după nume, rămânând prieten pe viaţă cu aceştia. Acest ADEVĂRAT OM, de o modestie rară, mereu cu zâmbetul pe buze, va dăinui în suflete a mii şi mii de copii, generaţii întregi pe care i-a vindecat, iar pe părinţi i-a alinat. Maramureşenii au pierdut un medic de valoare, un om deosebit cum rar mai întâlneşti. Odihnă veşnică!"
Aş mai zăbovi puţin asupra MEMORIEI acestui om de excepţie - dr. AURELIAN MAN - şi l-aş cita pe prof. Titus Pop, director Centrul de librării: "A plecat dintre noi dr. Aurelian Man, alinătorul şi vindecătorul atâtor copii şi părinţi suferinzi. A fost doctorul de excepţie, de suferinţe trupeşti dar şi sufleteşti. Nici un părinte de copil bolnav n-a plecat vreodată speriat sau fără credinţa în bine, după o discuţie cu dr. Man. A fost omul care a avut vocaţia prieteniei adevărate. Sunt peste 30 de ani de când s-au cimentat în jurul lui prietenii care durează şi azi. Am suferit şi ne-am bucurat, am trăit împreună evenimente de familie, bucuria sărbătorilor religioase, am cutreierat ţara, ne-a purtat prin locurile unde şi-a început slujba de medic şi peste tot am gustat din respectul pe care i-l purtau peste timp oamenii ce l-au cunoscut şi preţuit ca OM şi MEDIC. Plecat prea devreme dintre noi, va rămâne mereu prezent în în inimile noastre".
Sincere condoleanţe DOAMNA DIRIGINTĂ GETA MAN şi din partea foştilor dumneavoastră elevi la Şcoala Lucăceşti,  învăţătorii Ana şi Gelu Dragoş

Şi diamantele strălucesc...


Profesorul de matematică Dumitru Chiş s-a născut într-o familie descendentă de pe ambele crengi din spiţa voievozilor Maramureşului. "A mai fost un dascăl cu numele meu la începutului secolului XX, el a plecat ca reprezentant al Săliştei la Alba Iulia, s-a ocupat de destinele dascălilor şi a însufleţit cu lumina slovelor câteva generaţii de şcolari. Am slujit toată viaţa mea profesia, familia, am avut credinţă şi m-am rugat pentru sănătate. Bucuria vine din lucruri mărunte iar căldura sufletească vine din inimile celor ce ne înconjoară. Nu cu mine trebuie să vorbeşti despre cariera mea de profesor, caută-i pe elevii mei ajunşi în societate. Ei vor putea vorbi despre faptele mele: ing. Ioan Chiş, ing. Vasile Vlad, ing. Vasile Iuga, ing. Ioan Vlad, cercetătorul dr. Manuela Iuga, dr. Vlad Cătălin, dr. Vlad Delia dar şi prietenii mei dragi, conf. univ. dr. Nicolae Iuga, prof. Ioan Mureşan (dir. la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai"), prof. Ioan Berci (dir. la Colegiul Naţional "Dragoş Vodă")”.
Mă bate pe umăr şi mă îmbărbătează, cu el orice colaborare pe tărâmul educaţiei este posibilă. Are o mulţumire de sine  când rosteşte numele fiicelor sale, Monica - doctor în psihologie şi Irina - doctor în medicină. Fetele  nu l-au făcut de ruşine. Ele sunt argumentul măreţiei sale. Ele sunt exemplul de reuşită în viaţă, îndemnul generaţiilor care s-au întâlnit în faţa tablei pline de exerciţii cu profesorul Dumitru Chiş.
Nu e uşor să fii directorul unei şcoli timp de peste 25 de ani. Şcoala din Sălişte a devenit renumită. Şcoala poartă numele lui Eminescu. Şcoala poartă amprenta demnităţii lui Dumitru Chiş care spre surprinderea mea este un mare sentimental.
"Încă din primii ani de profesorat mi-am fixat reperul unui dascăl întruchipat de un mare actor de culoare, Sydney Poitier, în filmul "Domnului profesor cu dragoste".
Dumitru Chiş s-a născut în Săliştea de Sus pe 3 ianuarie 1948, a făcut parte din prima generaţie a liceului de cultură generală, secţia reală din Borşa, între anii 1961-1965. După ce a urmat Institutul Pedagogic din Baia Mare între anii 1967-1970, şi-a definitivat studiile superioare în cadrul Universităţii din Timişoara, specializarea matematică pe care a absolvit-o în 1979. Se căsătoreşte cu profesoara de limba română, Maria Vlad, apoi urmează ascensiunea profesională promovând examenul de definitivat de gradul II şi I, ultimul la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.
În calitate de profesor de matematică, pe parcursul anilor, a dat foarte multe generaţii de elevi care au urmat cursurile facultăţilor, astăzi sunt medici, ingineri, economişti, profesori, jurişti, cercetători în diferite domenii, unii dintre aceştia sunt şi cadre universitare în ţară sau în străinătate.
Anii au trecut pe nesimţite. Şlefuitorul de diamante s-a apropiat de pensionare. Elevii din Săliştea de Sus au vizionat filmul: Domnului profesor cu dragoste! Bărbatul Dumitru Chiş a avut în colţul ochilor o lacrimă. Cuvintele colegului de generaţie au aceeaşi reverberaţie ca la început: Dumitru Chiş  a dat noi dimensiuni nobilei misiuni de dascăl. A îmbinat exigenţa cu toleranţa şi omenia, câştigând preţuire şi prestanţă. Dumitru Chiş a primit din partea elevilor şi colegilor prin profesia aleasă, recunoaştere şi respect!
Ora liniilor paralele s-a terminat. Ora teoremei lui Pitagora e pe sfârşite, cercul profesiei s-a închis plin de satisfacţii şi împliniri. Dumitru Chiş trăieşte pentru generaţiile sale ca un mare sentimental printre matematicieni.
Acest minunat silogism "şi diamantele strălucesc" se potriveşte bine cu un alt silogism "şi oamenii sunt oameni" care sună minunat în acest context despre personalitatea prof. Dumitru Chiş.
                                                                                 Nicoară Mihali

Lista ofiţerilor numiţi la strict secret de generalul „Izmană” Oprea


Postul de televiziune „Antena 3” a publicat, 20 iunie 2012 în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, realizată de Mihai Gâdea, lista cuprinzând mai multe persone din viaţa publică românească, avansate în grad militar, de fostul ministru UNPR al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. Cei mulţi din lista publicată de Antena 3 au primit gradul de colonel, unii având grade militare mult mai mici.
În listă sunt incluşi de-a valma politicieni, jurnalişti, foşti miniştri, primari, preşedinţi de consilii judeţene.Printre ei şi Robert Turcescu, în dreptul numelui fiind trecută apartenenţa politică: „PDL” şi gradul acordat: „colonel”.
Colonel a ajuns, conform aceleiaaşi surse, şi fostul prim-ministru de 78 de zile, Mihai Răzvan Ungureanu.
Printre cei avansaţi la gradul de colonel se află şi fosta secetară şefă a lui Boc, Ştefania Ferencz.
Conform informaţiilor difuzate de Antena 3, Turcescu a ajuns colonel deşi nu şi-a satifăcut nici măcar serviciul militar.
Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat la Antena 3 că Armata va declanşa procedura în Justiţie pentru anularea ordinelor lui Oprea, pe care îl consideră responsabil de gest, de avanasare în grad a oamenilor politici şi a jurnaliştilor.
Dacă vă întrebați de ce nu apar pe lista coloneilor și maiorilor nume precum Andreea Pora, Ion Cristoiu, Rodica Culcer, Mircea Marian, Horia Alexandrescu și multe, multele altele, răspunsul nu poate fi decât unul: aceștia sunt deja... generali!
Lista:
- Apostu Sorin – PDL – Locotenent – colonel – 2011
- Arnăutu Decebal – PDL – Colonel – 2010
- Bardan Cornel Ştefan – PDL – Colonel – 2010
- Blejnar Sorin – Şef ANAF – PDL – Colonel – 2011
- Botiş Ioan – Nelu – Deputat, Ministrul Muncii – PDL 2010
- Boureanu Cristian – Deputat – PDL – Colonel – 2011
- Brînză William Gabriel – Deputat – PDL – Locotenent Colonel – 2011
- Brînză Daniel – Secretar Executiv Diaspora – PDL – Colonel – 2011
- Bud Nicolae – deputat PDL Maramureș – colonel 2010
- Falcă Gheorghe – Primar Arad – PDL – Maior – 2010
- Ferencz Ştefania Gabriela – Secretar Adjunct al Guvernului – PDL – maior
- Flutur Gheorghe – Preşedinte Consiliu Judeţean Suceava – PDL- Colonel 2011
- Alexandru Lăzărescu – Director TVR – PDL – colonel – 2011
- Robert Turcescu – Jurnalist – PDL – Colonel – 2010
- Mihai Răzvan Ungureanu – Premier – PDL – Colonel 2011
- Gheorghe Ştefan – PDL Neamţ – PDL – Colonel 2010
- Ialomiţeanu Gheorghe – Ministru de Finanţe – PDL – Colonel 2010
- Iliescu Valentin Adrian – Şeful Dep. pt. Relaţia cu Parlamentul- PDL- Colonel 2010
- Liviu Negoiţă – Primar sect.3 – PDL – Colonel 2012
- Oltean Ioan – Deputat – PDL Colonel 2010
- Preda Cezar Florin – Vicepreşedinte PDL – Colonel 2011
Ministerul Apărării Naţionale va organiza o comisie care va analiza modul în care fosta conducere a instituţiei a acordat gradele militare, cele acordate pe nedrept urmând să fie retrase, a declarat, joi, la Galaţi, ministrul de resort, Corneliu Dobriţoiu.
“Fenomenul este unul foarte amplu. Noi vom organiza o comisie de analiză a fiecărui caz în parte, în aşa fel încât la sfârşitul acestui proces de scurtă durată să adoptăm măsurile administrative şi legale necesare în scopul retragerii gradelor oferite în mod oneros şi redării demnităţii şi respectului pentru gradul militar”, a declarat, joi, ministrul Apărării.
Potrivit lui Dobriţoiu, chiar dacă aceste grade au fost acordate unor cadre în rezervă, ele nu sunt mai puţin importante, iar avansarea de la soldat sau absolvent la gradul de colonel este una jignitoare pentru armată.
“De regulă, avansările cadrelor militare în rezervă se fac în urma unor activităţi de pregătire a rezervei, activităţi care se încheie cu unele aprecieri de serviciu. În baza acestor aprecieri oamenii se avansează în câte o treaptă, nu ca Făt-Frumos, Fiul Iepei, să crească într-o noapte cât alţii în zece ani. Fiecare grad are impactul lui emoţional şi valoarea lui simbolistică, ori în momentul în care cineva care nici nu a trecut prin armată, sau când a văzut armata a excclamat «Uite, mamă, trec soldaţii!», a ajuns de la soldat sau de la absolvent la gradul de colonel este mult prea mult, iar instituţia aceasta nu merită jignită în acest fel”, a cocnchis Dobriţoiu.
Ministrul Apărării Naţionale s-a aflat, joi după-amiază, la Galaţi, unde a participat la ceremonia de repatriere din Afganistan a militarilor care fac parte din Elementul de Comandă şi Control Zabul şi a Batalionului 1 Manevră.

„Zilele filmului pentru copii” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare


Luni, 25 iunie 2012 este prima zi din programul derulat în fiecare vacanţă de vară de Secţia pentru copii, “Zilele filmului pentru copii”, anul acesta la a VIII-a ediţie.
Sunt aşteptaţi preşcolari şi şcolari începând cu ora 10,oo la o noua serie de filme noi achiziţionate special pentru această manifestare de conducerea Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean.
Programul filmelor este afişat la sediul Bibliotecii Judeţene şi pe site-ul instituţiei.

                                          Corina Şandor Martin


La Târgul de carte „Caravana BookLand” au citit doar bărbaţii!


  Vineri 22 iunie a.c., de la ora 19,oo,  într-un spaţiu special amenajat la Gold Plaza Baia Mare, după ce în prealabil au evoluat pe scenă cu mult talent şi aplomb elevii Palatului Copiilor, director Doina Bentu - a avut loc o Sesiune de lectură publică la care au participat poeţii băimăreni: Igor Ursenco (moderator), Ioan Dragoş, Mihai Ganea, Gelu Dragoş dar şi poetul clujean Ştefan Bolea. Aceştia au recitat câte 3-4 poeme iar atmosfera deşi nu a fost una de cenaclu, numărul spectatorilor statornici a fost identic (27).  
          Pentru mine a fost straniu să-l ascult pe Mihai Ganea recitând despre durerile celor din Ferneziu într-un poem sfâşâietor iar cineva să arunce o privire şi să treacă mai departe cu căruciorul plin de bunătăţi (în mod cert şi cu niscavai E-uri!). Poate că aşa este şi în U.E. şi de aceea când vine câte un artist străin în Maramureş se simte bine şi nu ar mai pleca prea curând de aici. Poate că nu reuşesc eu să văd lucrurile cum trebuie referitor la poezie, intimitatea şi spaţiul ei...
         Revenind la Târgul de carte BookLand să spunem că sunt expuse titluri generoase, din toate domeniile (beletristică, artă, ştiinţă, S.F., umor, etc) dar şi preţurile sunt „pipărate” pentru o carte pe care ţi-o doreşti cu adevărat în bibliotecă în postură de bugetar român şi consumator de literatură. Mai găseşti ici-colo câte o carte şi la 5 lei dar majoritatea sunt de la 35 lei în sus. Şi iar se întâmplă ceva straniu în spaţiul mioritic, cine are bani nici nu se apropie de standul cu cărţi iar cine nu are bani se bucură dacă poate să cumpere o carte numai că BookLand-ul trece...
     Organizatorul acestei manifestări  şi a târgului deschis până duminică, 24 iunie, ora 22,oo este Robert Zaharia iar sub aceeaşi umbrelă a „BookLand-ului” se integrează şi regăseşte librăria on-line www.book-land.ro

                                                                                       Gelu DRAGOŞ

vineri, 22 iunie 2012

Scriitorului Ion Pop i-a fost decernat Premiul "Omnia" al revistei "Nord Literar"


Mireşu Mare prin dr. Ion Pop a fost în centrul atenţiei la decernarea premiilor „Scriitorul Anului”

         Vineri, 22 iunie 2012 a avut loc decernarea premiilor: „Scriitorul Anului” şi „Marele premiu pentru literatură” în cadrul manifestării primei ediţii a „Zilei Scriitorilor” organizată de Primăria Baia Mare prin energicul primar Cătălin Cherecheş. Manifestarea a avut loc în sala „Europa”, o sală modernă în care a funcţionat aşa cum trebuie aerul condiţionat, iar  moderator atent a fost Săluc Horvat.
          A fost o întrunire reuşită din toate punctele de vedere – oaspeţi de seamă ai culturii ardelene şi naţionale, atmosferă plăcută, cuvinte înţelepte şi multă metaforă în discursul celor prezenţi.
         Prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu a fost răsplătit cu titlul „Scriitorul Anului” şi „Marele premiu pentru literatură” pentru activitatea Domniei sale de-a lungul timpului, atât în calitate de cadru universitar  la Universitatea de Nord cât şi în aceea de director al revistei „Nord Literar”. Oarecum stânjenit, acesta a spus: „Le mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine şi au vorbit cu atâta generiozitate despre activitatea mea.  M-au pus într-o teribilă încurcătură. Îmi venea să ies şi să ascult eventual o înregistrare ulterior. Nu ştiu daca am roşit sau nu, dar în interior în mod cert. Nu sunt obişnuit cu aşa ceva.”
          În partea a doua a manifestării au fost acordate de către revista culturală „Nord Literar” diplome după cum urmează: Premiul „Omnia” – prof. univ. dr. Ion Pop; dr. Mircea Muthu (critică literară); dr. Horia Bădescu (poezie); Teo Moldovan şi Ştefan Jurcă (proză).
   Surprizele au continuat însă pentru universitarul clujean Ion Pop, născut în comuna Mireşu Mare, deoarece Consiliul local şi primarul Virgil Prună i-au sponsorizat la Editura „Eikon”, director Vasile George Dâncu o carte intitulată „Ion Pop – şapte decenii de melancolie şi literatură”, carte oferită de către directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Teodor Ardelean, care a spus: „Mireşu Mare oricum este în centrul atenţiei acum domnule dr. Ion Pop deoarece la alegerile din 10 iunie a fost balotaj. Fie ca cel care va prelua frâiele comunei să sprijine cultura şi oamenii zonei”.
        Subsemnatul a mulţumit pentru editorialul scris de către poetul Gheorghe Pârja în „Graiul Maramureşului” de vineri care face referire la alegerile din Mireşu Mare şi distinsul scriitor clujean, iar într-un gest de omenie şi gazdă ospitalieră domnul Pârja i-a oferit ziarul cu editorialul semnat de dânsul. Dr. Ion Pop în cele trei intervenţii savurate şi ascultate cu mare atenţie de public a făcut referire la locul naşterii, Mireşu Mare, acolo unde a ţipat şi plâns pentru prima data şi vădit emoţionat a spus: „ Sunt recunoscător pentru acest premiu cu atât mai mult cu cât vine dintr-un loc în care am tras prima gură de aer şi am scos primul ţipăt când am ieşit în lume şi de care evident sunt foarte legat. A vorbi despre rădăcini este aici un lucru care nu mai ţine de metaforă, ci de realităţi.” Domnul Pop a avut ceva de lucru oferind cartea cu autograful său numeroşilor admiratori şi prieteni. N-aş dori să uit pe nimeni dar au fost prezenţi printre alţii în afară de premianţi: dr. Teodor Ardelean, dr. Ioan Marchiş, Săluc Horvat, dr. Viorel Pop, dr. Ştefan Mariş, Aurel Pop, Dan Săuca, Andreea Hedeş, Gheorghe Pârja, Florica Bud, Bety Kirmajer Donca, Anca Goja, dr. Valeriu Oros, Terezia Filip, Augustin Cozmuţa, Ioana Petreuş, Ioan Dragoş, Igor Ursenco, Radu Ulmeanu, Ileana Şteţco, Nicolae Scheianu, Rodica Dragomir, Toma Gross Rocneanu, Vasile Leschian, Dumitru Fânăţeanu, Corina Şandor Martin, Dan Coardă.
          “Ziua Scriitorului” a fost organizată de Primăria Baia Mare, Asociaţia băimăreană a Scriitorilor, Reprezentanţa pentru Maramureş a Uniunii Scriitorilor şi Revista „Nord Literar”.
      Primarul Cătălin Cherecheş a promis că de anul viitor va institui şi un premiu care va fi acordat tinerilor condeie întru încurajarea acestora. N-a uitat să amintească şi de „Parcul Scriitorilor” care va fi inaugurat cât de curând.
        La final cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă unde şi-a făcut apariţia şi...ing. Ioan Mătieş. Acesta s-a îmbrăţişat cu dr. Ion Pop şi l-a invitat la el acasă pentru a servi din bunătăţile locului, să-şi amintească de zilele copilăriei. Acesta a promis că se va reîntoarce în Mireş cu drag când timpul îi va permite. Când v-am spus că Mireşu Mare a fost în centrul atenţiei m-aţi crezut cu adevărat?!

                                                                                      Gelu DRAGOŞ

Gluma zilei


Traversând o stradă, un oltean este izbit de o maşină, dar nu păţeşte nimic.
Totuşi, şoferul îi pune câteva monede în mână ca să împace lucrurile. Încântat, olteanul i se adresează:
- Muică, veniţi des pe aici ?!

Semnificaţii istorice pentru 23 iunie 2012


1846 - S-a născut George Sax, inventatorul saxofonului

1848 - Dimitrie Brătianu este acreditat ca agent diplomatic al Ţării Româneşti pe lângă Cabinetele din Pesta şi Viena, pentru a susţine cauza Principatelor pe lângă revoluţionarii din Imperiul Habsburgic

1860 - A fost înfiinţat Serviciul Secret al Statelor Unite ale Americii

1867 - S-a născut istoricul Iulian Martian, membru al Academiei Române (m. 26 octombrie 1937)

1881 - Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Spania

1910 - S-a născut dramaturgul Jean Anouilh (opere: "Invitaţie la castel", "Ciocârlia", " Micuţa Molière") (m. octombrie 1987)

1912 - S-a născut matematicianul Alan Turing, pionier al informaticii. A realizat o contribuţie interesantă la dezbaterea privind inteligenţa artificială - Testul Turing. (m. iunie 1954)

1944 - A murit, la Londra, pictorul român Arthur Segal. (n. 23 iulie 1875)

1961 - A intrat în vigoare Tratatul asupra Antarcticii, elaborat în anul 1959. Tratatul bloca, pe o perioada de 30 de ani, pretenţiile oricărui stat la o suveranitate teritorială în Antarctica

1990 - Parlamentul Republicii Moldova a adoptat declaraţia de suveranitate

1995 - S-a deschis Bursa de Mărfuri Bucureşti

1995 - Încetează din viaţă doctorul Jonas Salk, creatorul primului vaccin împotriva poliomielitei. (n. 28 octombrie 1914)

2000 - Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din "Faust" de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra

joi, 21 iunie 2012

Se mai încheie un an şcolar la Şcoala Mireşu Mare


Festivitatea de premiere a celor mai performanţi elevi din Şcoala cu clasele I-VIII Mireşu Mare a avut loc în data de 21 iunie a.c., de la ora 10,oo pe platoul din curtea şcolii, când canicula nu apăruse încă. În prezenţa unui public numeros format din elevi, profesori şi părinţi au fost premiaţi şi răsplătiţi cu diplome, cărţi şi coroniţe cei mai merituoşi elevi, începând cu clasa I şi terminând cu cele două clase de-a VII-a. Momentul de azi a fost deosebit de emoţionant şi pentru faptul că profesoara de biologie Cornelia Mureşan s-a pensionat după 38 de activitate didactică rodnică, activitate începută în Băiţa de sub Codru, continuată la şcolile din Fericea, Chelinţa, Ulmeni, Iadăra şi Mireşu Mare. În acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş prin doamna director Lucica Mogoş i-a oferit o diplomă de excelenţă iar noi, colegii - îmbrăţişări, aplauze şi mulţumiri pentru modul cum a ştiut să se comporte de-a lungul activităţii profesionale cu elevii, ceilalţi dascăli, părinţii, comunitatea în general.
    Să vă bucuraţi măcar de atâţia ani de pensie cât aţi dăruit elevilor pentru a iubi natura, frumosul, pentru a deveni oameni în adevăratul sens al cuvântului!

                                                                                          C.L.

Carte, cultură, fashion şi multă distracţie, în Gold Plaza din Baia Mare


Caravana BookLand si-a inceput de ieri activitatea in Baia Mare si ii asteapta pe toti iubitorii de lectura, fashion si evenimente culturale sa vina in Centrul Comercial Gold Plaza, la o intalnire distractiva cu cel mai avangardist, dinamic, cult, cool si prietenos targ de carte din Romania. BookLand a ajuns la Baia Mare pregatit cu un playlist de peste 9000 de titluri de carte, muzica, film si jocuri, de la cele peste 70 de edituri participante. Am pregatit o surpriza si pentru cele mai pasionate fashioniste: colectia de haine vintage a Monicai Tatoiu va fi expusa alaturi de cartile noastre intreaga saptamana, iar doritoarele vor putea chiar sa achizitioneze obiectele vestimentare preferate.

BookLand aduce artistii si scriitorii la mall!

In cadrul caravanei vor expune lucrari pe parcursul acestei saptamani sculptorul Gyuri Csaba si pictorul Simion Muntean. Tot in cadrul BookLand, vineri, 22 iunie, de la ora 19.00, aveti ocazia sa asistati la o sesiune de lectura publica cu bine-cunoscutii scriitorii baimareni Igor Ursenco, Nicolae Goja, Vasile Muste, Florica Bud, Nicolae Scheianu, Ioan Dragoș, Gelu Dragoș, Ileana Stetco, Ștefan Bolea.


Pentru azi, 21 iunie, de la ora 18.30, copiii baimareni, coordonati de profesorii lor, au pregatit un spectacol exceptional. Vor fi prezenti elevii de la Scoala Populara de Arta din Baia Mare, impreuna cu profesorii Dan Daniel – prof. coordonator viori, Vasile Goci – prof. coordonator clarinet si Grigore Simionca – prof. coordonatorul al Ramonei Darha, tanara interpreta de muzica populara.

Te asteptam cu drag in Gold Plaza sa-ti iei portia de cultura! Povestea continua.
“BookLand vine acolo unde oamenii sunt deja. Nu-i cheama, ci ii urmeaza!”

Despre BookLand
Caravana BookLand
Caravana BookLand este cel mai inedit targ de carte, muzica, film si jocuri, aflat la a 2-a editie, prezent pe parcursul anului 2012 in 39 de orase din tara, timp de 42 de saptamani.
Conceptul BookLand este unul inovator, atat prin aria geografica de acoperire, cat si prin amploarea sa, reunind mii de titluri sub aceeasi umbrela. BookLanderii sunt asteptati cu numeroase premii, concursuri, oferte speciale si momente de exceptie in principalele centre comerciale din Romania, precum si in cadrul librariei on-line www.book-land.ro

Libraria online www.book-land.ro
Sub aceeasi umbrela, BookLand integreaza si libraria on-line – www.book-land.ro - portal ce ofera cele mai noi titluri, recomandari, promotii si oferte speciale in materie de carte, muzica, film, jocuri, cadouri si birotica, fiind la dispozitia vizitatorilor sai si dupa ce Caravana BookLand a plecat catre o noua destinatie.



INVITAŢIE LA EXPOZIŢIA NAŢIONALĂ DE REVISTE ŞTIINŢIFICE, DE CULTURĂ, ŞCOLARE, MATERIALE ŞI WEB-URI PUBLICITARE "ANELISSE", EDIŢIA A V-A, IAŞI


PETIŢIE DE MENŢINERE ÎN FUNCŢIE A MINISTRULUI LIVIU MARIAN POP!


http://www.petitieonline.com/meninerea_in_funcia_de_ministru_al_educaiei_pe_domnul_pop

Avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş!


Instituţia Prefectului a primit  de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi răcire accentuată a vremii.  În atenţionare se menţionează că în, intervalul 22 iunie a.c., ora 18.00 - 23 mai a.c., ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la nivelul întregului judeţ. Vor fi frecvente descărcări electrice, averse, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie.Local, precipitaţiile vor avea caracter, torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi, local 20-25 l/mp. Pe arii restrânse, mai ales în zona de munte, se vor înregistra căderi de grindină. Pentru după amiaza de astăzi şi de mâine, 22 iunie a.c., rămâne în vigoare atenţionarea cod galben de caniculă şi disconfort termic, când indicele de disconfort termic va atinge pragul critic de 80 unităţi.
Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost atenţionaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă  cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii.  La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este obligată să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol. O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot prăbuşi sub rafalele puternice ale vântului, care pot produce daune însemnate sau pune în pericol integritatea persoanelor aflate în autovehicule. Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor,panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt sau de precipitaţii însemnate. Nu se recomandă parcarea autovehiculelor pe poduri şi podeţe care, datorită precipitaţiilor torenţiale, pot fi colmatate de aluviuni şi deşeuri de material lemnos şi care pot obtura cursul de apă.  Echipe de intervenţie sunt pregătite să remedieze eventualele deficienţe care pot apărea în reţelele de furnizare a energiei electrice, apă şi canalizare, gaz şi telefonie. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor  asigura şi  monitoriza secţiunile de scurgere a apelor rezultate în urma precipitaţiilor, în zona şanţurilor, rigolelor, văilor şi pâraielor.
Urmează perioada de weekend, iar turiştii care doresc să străbată traseele montane li se solicită să renunţe la parcurgerea unor sectoare montane dificile sau necunoscute pentru a evita producerea de incidente care să le pună viaţa în pericol. Având în vedere avertizarea meteorologică de cod galben, solicităm amatorilor de drumeţii montane să îşi anunţe prezenţa în zonă jandarmilor montani şi salvamontiştilor. O altă cerinţă adresată se referă la evitarea campării (inclusiv instalarea de corturi) în apropierea văilor, pâraielor, podurilor şi podeţelor care, datorită precitaţiilor sub formă de averse, pot duce la creşterea nivelurilor şi debitelor acestora sau la transportarea de aluviuni şi material lemnos care pot bloca scurgerea apelor în albia văilor şi pâraielor.
Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.
                                                                                         Dan BUCĂ

Ex-premierul Adrian Năstase a încercat să se sinucidă!


Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri noapte, după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului cu un pistol, au declarat, surse oficiale. Fostul premier a fost operat la Secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Floreasca din Capitală, pentru îndepărtarea ţesuturilor distruse pe traseul glonţului. Năstase se află sub tratament şi consiliere psihiatrică la Spitalul Floreasca din Capitală şi prezintă risc de infarct.
Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, potrivit surselor citate.
Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului. Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca.
După ce ambulanţa a plecat, la locuinţa lui Năstase a venit avocatul Ion Cazacu. Acesta a intrat în grabă şi nu a făcut declaraţii.
În acest moment starea lui de sănătate este stabilizată dar trebuie să stea sub supraveghere cel puţin 14 zile. Preluare Mediafax

Gluma zilei


Doi ardeleni, Ion şi Vasile undeva pe o păşune cu oile.
Ion către Vasile:
- Mă Văsălie, stai că-ţi mănâncă câinele slana.
- Apoi mâncă pe muma-sa că brişca-i la mine...

Semnificaţii istorice pentru 21 iunie 2012


1527 - A murit Niccolo Machiavelli, autorul lucrării "Principele".

1848 - Au început mişcările revoluţionare în Ţara Românească.

1868 - Are loc, la Munchen, premiera operei "Maeştrii cântăreţi din Nurenberg" de Richard Wagner.

1872 - Fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, vorbită de majoritatea populaţiei ardelene.

1878 - A avut loc Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano; în cadrul acestui Congres au fost recunoscute independenţa României şi drepturile asupra Dobrogei.

1920 - S-a născut actorul Puiu Călinescu (m. 16 mai 1997).

1991 - S-a încheiat Acordul-cadru de cooperare dintre Guvernul României şi UNICEF.

1993 - S-a semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Australiei privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.

1995 - Toţi liderii partidelor parlamentare au semnat "Declaraţia de la Snagov", prin care şi-au dat acordul de principiu faţă de Strategia naţională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.

2001 - Comitetul Român pentru Adopţii a decis suspendarea, pentru un an, a primirii de noi cereri de adopţie a unor copii din România de către persoane sau familii din străinătate.

2002 - Grupul rus Gazprom şi societatea ucraineană de stat Naftogaz au semnat un acord privind transportul de gaze prin Ucraina, punând capăt, astfel, unei dispute care a durat un deceniu.

2008 - A încetat din viaţă Victor Iancu, profesor universitar, lingvist şi fost secretar general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO (n. 25 martie 1936).

miercuri, 20 iunie 2012

Despre taberele pentru studenţi!


Şi în acest an, în grabă (începând de săptămâna asta), Ministerul Educaţiei vrea să acorde fără licitaţie (adică prin încredinţare directă) tabere gratuite pentru studenţi în perioada vacanţei de vară.Metodologia tocmai a fost publicată pe site-ul ANSThttp://www.anst.gov.ro/stiri/noutati/585_metodologia-de-organizare-i-desfurare-a-progr.html

Nou guvern, noi încredinţări directe, aceeaşi metodologie…şi, bineînţeles, tabere la mare în aceeaşi staţiune  adică Costineşti, încredinţate acelorlaşi prestatori. (veţi vedea!).
Care au fost agreaţi de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret indiferent de conducerile politice care s-au succedat încă din 2004!!
Scandalul de acum doi ani a fost uitat.
Scandalul de anul trecut a fost uitat: anul trecut ANST făcuse o licitaţie în martie- aprilie, licitaţia a fost contestată, răspunsul la contestaţii a tot fost amânat şi, la presiunea celor trei mari federaţii studenţeşti (USR; UNSR şi ANOSR - protejate fiecare de câte un partid politic, în caz că nu ştiaţi), Găselnita a fost gasita: ANST a decis la finele lunii iunie (!!) 2011  elaborarea unei metodologii şi încredinţarea prin atribuire directă prestatorilor de servicii de cazare şi masă.In condiţiile în care lunile iulie şi august sunt luni de concediu pentru universităţi, implicit pentru studenţi.
Numai ca încredinţarea directă nu a facut-o ANST ci a dat ordin instituţiilor din subordine sa se ocupe şi să o facă. Instituţiile din subordine fiind Casele de Cultură ale Studenţilor din toată ţara.
ANST condusă de Doina Melinte anul trecut (care, fie vorba între noi, acum, la plecare, a mulţumit doar colaboratorilor din sport..e clar ca problemele de tineret nu au interesat-o nicioadată !)s-a spălat pe mâni de tabere iar casele de cultură ale studenţilor au fost cele care au trebuit să le gestioneze, să fie tampon între federaţiile studenţeşti (care ştiu să aibă numai pretenţii nu şi obligaţii) şi prestatorii de servicii de cazare şi masă şi să suporte controale financiare ale Curţii de conturi şi ale auditului  intern trimis de ANST(!!)).
Încredinţare directă şi nu licitaţie, va fi şi anul acesta, conform noii metodologii. Şi tot prin Casele de Cultură ale Studenţilor nicidecum prin Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret care emite metodologii, ordine, are si Directie pentru Studenti in subordine.
Până în anul 2004 taberele gratuite pentru studenţi erau atribuite prin Ministerul Educaţiei, directia de învăţământ superior, prin licitatie. Şi era mai firesc, având în vedere ca Ministerul Educaţiei are relaţii directe cu universităţile. Iar universitatile au studenţii care pot beneficia de aceste tabere.
În fiecare an, încă din 2004 încoace (de când s-a înfiinţat artificial acest ANST pentru “fata lui tata”, Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta) taberele gratuite pentru studenţi se dau “pe genunchi”.
Chiar daca culoarea politica s-a rotit. Şi actualii şi foştii guvernanţi au făcut acelaşi lucru.
Iar din asta profită aceeaşi gaşcă care este mână în mână cu cei care oferă spaţiile de cazare şi de masă pentru sejururi.
Până la alegerile parlamentare mai este, iar lumea care gândeşte încă nu şi-a dat votul!

                                                                                          Stelian Popescu








  

Au venit americanii?!

Astazi 20 iunie 2012, odata cu condamnarea la 2 ani inchisoare a lui Adrian Nastase, se poate spune ca "au venit americanii" pentru a elibera România.

Mai exact, faptul ca un mare mafiot politic român, Adrian Năstase, a fost condamnat la inchisoare, datorita muncii DNA, este datorat statului american, care a finantat DNA-ul (Directia Nationala Anticoruptie) si DIICOT. Banuiesc ca americanii nu doar au dat banii, dar au si avut grija ca DNA-ul acesta sa fie ferita de coruptie. Bravo!

Concret, Adrian Nastase a fost condamnat pentru ca si-a folosit influenta malefica de mare mafiot politic, pentru a incasa TAXA DE PROTECTIE de 1,5 milioane de euro, bani stransi pe fata cu tupeu, la o intrunire "Trofeul calitatii" organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii din România. Judecatorii au dovedit cu probe ca banii au fost folositi in campania electorala a PSD.

La aceasta intrunire "Trofeul Calitatii", participantii au fost firme romanesti de constructii, alea care puteau primi amenzi, cand fac munca de proasta calitate, de la Inspectoratul de Stat in Constructii. Adica fa cadouri la ala care te controleaza ca sa fie mai ingaduitor.
Cadoul era mascat in biletul de intrare de cateva sute de euro de caciula, la acest simpozion.

Firmele de constructii care s-au prezentat la simpozionul "Trofeul Calitatii" aveau ideea clara ca, daca dau acesti bani mafiei politice din PSD, aceste firme for fi ferite de controalele ISC-ului, si in plus, vor fi favorizate de obtinerea de contracte cu statul roman (folosind tehnica licitatiilor trucate).

Ceea ce este mai putin cunoscut publicului larg, este faptul ca, chestia cu "Trofeul Calitatii" a fost doar cireasa de pe tort, varful aizbergului, in toata tara PSD aduna bani pentru campania electorala de la firmele mai mari, fosindu-si influenta si prestigiul de mari mafioti politici, care controleaza tot ce misca in tara.

In acea perioada, la Iasi, colectarea de bani pentru campania electorala s-a facut pe ascuns, cu sacosa. Mai exact, marile firme din Iasi, inainte de campania electorala, se prezentau cu sacosa cu bani la PSD, ca sa dea fireasca taxa de protectie. Primeau in schimb promisiuni ca nu vor fi agasate cu controale de stat, si vor primi in schimb contracte cu statul.

PSD colecta astfel bani peste tot in tara, bani pe care ii folosea in campania electorala!
Urmarea se vedea cu ochiul liber, la reclamele electorale stradale. In acea perioada, in Iasi partidul lui Adrian Nastase, avea un numar urias de panouri electorale, mai mult de dublu decat celelalte partide la un loc, plus reclama masiva la ziare si la televizuni. Si asta in situatia in care PSD (Partidul Social Democrat) este partidul de stanga, al saracilor.
Insa saracii au defectul ca au educatie putina, si pot fi usor prostiti, manipulati cu reclama electorala. Asta inseamna o legatura directa: mai multi bani bagat in reclama electorala = mai multe voturi.

Practic modelul de a face politica a Partidului Social Democrat a fost urmatorul: POLITICUL GENEREAZA ECONOMICUL SI ECONOMICUL GENEREAZA POLITICUL.

Visul politicienilor cinstiti din Romania, este acela de a scoate o lege electorala prin care partidele politicie sa fie obligate sa justifice provenienta banilor pentru campania electorala, pentru ca sa castige nu politicienii cu ambalajul reclamei mai stralucitor, ci acela cu continut mai benefic pentru tara.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, americanii au fost foarte asteptati cu multa speranta in suflet de catre romani, pentru a ne scapa otrava comunista! Ce nu stiau atunci romanii, este ca, la negocierile de la Yalta acum 65 de ani, Churchill si Stalin au impartit influenta pentru Romania: 90% rusii, 10% englezii. Adica am fost lasati pe mana rusilor de catre americani, pentru ca asa le-a fost atunci interesul la negocieri. Am fost "pierderi colaterale".

In sfarsit americanii au venit, si au dovedito prin rezultate concrete, indubitabile!

Azi Romania a scapat de un mare mafiot politic = Adrian Nastase, cu ajutorul SUA (care a finantat DNA-ul).

Cam tarziu au venit americanii ... dar mai bine mai tarziu decat niciodata!

Multumim SUA!


    Preluare : http://groups.yahoo.com/group/Free_Press_Romania/

Prima îngenunchere a sistemului de după 1990 - Adrian Năstase va face doi ani de închisoare!

Am rămas surprins de aflarea deciziei prin care Înalta Curte de Justiție l-a condamnat în Trofeul calității pe ex-premierul Adrian Năstase! Așa ceva am mai trăit doar la arestarea fostului primar băimărean Cristian Anghel. Acolo aveam însă alte motive, îl cunoșteam pe edilul băimărean, cred și credeam în acel moment că dl. Anghel nu era singurul vinovat. Numai că de data aceasta este vorba de un om apropiat vechiului regim (ginerele ministrului Angelo Miculescu în regimul Ceaușescu) și cu funcții deosebite după 1990, candidat la președinția României, premier, președinte de partid. Consider că pentru prima dată justiția română nu a fost legată la ochi și și-a făcut treaba corect după 1990. Rezolvarea acestui caz Năstase, care a tegiversat deosebit de mult datorită poziției acestuia, avocaților, tertipurilor de tot felul - mă face să cred că România încă se poate salva ! Sentința este istorică! Să mă explic: Adrian Năstase a făcut parte și era simbolul (în ochii publicului român) a unui exponent al puterii și politicului care își bagă coada peste tot și sunt considerați, mai presus de lege! Poate că după această sentință (a unui dosar care s-a judecat și întins pe durata a trei ani și jumătate !), întreg sistemul judiciar din România se va trezi și nu va conta faptul că un candidat la președinție trebuie să stea în celulă cu un infractor ordinar ci în funcție de gravitatea faptelor lui. Repet, să sperăm că statul de drept va exista și în România din 20 iunie 2012. Românii trebuie să știe că și cel care a furat un ou va trebui să plătească asemeni politicienilor care au furat de-a lungul timpului miliarde și n-au primit decât sentințe cu...suspendare, în niște procese de tot râsul, cu judecători amenințați sau promovați, în funcție de cât de bine au răspuns la comanda politică!
Dacă acest verdict va fi tratat politic, în stilul nostru balcanic, atunci decizia definitivă dată de Î.C.J nu va fi luată în serios de populație ceea ce nu ar fi O.K., nici pentru poporul român, nici pentru justiție. Totodată această condamnare în care se vorbește de bani negri primiți pentru campania dl. Năstase, poate că îi va pune în gardă pe politicieni români și în toamnă, la parlamentare, vom avea cea mai cinstiți și corecți politicieni care vor intra în Parlamentul României! Se va termina odată pentru totdeauna cu gălețile, pachetele cu alimente și banii băgați în buzunarele alegătorului dezorientat.
De acum înainte, așa cum mi-a spus la telefon un prieten, fostul prim-ministru Adrian Năstase are timp să-și numere ouăle! Însă nu cele de la Cornu și nici ale găinilor moștenite de la mătușa Tamara...
                                                                                                   Gelu DRAGOȘ

Magia nopţii de Sânziene – tradiţii şi ritualuri


Va invit joi, 21 iunie 2012, la o discutie înmiresmată despre semnificaţiile, tradiţiile, ritualurile şi legendele nopţii de Sânziene. Vom împleti coroniţe din delicatele flori galbene, ne vom răcori cu limonada si vom cauta sa recuperam din negura timpului vechile descantece si incantatii dedicate acestor benefice fiinte diafane, supranumite Sfintele, Maiastrele, Frumoasele, Fermecatele sau Sanzienele.
Noaptea de 23 spre 24 iunie este considerata in traditia populara romaneasca una dintre cele mai puternice nopti ale anului, fiind inchinata soarelui, iubirii si fertilitatii. In aceasta noapte se spune ca se deschid cerurile, iar Sanzienele umbla prin vazduh dansand, cantand si daruind puteri miraculoase plantelor de leac, belsug roadelor, miresme florilor, noroc in dragoste si frumusete fetelor.
Traditiile concentrate in jurul noptii de Sanziene isi au radacinile intr-un stravechi cult solar geto-trac si sunt de o mare bogatie simbolica. Despre toate acestea si multe altele vom discuta joi, de la ora 19:00.

Pentru detalii si inscrieri, ma puteti contacta fie telefonic – 0746107106, fie pe e-mail – monica@atreiacafea.ro.


Olivian BREDA (0743-41.00.26)
http://olivian.ro/cele-mai-bune-mesaje/

Ştiinţa Explorări va întâlni Steaua în optimile Cupei României


Editia 2012-2013 a Cupei României se va desfasura dupa un nou sistem. In prima faza (optimi de finala) se vor duela echipele clasate pe locurile 5-10 la finalul campionatului precedent, la care se adauga cele doua nou-promovate Phoenix Simleul Silvaniei si LSP CSS Bihorul Oradea. In sferturi vor intra in competitie si Remat Zalau, Tomis Constanta, Dinamo Bucuresti si Unirea Dej, ocupantele primelor 4 locuri la finalul sezonului trecut.

    Iată programul competiţiei:

    Optimi de finală (se joaca tur-retur, pe 26 şi 29 septembrie):

    - CSM Bucuresti - Universitatea Cluj Napoca (1);

    - Steaua Bucuresti - Ştiinţa Explorări (2);

    - Phoenix Simleul Silvaniei - VCM LPS Piatra Neamt (3);

    - LPS CSS Bihorul Oradea - SCMU Craiova (4)

    Sferturi de finala (se joaca tur-retur pe 7 si 28 noiembrie):

    - Invingatoarea din meciul 1 - Remat Zalau;

    - Invingatoarea din meciul 2 - Tomis Constanta;

    - Invingatoarea din meciul 3 - Dinamo Bucuresti;

    - Invingatoarea din meciul 4 - Unirea Dej

    In optimile si sferturile de finala ale competitiei, in cazul in care fiecare echipa va obtine cate o victorie, formatia calificata va fi stabilita in urma disputarii setului de aur (pana la 15).

    Turneul final al Cupei României se va disputa anul viitor, in luna aprilie.

                                                                                          G.D.L.

EDITORIAL - "SE LINIŞTEŞTE GRECIA ? "



Urmăresc situaţia din Grecia. Cu interes, cu preocupare, cu nerăbdare. 
            Este o ţară cu destule probleme, pentru rezolvarea cărora comunitatea europeană, ca şi cea internaţională, transpiră din greu pentru căutarea de soluţii imediate şi, mai ales, durabile. 
            Dar, pentru a-ţi purta alţii de grijă, trebuie ca tu însuţi să-ţi porţi de grijă. În cazul Greciei, punctul de sprijin al soluţiilor salvatoare are o locaţie de interior şi asta vizează politica internă adecvată unei înţelegeri din partea celor din afară-băncile, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional. Cheia tuturor lucrurilor se numeşte austeritate. Ea a fost acceptată de forţe politice cu greutate în gestionarea prezentului. Au fost adoptate măsuri aspre, acceptate de unii şi respinse de alţii. Pentru a le asigura condiţii de exprimare în  practică, s-a crezut de cuviinţă să fie convocate alegeri parlamentare, astfel încât, guvernul rezultat în urma scrutinului general să acţioneze hotărât pentru a le transforma în realitate.
Alegerile din 6 mai a.c. a developat o stare de spirit potrivnică aşteptărilor. Numai că niciunul din partidele consacrate - Noua Democraţie, legat de numele lui Caramanlis, şi nici Pasok, legat de numele familiei Papandreu - nu au obţinut rezultate de natură să le permită venirea, de unul singur,l a guvernare. Ba mai mult: s-au ivit două formaţiuni cu o neaşteptată vervă electorală, situate exterior celor două formaţiuni ''istorice''. Este vorba de SYRIZA, un partid de extremă stângă, cu un scor neaşteptat de ridicat spre deosebire de rezultatele Pasok, mai mici ca niciodată şi de ''Zorii aurii'', partid de extremă dreaptă, de coloratură neonazistă, care intrase şi în Parlament.
Procedurile legale pentru constituirea guvernului salvator au fost, cum se ştie, compromise. Liderii partidelor de vârf au căutat succesiv, să se dovedească eficienţi. N-au reuşit. Se impuneau de la sine noi alegeri. Scrutinul s-a desfăşurat pe 17 iunie, şi s-a încheiat cu rezultatele deja făcute publice. 
 Ele nu se diferenţiază radical de cele de dinainte. Noua Democraţie a înregistrat cca 30% din voturile exprimate, urmând să aibă 161 de locuri, asta datorită şi prevederii conform căreai formaţiune de pe primul loc beneficiază de un plus de fotolii parlamentare. SYRIZA reuşeşte cca 27%, agonisind 72 de locuri. Pasok se menţine jos de tot în preferinţele electoratului - 12% din voturi, adică 33 de locuri. ''Zorii aurii'' intră şi de această dată în Parlament, cu 7% din voturi. Aducând după ei programul electoral proriu care înseamnă, în esenţă, refacerea imperiului bizantin... 
Prin noile alegeri, va ieşi Grecia din necaz? Se va reuşi constituirea acelui guvern care să garanteze Occidentului îndatoritor suficiente garanţii că îndatoratul – Grecia - va ţine suficient de strânsă cureaua încât austeritatea să facă posibilă redresarea iar de aici să se reîntoarcă la prosperitate? Deocamdată, este în curs de configurare a guvernului. Un guvern, cum altfel, decât atipic. Noua Democraţie este partid de dreapta şi nu sunt temeri că s-ar feri să ia taurul de coarne, aplicând pas cu pas obligaţiile asumate în faţa Occidentului. Dar nu are atâtea voturi cât să guverneze singur. Stânga are destule potenţialităţi dar cum să fie convinsă sa tragă la carul descurajant al austerităţii, câtă vreme aspiraţia lor merge spre binele celor săraci şi nu la sărăcirea lor şi mai accentuată?
Totuşi, Pasok are experienţa administraţiei ţării şi nu e nicio mirare să răspundă prezent la acest efort naţional pentru a evita cabrarea Greciei în direcţia cea rea.
Nu este exclus ca înţelegerea între Noa Democraţie şi Pasok să se fi materializat. Era o clauză pe care aceştia din urmă o avansau la un moment dat: Venim cu voi, dar nu singuri! Doresc să tragă după ei pe stângiştii – extremişti - de la SYRIZA. Ceea ce introduce în teren un actor cu atitudini puţin diferite faţă de dorinţa la ordinea zilei. Acordurile – salvatoare - cu Exteriorul, recitite prin grila suferinţrlpr grecului de rând-sunt puse deschis în cauză de virtualii aliaţi. Şi atunci? Iar alegeri? Iar riscurile unor ameninţări din afară cu desolidarizarea de ce se întâmplă sub Acropole? 
            Cancelarul german avertiza, înainte de scrutin, să se dea mare atenţie cui este încredinţată ţara. Tot de pe acolo venea strigătul - avertisment că nu mai este nimeni dispus să rezolve greutăţile altora, dacă ei, la ei acasă, nu sunt dispuşi să se înhame la edec. Trebuie luate în seamă asemenea vorbe, chiar dacă ele sunt spuse peste gard. 
            Deocamdată, predominantă pare a fi părerea că riscul ieşirii Greciei din zona Euro pare a fi fost evitat. Zilele următoare au a ne clarifica. 

                                                                      NICOLAE BUD
                                                                           deputat