joi, 31 mai 2012

Elveţia a fost învinsă de naţionala României la ea acasă!


Echipa naţionala de fotbal a României a obţinut prima victorie din 2012, "tricolorii" trecând, la limită, scor 1-0, de reprezentativa Elveţiei într-un meci de pregătire disputat miercuri la Lucerna.

Selectionerul Victor Piţurcă a început partida de pe "Swissporarena" cu debutantul Grozav (cel care a marcat şi unicul gol al partidei!) şi cu contestatul Florescu în primul "11". Din echipa de start nu a lipsit nici noul favorit al tehnicianului, fundaşul Valerică Găman.

Intalnirea a debutat cu o mare ocazie a Romaniei, Gicu Grozav trezindu-se cu mingea la picior, in mijlocul careului advers, la prima actiune de poarta. Din pacate, atacantul Petrolului s-a pierdut putin si a sutat peste transversala.

Abia ce au trecut primele 5 minute de tatonare ca un suporter al Universitatii Craiova a intrerupt meciul intrand pe gazon, spre uimirea gazdelor care nu se asteptau la un asemenea gest la un meci amical.

Odata partida reluata, gazdele au pus stapanire pe balon, fara a ameninta insa serios poarta lui Lobont. Actiunile periculoase elvetiene au venit, aproape intotdeauna, din banda lor stanga, acolo unde Papp a fost de multe ori depasit de mijlocasii adversi. Totusi, defensiva "tricolora" a fost ermetica si nu a permis penetrarea portii.

Experimentul lui Piturca, folosirea lui Bourceanu si Florescu la mijloc, pare ca a dat rezultate, stelistul ocupandu-se preponderent de distrugerea atacurilor adverse in timp ce fostul "decar" a aparut de cateva ori surprinzator in ofensiva, reusind sa creeze superioritate numerica zonala.

Unicul gol al intalnirii a fost inscris de Gicu Grozav in minutul 56. Faza a plecat de la Marius Alexe, dinamovistul lansandu-l pe fostul sau coleg, Gabi Torje, in banda dreapta. Centrarea extremei de la Udinese a fost perfecta pentru debutantul Grozav, care a punctat cu o lovitura de cap plasata de la 11 metri.

Asa cum ne-a obisnuit, Piturca si-a retras echipa imediat dupa gol, cedand complet posesia gazdelor care, din fericire pentru noi, nu au prea stiut ce sa faca cu balonul. Elvetia a avut cateva ocazii pana la final, dar am scapat cu fata curata si am obtinut o victorie putin scontata inaintea fluierului de start.

Merita remarcata si nesiguranta lui Lobont pe centrari, portarul nostru avand mai multe iesiri complet ratate pe astfel de baloane.
ELVETIA: Sommer - Lichtsteiner, Senderos, Djourou, Zigler - Inler, Xhaka - Barnetta, Mehmedi, Stocker - Derdiyok.
Rezerve: Benaglio - Wolfi, Von Bergen, Affolter, Fernandes, Winter, Emeghara, Morganella, Wiss.
Antrenor: Ottmar Hitzfeld;

ROMÂNIA: Lobonţ - Papp, Chiricheş, Găman, Raţ (căpitan) - Bourceanu, Florescu - Torje, Grozav, Tănase - Niculae.
Pe parcurs au mai intrat: Chipciu, Lazăr, Goian, Grigore, Alexe şi Maxim.
Antrenor: Victor Piţurcă;

Arbitru: Svein Oddvan Moen (Norvegia)

 Întalnirea s-a disputat pe stadionul "Swissporarena", din Lucerna.

                                                             CRISTI SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu