duminică, 29 aprilie 2012

Margareta Pâslaru va lansa o carte autobiografică


Volumul "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune" de Margareta Pâslaru, un minidocumentar al experienţelor trăite de artistă, va fi lansat pe 7 mai la Muzeul Municipiului Bucureşti, informează un comunicat remis, sâmbătă, AGERPRES.
În seara lansării, Margareta Pâslaru, în acompaniamentul muzicianului Călin Grigoriuva interpreta o compoziţie proprie, pe versuri de Virgil Carianopol. De asemenea, în aceeaşi seară va fi decernat "Premiul Margareta Pâslaru pentru Originalitate Interpretativă", în valoare de 1.000 de dolari unui tânăr talent în domeniul muzicii. Astfel, artista cedează drepturile ce i se cuvin în contul premiului anual, fondat la aniversarea a 40 de ani a Festivalului Mamaia (2010). Invitaţi la lansare sunt criticul de film Magda Mihăilescu, realizatoarea TV Elise Stan şi redactorul-şef al editurii Curtea Veche, Constantin Vlad. În volumul "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", Margareta Pâslaru surprinde cinematografic şi redă cu sensibilitate momente reprezentative din viaţa şi cariera sa, "împletite inseparabil prin intensitatea trăirilor, prin colegii deosebiţi, dar mai ales prin dedicarea ce a caracterizat-o întotdeauna". Cartea autobiografică cuprinde 100 de ilustraţii din arhiva personală a artistei, multe dintre ele prezentate publicului în premieră. "Dintr-o familie de artişti (bunicul său, Ion Dimitriu-Bârlad, al cărui bust va fi expus în cadrul mini-expoziţiei 'Portrete de familie' din timpul lansării, a fost un sculptor renumit; bunica sa cânta la pian şi picta în stil impresionist; mătuşa era balerină, iar mama, cântăreaţă de operă), Margareta Pâslaru a moştenit, la rândul ei, înclinaţiile spre artă, ştiind să danseze, să creeze costume, să cânte şi să interpreteze roluri interesante, având adesea alături artişti remarcabili ce au rămas în inimile oamenilor. Este vorba de nume mari, precum Toma Caragiu, George Măruţă, Rodica Tapalagă, Maria Tănase, iar lista ar putea continua la nesfârşit, pentru că Margareta Pâslaru a avut o carieră extraordinară, atrăgând ca un magnet privirile şi cucerind inimile", se arată în comunicatul de presă. Potrivit sursei citate, titlul volumului a fost ales, după cum declară Margareta Pâslaru, ca urmare a "obsesiei sale pentru ireversibilul timp", ce a urmărit-o încă de la vârsta de nouă ani, când a conştientizat că "nu va mai serba niciodată 9 ani la 9 iulie". "Momentul decisiv pentru alegerea titlului cărţii autobiografice a rămas, însă, emoţionanta redescoperire, la 69 de ani, a bustului realizat de Corneliu Medrea, bust ce o reprezentă chiar pe artistă la 19 ani. Fotografia ce ilustrează acest moment apare pe coperta cărţii", se mai arată în comunicat.Preluare AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu