marți, 27 martie 2012

La Cenaclul Scriitorilor din Maramureş au fost sărbătorite doamnele Florica Bud şi Rodica Dragomir dar şi Măria Sa, POEZIA!

Luni, 26 martie, în Sala cenaclului „Ion Burnar” din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, director dr. Teodor Ardelean, la ora obişnuită, adică 16,00 a avut loc a treia întâlnire din acest an a scriitorilor.
    Nu a fost o întâlnire obişnuită din mai multe motive: au fost sărbătorite două doamne reprezentative a literaturii maramureşene şi îndrăznesc eu, naţionale; apoi sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să le omagieze pe cele două doamne; au participat la întrunire tinere poete ( Mădălina Zete şi Lavinia Tabita Pop) deosebit de talentate şi nu în ultimul rând şi-au dezvăluit „talantul” un Paul Antoniu, Valeriu Sabău, Mihai Ganea, Ioan Dragoş şi Vasile Dragomir.
    În prezidiu au luat loc Săluc Horvat - moderatorul manifestării, Florica Bud, Betty Kirmajer Donca, Virginia Paraschiv şi Ioan Dragoş. S-a citit din creaţia doamnei Florica Bud (mulţumim domnule Antoniu!), inclusiv în limba franceză (mulţumim doamna Betty!). Apoi s-au recitat versuri din creaţiile celor doritori la propunerea doamnei preşedinte al cenaclului omagiind în acest fel Ziua Internaţională a Poeziei. Au luat cuvântul ori au recitat următorii: Rodica Dragomir, Mădălina Zete, Ion P. Pop, Lavinia Tabita Pop, Ioana Ileana Şteţco, Ioan Dragoş, Mihai Ganea, Dragomir Ignat, Ştefan Jurcă, Dumitru Rusu, Ioan Ardusădan, Iosif Mereşca, Dumitru Fânăţeanu, Gelu Dragoş, Valeriu Sabău, Ioan Bogdan, Vasile Tivadar, Vasile Dragomir, ş.a.
Prozatorul Vasile Dragomir a afirmat la final: „Atâta timp cât nu vom reuşi să edităm un caiet al cenaclului, atâta timp când nu vom avea un sediu propriu, adică o cabana silvică părăsită dar care să o punem la punct şi să fie a noastră, atâta timp cât nu vom face nişte parteneriate cu alte cenacluri şi edita cărţi pentru tinerii valoroşi, atâta timp cât nu vom avea o tabără anuală a cenaclului, ceva în genul Ocoliş, daţi-mi voie să fiu circumspect în viitorul acestui cenaclu care face şi lucruri pozitive, adică aduce tineri şi un suflu nou, a realizat şi un blog al cenaclului dar deocamdată mi se pare puţin”. Aşa este domnule Dragomir!
    M-am gândit mult să scriu sau să nu scriu despre un lucru negativ pe care l-am constatat ieri în Sala „Ion Burnar”! A dispărut tabloul „Biblioteca”,dăruit de pictorul Ion Georgescu Muscel Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, (personal, regretatului Ion Burnar, preşedinte al cenaclului pe vremea aceea), lucru de altfel confirmat şi de doamna Florica Bud. Cine l-a luat şi-a dat seama în mod cert de valoarea tabloului şi numai spunând că Ion Georgescu a avut o expoziţie de succes în Canada pe 3 martie, unde a expus, într-un vechi castel, peste 40 de tablouri iar una dintre picturi a fost vândută unui român din diaspora cu 6000 de dolari! Păcat!

                                                                                               Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu