vineri, 30 martie 2012

Despre naţiune şi globalizare


Secolul XXI se anunţă a fi un secol al globalizării;cu mici tente naţionaliste ,dar noţiunea de bază,pe ideea de stat,de cetăţean nu se voalează,nu dispar.Se constată doar apariţia unei noi forme istorice de existenţă.
 O formă istorică cuprinde toată viaţa omenească cu aspectele ei constitutive(...)cu diferenţele şi elementele ei caracteristice,dar toate acestea au între ele o diferenţiere particulară,dată de fiecare naţiune în parte.
 Se poate identifica o epocă istorică,teologii îi spun veac,pornind de la un element esenţial adică totul prin parte cu o condiţie însă:epoca să fie bine definită iar naţiunile ce fac componenţa să fi ajuns la normalitate.Formele istorice se succed ,se nasc şi mor.Între început şi sfârşit există un moment optim.Ne trebuie un anumit timp să caracterizăm forma istorică care pleacă şi să identificăm pe cea care se naşte.Dar se mai întâmplă cava :o epocă care pleacă coexistă încă un timp cu cea care începe.Cum putem identifica epoca care moare cu cea care se naşte.Ce conexiuni le mai leagă sau dacă le mai leagă ceva?
 Aprecierea elementelor definitorii este o chestiune de artă personală a conducătorilor naţiunilor sau o definesc elementele obiective date,cerinţele epocii în stare de normalitate.Ce înseamnă stare de normalitate a unei naţii?
 Nae Ionescu spunea că istoria nu se înşiră evolutiv(evoluţia este o idee necreştină dar nu anticreştină).
 Istoria caută să găsească un sens al vieţii plecând de la omul pe care Dumnezeu l-a creat şi întorcându-se la om .Toate întâmplările ei se realizează în timp şi spaţiu şi totul este relativ.
 Mentalitatea creştină este o mentalitate realistă;nu exclude evoluţia ştiinţei,este tolerantă,nu îngrădeşte multe libertăţi,şi cunoaşte o anumită dinamică în interiorul ei(...).Lumea este deci aşa cum este ea,în chip normal,nu cum vrem noi
în mod individual să fie.Fiecare naţiune are propriile ei criterii de apreciere a valorilor şi tradiţiilor pe măsura faptelor
şi rezultatelor chiar în relativitatea lor şi acesta eu numesc stare de normalitate.
 De exemplu un grăunte de fasole pus în pământ dă un fir de fasole nu altceva.Anormal ar fi să se creeze un dezechilibru în acest exemplu.Sunt însă exemple unde conceptele de normalitate au elemente aproximative.Ca să spunem că un fapt este normal sau anormal trebuie mai întâi să fie fapt.Faptele într-o societate au un aer comun,se grupează într-un anumit timp şi spaţiu.
 Sunt anumite fapte care au un anumit caracter colectiv,ele au o anumită dinamică,suportă schimbarea în raport cu timpul,dar există şi forme absolutiste de conducere a lor şi binenţeles democtratice.
 Din faptul că există mai multe forme de conducere a "cetăţii"de exemplu,lumea crede că poate să aleagă după plac,fals,pentru că formele acestea nu sunt de la sine ,ele există şi se manifestă în funcţie de un anumit timp şi de anumite condiţii istorice date şi de poziţiile geografice,etc.În momentul când masele participă la viaţa politică în mod activ,participă la vot,oamenii nu aleg forma politică de conducere cu repercursiuni pe placul lor ,ei îşi aleg reprezentanţii în foruri,ei prin aceasta nu îşi aleg forma de viaţă.Forma de viaţa nu este legată strict de momentul istoric.,forma de viaţă este legată de epocile trăite cu care oamenii se identifică în mod colectiv nu individual,ca naţie, care au în  comun anumite caracteristici
în atitudine,credinţă şi tradiţii şi de ce nu aspiraţii legitime.Acestea sunt elemente constitutive a unei naţii şi-i dau starea de normalitate.
 Forma de conducere într-o naţie se poate impune într-un anumit timp istoric,o perioadă vremelnică,dar nu este legitimă şi va fi înlăturată mai repede sau mai târziu.
 Să dau încă un exemplu :Să umbli în pantaloni scurţi pe stradă trebuie să fie vară,dacă este iarnă lumea te crede nebun,aşa şi cu forma de conducere.Când o naţie este condusă pe principii democratice,este nebun cel ce este absolutist.
 Cum se raportează poporul român la aceste valori sau mai bine zis cum se identifică cu epoca care pleacă,şi cea care vrea să se nască.Hai să vedem pe scurt.
 După cel de-al doilea război mondial,starea naţiunii române era la fel cu a celorlalte naţiuni combatante ale Europei;aveau un patrimoniu naţional ,un potenţial industrial,agricol,cultural şi intelectual.Nu aveau armata întreagă dar aveau o tradiţie
o credinţă şi un rege.Trădaţi sau netrădaţi(of.destinul)la un moment dat peste scumpa noastră ţară s-a năpustit o forţă (a întunericului)ce nu avea nimic cu tradiţia,cultura şi dorinţele (şi speranţele)poporului nostru.Deci stare de anormalitate.
 Elitele noastre:culturale,intelectuale,politice,şi ale armatei precum şi gospodarii satelor,au fost nimicite într-o perioadă relativ scurtă.Ca să poată face acest lucru,regele trebuia alungat,era capul statului.Biserica Română Unită cu Roma care s-a identificat cu suferinţele şi lupta pentru libertate a poporului român,veacuri de-a rândul ,a fost scoasă în afara legii iar episcopii ei martirizaţi.Situaţie catastrofală.Ceea ce s-a intâmplat între anii 1950-1990 nu are rost să le amintim aici.
 Si totuşi ce s-a putut întâmpla între trădare şi convertire.Apare principiul economiei centralizate,dirijat.Statul ateu se amestecă în toate,individul se depersonalizează,Statul devine reprezentant al colectivităţii hotărând soarta individului,aşa că peste tot domină colectivitatea.În numele poporului se face totul iar naţiunea de Naţie se voalează într-o formă numai de ei ştiută.Apare starea de dezechilibru generalizată,deci de anormalitate.
 Între anii 1985-1990 în spaţiu sovietic un om însemnat,nemulţumit de starea de anormalitate în care se aflau popoarele sovietice declanşează fenomenul "Glasnost" şi Perestroika" ceea ce va erupe în ţările satelit ale URSS-ului în dorinţa de libertate şi completă autodeterminare.Rând pe rând popoarele Europei de Est îşi înlătură dictatorii printr-o "revoluţie de catifea".În România cei interesaţi de putere exită într-o lovitură de stat şi organizarea maselor într-o revoltă populară.
 De douăzeci de ani şi mai bine suntem într-o etapă de tranziţie,mai înainte numeau această etapă a "coexistenţei"celor două epoci.
 Este o experienţă absolut inedită în lume:un bucătar priceput poate uşor să facă o ciorbă de peşte dintr-un acvariu,noi însă suntem puşi astăzi să facem din ciorba de peşte un acvariu,lucru imposibil.Cum să înlăturăm dezastrul produs de comunism?
 Poporul este dezarmat sufleteşte,resursele strategice ale ţării sunt înstrăinate,iar falşii conducători a-i falsei revoluţii  aceşti"apostoli"umanişti şi pacifişti zburdă pe la televiziuni în voie,dând lecţii de democraţie,măcinănd şi slăbind şi mai mult puterea de rezistenţă a oamenilor.
 Vrem să facem parte integrantă în Marea Familie a Europei,alături de marile neamuri a bătrânului Continent.Aceste naţii au trăit mult timp în situaţii de normalitate,vin cu o zestre de apreciat,înţeleg clar această necesitate,acest fenomen.
 De la ce adevăr fundamental trebuie să pornim în această direcţie? Cu ce"zestre"participăm? Ce rol vom avea ? Cum vom fi trataţi? Socot că trebuie să renunţăm definitiv la ideea că putem face din ciorbă acvariu,şi să ne apucăm serios să construim acvariu.Oare mai avem timp?
 Avem noi definite clar elementele de"Starea de normalitate"? Ne-am recuperat elementele ce ne definesc demnitatea ca naţiune respectată în Statele Unite ale Europei? Se pare cu Grecia (a lui Pitagora) face pasul înapoi.


                                                                           Teo MOLDOVAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu