miercuri, 29 februarie 2012

CADOURI DE 8 MARTIE


 În fiecare an, de 8 Martie, împreună cu elevii mei am pregătit cadouri pentru mame. Acestea au fost diverse, în funcţie de imaginaţia, talentul şi îndemânarea fiecăruia.
  La mine în clasă câţiva copii excelează la asemenea activitate: Bianca Iştvan, Ligia Corina Pop, Andreea Marincaş, Andrei But, Alexandru Horvath, Simina Pop, Cătălin Coza, Gabriel Ghita, Marian Sima, Paula Pop, Marian Şandor, Meda Moldovan, Ioana Dolha, Darius Pop. Ce munceam cu ei?!
Păi, lucruri originale: cărţi mici în care copiii şi-au aşternut gândurile către cea mai iubită fiinţă din lume, MAMA. Alţii au confecţionat buburuze, ghiocei iar pe fiecare din cele trei petale au scris câte un vers închinat lor, mamelor. Alţii au pregătit felicitări care mai de care mai colorate, mai strălucitoare, mai interesante, alţii desene cu familia, un buchet de flori pentru mama sau chipul mamei.
    Un copil a confecţionat un semn de carte pentru bunica lui ca „să îl poată pune în Biblie ca să ştie unde a rămas cu cititul”.
     În orice caz în tot ceea ce au creat şi inventat ei, aceşti minunaţi copii, din Clasa a III-a Mireşu Mare nu au lipsit cuvinte ca: TE IUBESC, STEA, LUMINĂ,TE RESPECT, NOROCOASĂ, BLÂNDĂ, LUMINOASĂ, TE ADOR,  DRAGĂ, ÎNŢELEGĂTOARE, FRUMOASĂ, IUBITOARE, PRICEPUTĂ.
    Aşa-i că e frumoasă "profesia" de copil ?!

                                                                               G.D.L.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu